Tulburările create de garanţiile asupra împrumuturilor cerute Greciei reprezintă o excepţie majoră în atitudinea tradiţională finlandeză în cadrul Uniunii [Helsinki a obţinut ca Grecia să asigure garanţii financiare în schimbul participării sale la planul de salvare]. Încrederea acordată Finlandei, compromisurile făcute de aceasta, şi imaginea ei de întemeietoare şi susţinătoare a comunităţii pe care o făurise, toate acestea au fost subminate.

A lua în considerare o răzbunare a celorlaltor ţări UE pe terenul politic sau economic este poate o îngrijorare inutilă, dar pe scena internaţională este important să ştim cum sunt interpretate de ceilalţi acţiunile fiecăruia. Finlanda şi-a pierdut poziţia de forţă: ponderea ei a scăzut şi capacitatea ei de a-şi pune în valoare propriile ambiţii a fost redusă. Nu este vorba doar de o vătămare a imaginii ei, dar şi a capacităţii ei de negociere.

Atunci când prim-ministrul, Jyrki Katainen (Partidul coaliţiei naţionale, conservator) se va deplasa la summit-urile UE pentru a explica obiectivele Finlandei, va fi mult timp considerat drept reprezentant al unei ţări care ia ceea ce este bun şi lasă restul. Ministrul de Finanţe, Jutta Urpilainen (social-democrată) va fi considerată drept cea care pune interesele ţării sale înaintea celor ale întregii zone euro.

Desigur, uneori o linie dură, egoistă şi ignorând toate celelalte puncte de vedere, poate fi susţinută de o ţară dacă este vorba de un interes naţional major. Dar de această dată, linia a fost aleasă doar pentru motive politice interne pe termen scurt. Adică pentru a promite ceva care să satisfacă poporul în timpul alegerilor şi formării guvernului [în primăvara trecută], astfel încât Adevăraţii Finlandezi [partidul populist anti-UE] să nu le smulgă victoria.

Se poate deci imagina cu uşurinţă starea de spirit a miniştrilor finlandezi în timpul negocierilor cu Grecia: pe de o parte raţiunea şi corectitudinea, de cealaltă parte politica. În această situaţie, este posibil ca obţinerea de garanţii pentru împrumut să fi fost cel mai bun compromis care se putea obţine. Totuşi nu este conform cu cerinţele de unitate ale Uniunii Europene. Răspunsul Europei era de aşteptat: nu se poate.

Mai puţin entuziasmat în privinţa garanţiilor pentru împrumuturi, Partidul Coaliţiei Naţionale nu îşi poate schimba cu uşurinţă poziţia, deoarece ar înflăcăra relaţiile cu social-democraţii ( PSD) şi ar slăbi poziţia primului ministru. Katainen a cerut într-adevăr garanţii, inclusiv cu ocazia summit-ului.

Acum că Angela Merkel, cancelarul german, a respins acordul între Helsinki şi Atena, guvernul are timp să aleagă o alternativă. Finlanda totuşi nu poate să se retragă din sprijinul financiar oferit Greciei, deoarece ar deschide portiţa altor ţări care nu mai doresc să participe din motive de politică internă. Este dificil de a da înapoi atunci când retragerea înseamnă o înfrângere politică, atât la nivel naţional cât şi internaţional.