Duminică 27 mai 2012. New York, Plaza Athenee. În salonul de conferinţă al acestui hotel din Upper East Side, cu stil confortabil şi un pic învechit, lumina discretă subliniază faldurile elegante ale perdelelor cu franjuri şi sublimează catifeaua aurită a fotoliilor Empire.

Aici, un influent gestionar newyorkez întruneşte în mod regulat crema finanţelor şi câţiva diplomaţi sus-puşi. În seara aceasta, el i-a aşezat faţă în faţă, la mijlocul mesei, pe John Paulson şi pe George Soros. Imperiul primului cântăreşte 37 miliarde dolari, imperiul celui de-al doilea 28 de miliarde. De asemenea prezent, patronul Blackstone, Stephen Schwarzman, domneşte peste 100 miliarde dolari. Pe Wall Street mai mult decât oriunde, bogăţia este întotdeauna relativă. Pe lângă financiari, câţiva ambasadori au venit să-i asculte pe cei doi profeţi vorbind despre Europa care, din nou, îngrijorează restul lumii în această lună mai 2012. Fostul comisar european şi consilier al băncii Goldman Sachs, Mario Monti, care participă pentru prima oară la aceste mese cu idei, aşteaptă curios începutul dezbaterilor. El a fost ridicat la rangul de eminent reprezentant al Vechiului Continent de la dispariţia compatriotului său, regretatul Tommaso Padoa-Schioppa.

De douăzeci şi patru de ore, zvonul unei alianţe CDU-FDP împotriva cancelarului Merkel a început să se îngroaşe. Totul a început în Spiegel Online. Pe 25 mai după-amiaza, ediţia online a săptămânalului din Hamburg a creat evenimentul. Sub titlul "Pactul care pecetluieşte sfârşitul monedei euro", un articol anunţă viitoarea trecere în minoritate a cancelarului în sânul Bundestag-ului şi posibilitatea unor alegeri anticipate la sfârşitul anului 2012. Intitulată sobru "Propunere pentru un contract de coaliţie", o notă albă fără antet, disponibilă pe site, schiţează marile linii ale unui nou acord între creştin-democraţi şi liberali, în care aceştia iau angajamente despre o "ieşire ordonată" din zona euro înainte de 1 ianuarie 2014. Sursele articolului sunt toate anonime, cu excepţia şefului grupului majoritar din Bundestag, Volker Kauder, care dezminte cu nădejde şi respinge aceste "speculaţii iresponsabile". Dacă sperie investitorii, aşa cum este probabil, informaţia din Der Spiegel ameninţă să împiedice accesul la pieţele din Spania şi chiar şi din Italia, în momentul în care blocarea constituţională germană cutremură mecanismul european de stabilitate. Europa este din nou pe marginea prăpastiei.

"Este tragic să vezi cât de puţin au fost trase învăţăturile Marii Depresiuni de către Europa şi în special de către Germania", începe Soros. "A lăsa sarcina ajustării în spinarea ţărilor debitoare este o nebunie. Le adâncim şi mai mult în depresiune. Înseamnă literalmente a le da afară. Dar, foarte sincer, nu cred în această poveste de ieşire voluntară a Germaniei din zona euro difuzată de presă. Germanii au majoritar tendinţa să greşească. Ei nu au majoritar tendinţe sinucigaşe.

- George, te ascultăm, şi vedem bine riscurile de sfâşiere, dar nu vedem şansele de consolidare a zonei...

- Este un paradox. Este uimitor să vezi cât de deschise rămân ambele ramuri alternative, în ciuda întorsăturii tragice luată de evenimente. Cele mai mari progrese au fost realizate pe partea instituţională. Există acolo baze interesante şi noi. Crearea 'Clubului de la Kirchberg', în urma deciziei Curţii Constituţionale, a fost o lovitură de mastru. Şi nici nu se poate descrie cât de mult a schimbat lucrurile Banca Centrală Europeană. Tot ce a fost creat după 2010 ar putea conduce la crearea unei Trezorerii europene, pentru care, personal, am pledat întotdeauna. Şi nu am fost singurul. Dominique Strauss-Kahn a fost huiduit la King's College, în aprilie 2010, evocând această idee. Iar Jean-Claude Trichet a cunoscut o soartă similară anul trecut. Dar ideile îşi fac drum încet. Doar o punere în comun masivă a datoriei din zona euro, sub supravegherea unei autorităţi fiscale federale, ne poate ajuta să ieşim de-aici pe uşa din faţă.

- Mulţumim, George. Nu ştiu dacă să vedem în cuvintele tale optimism sau mai degrabă pesimism. Mario, vrei să spui ceva ?

- Împărtăşesc pe deplin, şi chiar mai mult dacă se poate, opinia lui George : situaţia este gravă, dar nu este în totalitate disperată. Venind vorba despre Trezoreria europeană, care este desigur un subiect-cheie, aş reduce situaţia la o dilemă. Aveţi pe de o parte Bundestag-ul, care ar dori în esenţă ca această Trezorerie europeană să-i dea socoteală direct, şi de cealaltă parte un Parlament European care, cu argumente tot atât de valabile, ar dori ca miniştrii economiilor naţionale să-i demonstreze că într-adevăr lucrează în interesul european comun. Este o situaţie instituţională şi constituţională în schemă de oglindă literalmente inextricabilă. Sincer, nu văd nicio soluţie evidentă – Căutaţi deci un geniu politic pentru a o rezolva. – Dacă cunoaşteţi vreunul, este binevenit la Bruxelles. Dar bine, departe de glumă, nu aş vrea să par a minimiza gravitatea situaţiei. Europa are nevoie de un balon de lichidităţi..."

El ridică apoi ochii spre vecinii săi chinezi şi ruşi... :

Un balon de lichidităţi. Nici mai mult, nici mai puţin. Şi puteţi fi siguri, piaţa comună nu ar supravieţui sfârşitului monedei unice, deoarece într-o Germanie sugrumată de reevaluarea monedei sale, presiunea de a distruge orice regulă europeană, chipurile pentru a proteja competitivitatea, ar fi enormă. Şi dacă scădeţi din Uniunea Europeană moneda unică şi piaţa comună, nu mai rămâne nimic. Pentru restul lumii, ar însemna sfârşitul multilateralismului. Deci, eu pun întrebarea : cine ar avea vreun interes să aibă o lume bazată exclusiv pe relaţiile bilaterale? Nimeni, credeţi-mă.

"Credeţi în ipoteza unui crah financiar în Europa? îl întreabă atunci gazda pe Paulson – Un crah, nu ştiu. Nu se poate niciodată prezice un crah, răspunde Paulson cu un zâmbet. Dar, în orice caz, o ajustare brutală, da, cred".

Va urma…