Duminică 10 iunie 2012, ora 9, Shanghai. Aşezată în holul hotelului Sofitel, Alice J. Singer observă du-te-vino-urile oamenilor de afaceri brazilieni, americani, coreeni. Lumea afacerilor se desfăşoară sub privirile ei. Decorul este banal. Dacă n-ar fi văzut trăsăturile exotice ale majorităţii vizitatorilor, s-ar fi putut crede într-un mare hotel din Frankfurt pe Main, noua ei bază de operaţiuni.

Se plictisise rău în primele luni, până când l-a întâlnit pe Matt. Trader pentru biroul local Goldman Sachs, el reuşise să integreze codurile oraşului de provincie fără a-şi pierde umorul newyorkez. El a fost cel care i-a deschis cu adevărat porţile oraşului. Tot el îi vorbise pentru prima oară de "Ingo". "El insistase să –i vorbească unui corespondent al unui mare ziar anglo-saxon, îi spusese acesta, în urmă cu trei săptămâni.

A vorbit de două ori cu "Ingo". Mai întâi i se păruse paranoic căci individul lua nişte precauţii de indian sioux. Dar Matt avea dreptate : a meritat. Alice găsise deci originea tsunami-ului împotriva căruia BCE se lupta de câteva săptămâni. Abia îi venea să creadă. În ziua celei de-a treia întâlniri, Ingo nu a venit. Două zile mai târziu, a primit un mesaj de la Shanghai : "Voi vorbi numai cu tine şi numai faţă-n-faţă". Suficient pentru a-şi convinge redactorul-şef să o trimită în China ca să-şi revadă informatorul. Astfel se afla în acea duminică dimineaţa la 9 000 de km de biroul ei.

"Alice?

- Bună ziua, Ingo. Ce surpriză !, spune ea, râzând.

- Hai să facem câţiva paşi".

În stradă, zgomotul circulaţiei este infernal. Se îndreaptă spre un parc.

"- Tot n-am înţeles cum ai ajuns să scrii acea notă pe care mi-ai arătat-o, Ingo. De ce ai scris cu mâna ta un acord fals de coaliţie între CDU-CSU şi FDP ?

- A fost o idee de-a lui Markus, un prieten care lucrează la un creator de jocuri de rol din Hamburg. Într-o seară când era în trecere prin Frankfurt, i-am povestit cum îmi petreceam zilele făcând simulaţii împreună cu Johannes, un amic de la un fond speculativ. A fost interesat. Şi mi-a spus: 'Montează-mi un joc politico-financiar pe tema căderii lui Merkel, şi îl dau şefului meu. O să aveţi un mare succes'. L-am sunat imediat pe Johannes la Londra, şi am început în noaptea respectivă să lucrăm pe material. În acel moment am conceput acordul de coaliţie. Am desenat chiar şi un bilet de 100 mărci germane cu efigia lui Adenauer şi cu Parlamentul german în fundal".

Timp de mai multe săptămâni, cei doi prieteni se joacă de-a demiurgii. Scriu scenarii, simulează crahuri bursiere, îşi schimbă masiv texte şi fişiere între Londra şi Frankfurt. Atunci când, pe 19 mai, Ingo a descoperit în Spiegel Online informaţia asupra complotului anti-Merkel, el a recunoscut imediat acordul său de coaliţie în documentul ataşat articolului.

"- Din acel moment, am fost foarte îngrijorat. Nu înţelegeam cum ajunseseră documentele pe site-ul Spiegel, şi mai ales de ce erau prezentate drept adevărate documente confidenţiale.

- Nimeni nu te-a sunat ?

- Nimeni.

- Şi cum s-au scurs documentele?

- Un hacking, poate. Nu luasem nicio precauţie. Pentru noi, era doar un joc".

Înainte de a părăsi Europa, Alice vorbise cu Johannes la Londra. El o pusese pe pista colegilor lui din fondul speculativ unde lucra. Cineva îi umblase în mod evident în dosarul în care ţinea aceste documente false. Şi Johannes dispăruse între timp.

"- Când am văzut, m-am gândit să merg la poliţie, dar Johannes mi-a zis : 'Las-o baltă, te vor lua drept un păcălici'.

- Acum poţi fi dat în judecată pentru manipularea cursurilor.

