Un avion al companiei SkyEurope, în faliment din 31 août. Foto de Jurako

Zbor suspendat low cost

Falimentul companiei SkyEurope este un nou exemplu al fragilităţii companiilor aeriene low cost. Deoarece aceste companii, de multe ori fondate de patroni entuziaşti, dar lipsiţi de experienţă, duc lipsă de capital şi sunt prea mici pentru a afrunta concurenţa, spune De Standaard.

Publicat pe 2 septembrie 2009 la 16:08
Un avion al companiei SkyEurope, în faliment din 31 août. Foto de Jurako

Pe site-ul companiei aeriene low-cost SkyEurope, două stewardese zâmbitoare arată cu degetul mesajul "cel mai bun preţ pe cer" ["Your best value in the sky"]. Restul paginii este roşu şi sugerează că compania aeriană a aruncat buretele. Falimentul nu a căzut din cer totuşi [compania austro-slovacă şi-a depus bilanţul pe 31 august]! SkyEurope, care deservea Viena, Praga, Bratislava, cu plecare din mai multe capitale europene, avea probleme de bani de luni de zile. De luna trecută compania nu a mai fost autorizată să decoleze de la Viena, pentru că nu putea plăti datoriile acumulate pe acest aeroport. Cu ceva timp în urmă, compania solicitase deja protecţie împotriva acestor creditori. "Era un pacient în stare terminală", a afirmat specialistul în aeronautică Eddy Vande Voorde de la Universitatea din Anvers.

SkyEurope a fost înfiinţată în anul 2001 de doi belgieni, Christian Mandl şi Alain Skowronek. Ultimul nu era un începător în sectorul aviaţiei. Şi-a început cariera în cadrul companiei belgiene ABB, care mai târziu a devenit Virgin Express. Apoi, el a fost patron al City Bird, o companie acum în faliment.

Sectorul aviaţiei este puternic afectat de criză. La sfârşitul lui iulie compania italiană low-cost MyAir şi-a depus bilanţul. Au sunat clopotele şi pentru alte companii şi nu este imposibil ca alte capete să cadă în lunile următoare. "Cei care nu au rezerve în numerar sau nu se pot baza pe finanţări solide vor dispărea", a spus Vande Voorde.

Acest lucru poate părea contradictoriu la prima vedere, dar companiile aeriene low cost sunt deosebit de vulnerabile în perioade de criză. Acestea sunt de multe ori companii mici a căror activitate este recentă. Ei nu dispun de o bază solidă de numerar. Luând exemplu de la pionierul american Southwest Airlines şi încurajate de succesul companiei Ryanair, companiile aeriene low cost s-au înmulţit ca ciupercile în ultimii ani. Cu diverse grade de succes. Budget Air, Flying Finn, Basic Air sau Goodjet ... Aceste nume nu evocă poate mare lucru. Dar sunt câteva exemple din lunga necrologie a companiilor aeriene low cost care au rămas la pământ în scurt timp.

Newsletter în limba română

Prea des pasiunea aviaţiei serveşte de motor pentru a lansa o companie. Patronul companiei Ryanair, Michael O'Leary, nu suferă cu siguranţă de boala asta. El însuşi a spus că împreună cu directorii lui generali, rîde de concurenţii care sunt încântaţi la vederea unui avion. "Nu se porneşte o afacere din pasiune", a spus Vande Voorde. "Am văzut prea mulţi amatori pornind în trecut. În multe ţări este mult prea uşor să obţină o autorizaţie. Când o companie rămâne la pământ după doar şase luni, ce sens are ?"

În plus, concurenţa este feroce acum în sectorul low cost. Societăţile tradiţionale sunt târâte de asemenea în războiul preţurilor. "Doar să zbori nu aduce, ci costă bani". Actorii industriei low cost îşi dau seama repede de asta. De aceea este atât de important de a oferi şi alte servicii. O artă pe care Ryanair o stăpâneşte mai bine decât oricine.

SkyEurope

Directorul companiei crede că are încă un viitor

Potrivit cotidianului austriac Die Presse, 280 000 de persoane aşteaptă rambursarea biletelor cumpărate la Sky Europe după falimentul companiei. Dar directorul său, Nick Manoudakis, rămâne optimist: "Majoritatea îşi va recupera banii", afirmă el. Iată motivul pentru care compania sa continuă să vândă bilete: "Tribunalul de la Bratislava va da voie reconstrucţiei Sky Europe; a nu mai vinde n-ar avea sens". In ceea ce priveşte preţul biletelor - între 9 şi 19 euro - , Manoudakis recunoaşte că a făcut un calcul greşit: "Erau prea ieftine faţă de cheltuielile de exploatare, dar acest gen de gest este indispensabil pentru a construi o marcă".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect