Alegeți o limbă
Elfriede Jelinek a fost din nou cea mai rapidă. Piesa ei, Die Kontrakte des Kaufmanns, care a fost jucată pentru prima dată în aprilie anul trecut, la Teatrul din Köln, a fost prima punere în scenă ce reacţiona în mod explicit la criza financiară. "Bursa s-a prăbuşit, aoleu, aoleu, aoleu!", exclamă în piesă corul bancherilor într-o avalanşă cinică de versuri - şi este ca şi cum ecoul acestui strigăt ar fi răsunat în tot restul sezonului. O privire la programul de sezon permite afirmarea unui singur lucru: criza nu afectează scena. "Teatrul este criza", a subliniat odinioară inteligent dramaturgul Heiner Müller. Teatrul are încă cu siguranţă deficienţele umanităţii ca fundal, dar situaţii speciale necesită măsuri speciale. Băncile fac faliment, economia stagnează ? Cu atât mai bine. În schimb, piesele inspirate din capitalism şi criză au vântul în pupă pe scenele germanofone.
Iar atunci când capitalismul se află, ca acum, împotmolit în mocirlă până la gât, este rechemat pe scenă acest bun Bertolt Brecht. Opera de trei parale ? Cadou. Conţine într-adevăr o întrebare relevantă : "Ce este un şperaclu vizavi de o acţiune bancară? Ce înseamnă spargerea unei bănci faţă de înfiinţarea unei bănci?" Chiar şi piesele criticând societatea şi punând în scenă oamenii de rând scrise de Odon von Horvath, în special Cazimir şi Caroline, regăsesc de curând o mare popularitate, deoarece evocă daunele colaterale cauzate de lumea capitalizată. A spune povestea unor oameni subliniind în acelaşi timp, după caz, mersul lumii mari. Aceasta este cea mai nobilă datorie a teatrului. Dacă studiem reflecţiile asupra crizei, alimentate de aproape fiecare manager de teatru în prefaţa programului lor, este dificil să scăpăm de impresia că teatrul se simte mult mai puternic si mai important în aceste timpuri : un adevărat profitor al crizei.
"Vezi!" pare să strige el. Doar a ridiculizat şi denunţat de secole setea de putere şi nemernicia oamenilor. Oare nu a venit în cele din urmă momentul să i se aducă omagiu şi de a face totul ca să ne amintim de ceea ce este adevărat atunci când stăm într-un scaun de teatru ? "La noi, banii dvs. sunt în siguranţă" este sloganul cu care Teatrul din Freiburg îşi făcea publicitate sezonul trecut. Iar dramaturgul-director Julia Lochte constată în noul caiet de sezon al Teatrului de Cameră din Munchen că povestirile reprezintă cea mai stabilă monedă a momentului.
Astfel, teatrul a început să ia viteză graţie vântului crizei, chiar dacă el însuşi nu ştie exact unde se va opri călătoria - şi dacă nu va sfârşi prin a deveni o victimă a sărăciei financiare. Revoltă ? Revoluţie ? Ratare completă ? Fraza lui Brecht, "So wie es ist, nicht bleibt es" [literal : Lucrurile aşa cum sunt nu rămân] conţine o nouă forţă explozivă, scrie Achim Thorwald, administrator al Teatrului din Stuttgart . Cu toate acestea, acolo unde comunistul Brecht dorea cu teatrul lui să schimbe sistemul şi să modifice radical societatea, astăzi se încearcă în esenţă a face un bilanţ, şi în cel mai bun caz, un discurs productiv. "Banii, puterea şi lăcomia" sunt cuvintele cheie ale noului sezon. L’Argent(Banii), romanul lui Emile Zola, va fi adaptat pentru scenă în septembrie în Teatrul din Düsseldorf de către dramaturgul John von Duffel. Este vorba despre Saccard, un jucător al finanţei însetat de putere care ajunge să strângă o avere uriaşă prin speculaţii bursiere îndrăzneţe şi să câştige recunoaşterea societăţii pariziene. Înainte de a pica, ca de obicei.
Stefan Kaegi, din grupul Rimini Protokoll, analizează lăcustele sub fiecare unghi cu un ochi ascuţit de criză într-o co-producţie a Teatrului din Zurich cu HAU [Hebbel am Ufer] din Berlin. Animalele sunt observate, puse în scenă, comportamentele lor sunt comentate şi sonorizate cu camere video şi binocluri. Publicul are potenţial mult de învăţat, aceste creaturi trecând drept marii câştigători ai evoluţiei, deşi ele îşi devastează habitatul.