- Nu aici.

- Şi nu ai de gând să te întorci ?

- Pentru a asista la explozie? Nu, mulţumesc".

Alice are acum toate cheile enigmei. Ea venise la Shanghai mai ales pentru a înregistra o ultimă mărturie şi a recupera cheia USB cu documentele promise. "Mulţumesc", spuse ea lăsând să alunece stick-ul în geantă.

Ea ştie acum mai multe decât Ingo. Datorită surselor ziarului din Londra, ea a aflat că documentele au fost trimise Ministerului de Externe şi MI6-lui de către patronul fondului unde lucra Johannes. CIA, mai întâi circumspectă, le-a acordat în cele din urmă credibilitate pe baza propriilor informaţii obţinute din cercurile politice germane.

La ora 10, Alice se întoarce la Ibis. Doar două ore ca să-şi termine articolul. Mai trebuie doar să adauge câteva citate. A promis să-l trimită la New York înainte de prânz, ora din Shanghai. Va fi atunci ora opt seara, sâmbătă, pe coasta de est a Statelor Unite. Ideea că articolul ei va fi citit la Frankfurt sau Paris doar duminică dimineaţa, la ora la care ea îl intervieva pe Ingo, o încântă. Nu se gândise niciodată cum chinezii trăiesc cu unsprezece ore de "avans" faţă de ea.

Duminică 10 iunie 2012, şapte seara, la Shanghai. Alice se înregistrează pentru următorul zbor spre New York. La Paris, este 8 dimineaţa. Ministrul Agriculturii francez Bruno Le Maire se desfată de câteva ore de linişte în apartamentul său parizian. Într-o clipă, el se va alătura localnicilor din Evreux ca să voteze la legislative, împreună cu soţia sa şi cei doi fii. Nu este cu adevărat îngrijorat pentru postul lui. El îşi alege un ziar din stiva pe care un motociclist din poliţie i-a livrat-o la domiciliu. Titlurile franţuzeşti nu vorbesc decât de riscurile de înaintare ale Frontului Naţional, de scenariul unui guvern minoritar şi de preluarea de către JP Morgan a băncii Société générale. Scârbit, deputatul înşfacă Wall Street Journal. În prima pagină, un articol cu titlu enigmatic îi atrage atenţia: "Documentul 'scurs' este fals". De trimisul nostru special Alice J. Singer la Shanghai.

"Presupusul complot împotriva cancelarului Angela Merkel, cauza spectaculoasei căderi a pieţelor din ultimele săptămâni, este de fapt un zvon fals. Catastrofica glumă a pornit dintr-o cameră de tranzacţionare din Frankfurt. Printr-o serie de întâmplări incredibile, ea a ajuns să fie acreditată de către cele mai înalte cele mai importante agenţii de informaţii europene şi americane înainte de a fi 'dezvăluită' pe 1 9 mai de către Spiegel Online. Dar aşa-zisul acord secret publicat de site-ul săptămânalului german era un fals... WSJ l-a întâlnit în Shanghai, unde s-a refugiat, pe cel la originea acestei afaceri, care a dus Spania pe marginea imposibilităţii de plată..."

Povestea se întinde pe trei coloane, punctată de confidenţele uluitoare ale trader-ului.

"Afacerea a servit în mod clar interesele mai multor fonduri speculative, care şi-au consolidat în ultimele săptămâni poziţiile lor pe termen scurt asupra datoriilor suverane periferice şi pe pieţele financiare europene cele mai expuse riscului. Aceşti investitori, care au avut acces la informaţiile confidenţiale transmise din greşeală de ministere, ar fi trebuit să sufere consecinţele din buzunarele lor, dacă nu ar fi intervenit decizia Curţii Constituţionale germane din 11 mai, care a orientat puternic piaţa în scădere. Este o întâmplare deosebit de ironică şi de amorală", comentează un analist.

"Pe când sursele erau false, Curtea a confirmat într-un anume fel corectitudinea previziunilor lor. Dar a făcut-o prea devreme, limitând astfel câştigurile. Paulson & Co, condusă de John Paulson, de exemplu, ar fi putut să fi realizat singură un câştig de câteva sute de milioane de dolari în acest trimestru".

Sfârşit