Agricultură industrială. Să reflectăm la acest oximoron. Omul s-a gândit că poate produce hrana fără ţărani, ajungând să îi dea afară de pe câmpuri. Astăzi s-a ajuns la ideea că pot fi cultivate câmpurile fără a fi produse alimente: agricultură fără hrană. O agricultură care, dacă se va axa doar pe profit şi pe speculaţii, va distruge tot ce este bun: hrana, terenurile fertile (care sunt din ce în ce mai puţine), ba chiar şi energia curată şi regenerabilă, precum cea solară sau biogazul.

S-a discutat deja despre modul în care energia solară poate deveni o maşină care înghite terenuri şi alimente. Acum este momentul centralelor cu biocombustibili, mai precis reziduuri zootehnice, fân şi alte plante. Aceste centrale ar fi ideale pentru tratarea reziduurilor (o problemă majoră a fermierilor) şi alte deşeuri biologice, completând veniturile prin producerea de energie care poate fi utilizată în aceeaşi fermă sau vândută.

Dar dacă este doar o afacere, dacă sunt doar investitori cărora nu le pasă dacă agricultura nu mai produce alimente şi care nu respectă normele, atunci biogazul poate deveni un blestem. Acest lucru deja se întâmplă în multe zone din Câmpia Padana (nordul Italiei), mai ales acolo unde sunt ferme.

Nu mai producem mâncare pentru a produce energie

Ce se întâmplă de fapt? Mulţi fermieri, constrânşi de criza generalizată din acest sector, se transformă în producători de energie şi nu mai produc alimente. În practică, se limitează la cultivarea de porumb din care produc biogaz. Investitorii îi ajută şi chiar îi exploatează. Există acorduri prin care agricultorii sunt plătiţi de proprietarul fermei care cultivă porumb, astfel că oamenii s-au transformat din ţărani în muncitori în domeniul energetic.

Totul a început în anul 2008, prin emiterea unui nou certificat verde “agricol” pentru producerea de energie electrică prin centrale alimentate cu biocombustibili. Centrale "de capacitate mică", care nu produc mai mult de un megawat. Dar un megawat este suficient: acest lucru a stimulat afacerile, pentru că producătorii de energie beneficiază de un tarif de 28 de eurocenţi/kWh, de trei ori mai mult comparativ cu preţul energiei produse "normal".

Iată că sistemul subvenţiilor, cumulat cu stimulentele europene pentru cultivarea de porumb, a favorizat apariţia unor centrale mari şi costisitoare (chiar şi de patru milioane de euro), iar investiţiile pot fi amortizate în câţiva ani. Doar în provincia Cremona, în 2007, erau cinci centrale autorizate, iar în prezent sunt 130. Şi se estimează că 25% la sută din terenurile cultivate sunt cu porumb folosit pentru producerea de biogaz. În regiunea Lombardia se preconizează că, până în 2013, vor exista 500 de astfel de centrale. Însă, în acest fel, există riscuri la adresa mediului şi agriculturii.

Primul lucru este evident: se renunţă la hrană pentru producerea de energie. În al doilea rând, cultivarea permanentă de porumb este dăunătoare terenurilor, dat fiind că sunt folosite multe substanţe chimice şi se consumă multă apă, prelevată din lacuri din ce în ce mai mici şi mai poluate. Fără o rotaţie a terenurilor este compromisă fertilitatea acestora şi există riscul apariţiei unor paraziţi precum diabrotica porumbului, care necesită ulterior folosirea de substanţe antiparazitare.

O piaţă neagră a deşeurilor biologice

În al treilea rând, cine produce energie cultivând porumb îşi poate permite să plătească chirii mari, de până la 1 500 de euro pe hectar, creând o concurenţă neloială pentru cei care ar folosi terenurile pentru recolte. Este un fenomen similar celui creat în legătură cu parcurile pentru instalarea de panouri solare. În al patrulea rând, centralele însele, chiar şi cele de un megawat, sunt structuri masive, iar pentru construirea lor sunt sacrificate definitiv terenuri agricole.

În al cincilea rând, au apărut deja voci care denunţă o piaţă neagră a deşeurilor biologice, precum resturile abatoarelor, vândute ilegal pentru a se obţine biogaz. Dar acestea nu ar trebui utilizate ca biomateriale, pentru că fumul rezultat riscă să ajungă pe câmpuri, existând pericolul poluării şi răspândirii bolilor.

Problema o reprezintă amploarea acestui fenomen. Trebuie să spunem clar că biogazul nu este dăunător în sine. Dar, dacă este produs în scop speculativ şi într-un mod supradimensionat, va fi cultivat porumb doar pentru a fi folosit la astfel de centrale, preţurile terenurilor agricole vor creşte, terenurile vor fi distruse şi poluate. În acest caz, trebuie spus un “nu” clar şi puternic. Din acest punct de vedere, ar fi bine ca administraţiile locale să înceapă să evalueze scopurile reale ale acestor activităţi înainte de a acorda autorizaţii; în mod sigur această problemă va fi abordată în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Comisiei Europene.

Mai devreme sau mai târziu, stimulentele vor fi sistate. Marile centrale pentru biogaz sunt o pată murdară pe sistemul nostru agricol bolnav, o tentativă de a se da astfel lovitura de graţie. Va fi foarte dificil să revenim la situaţia iniţială: terenurile fertile nu mai pot fi recuperate, lacurile sunt poluate, dispare igiena în agricultură, iar fermierii de calitate sunt constrânşi să renunţe din cauza concurenţei neloiale. Agricultura industrială, ce oximoron!