Alegeți o limbă
Aşa trebuie să fie să trăieşti unul din filmele de genul în care aţipeşti 10 minute şi când te trezeşti au trecut 200 ani. Abia am ajuns la Gare du Midi în Bruxelles şi transformarea era deja incredibilă. Acum 20 de ani am fost trimis în capitala Belgiei în calitate de corespondent al ziarului Daily Telegraph's Market, iar în acele zile Gare du Midi era un loc minunat de pestriţ, cu pisici vagaboande şi resturi de mâncare pe jos, cu trenuri plecând încet spre destinaţii din primul război mondial cum ar fi Poperinge. Intre timp viitorul a trecut pe aici. Un vast terminal Eurostar din vârsta spaţială domină vechiul cartier, iar de cum ne scufundăm în inima Euroville (euro-oraş n.t.) nu ne puteam crede ochilor.
Apropiindu-ne de sediile instituţiilor europene înmugurinde, ni se pare că gigantice nave-mame extraterestre au aterizat pe oraş, micşorând străzile pietruite şi zdrobind patiseriile şi barurile sumbre pe care mă obişnuisem să le iubesc. De exemplu Euro-parlamentul, care în zilele mele avea un birou ca vai de lume pe Rue Belliard. Acum, a-l numi palat ar fi încă departe de adevăr. Acesta este o serie de palate, un oraş într-un oraş, cu baruri şi restaurante şi pasarele arcuite care leagă o monstruozitate modernistă de alta. În timpul meu euro-parlamentul era un afluent amabil, un fel de soacră a parlamentelor pentru care ordinea de zi consta în linii mari în a lua prânzul la Strasbourg înainte de a emite în cuvinte dure denunţări cosmic irelevante ale foametei africane sau cutremurelor de pământ din America Latină.
Parlamentul miroase a poftă de putere
Toate acestea s-au schimbat. Poate mai era încă un bar în vechiul birou al Parlamentului, dar nici cel mai disperat jurnalist n-ar fi mers acolo în căutarea unei poveşti. Astăzi barul parlamentului mişună de tineri dinamici de ambele sexe, cu ochelarii lor Christian Dior strălucind de poftă de - poftă de ce ? De putere, asta este. Pentru prima dată în cei 30 de ani de istorie ai acestei mult-batjocorite instituţii am simţit puterea care musteşte din zidurile maro-cârtiţă, şi cum urmăream "huissiers" (funcţionari) circulând încoace şi încolo, am văzut o adunare nou alcătuită şi relevată cu un bogat sos "béarnaise" de încredere în sine. Şi nu am putut să nu mă gândesc, desigur, la comparaţia jalnică cu parlamentarii din Westminster care au fost atât de agresaţi şi bătuţi de mass-media încât par să fi avut o depresie nervoasă colectivă. Mulţi dintre ei au ieşit la pensie, cu carapacea sfărâmată de scandalul cheltuielilor, încrederea lor permanent sfâşiată de explozia furiei publice.
Iar înlocuitorii lor trebuie să facă faţă unui parlament neiubit şi nereformat, în care sunt în continuare obligaţi să folosească arhaica formă de adresare la a treia persoană, încă forţaţi să voteze printr-o procedură veche însemnând coruri de guri mirositoare şi 15 de minute de plimbări prin birouri cu lambriuri. Ce contrast în Bruxelles şi Strasbourg, unde deputaţii doar se întorc şi votează printr-o simplă apăsare a unui buton, dispun de tot confortul posibil şi de o interacţiune minimă cu colegii lor. În timp ce aici parlamentul creşte în splendoare fizică şi dimensiune, cu aproximativ 750 de euro-parlamentari acum navigând în păşunile sale, la Londra tendinţa este în direcţia opusă. Nu numai că există planuri de reducere ale Parlamentului de la 659 la circa 400, dar parlamentarii britanici se confruntă cu o umilire prelungită, de a fi forţaţi cu biciul să completeze ciudatele formulare şcolare care ţin socoteală de modul în care şi-au petrecut fiecare oră din fiecare zi.
O modificare nu doar simbolică
Culmea în toată afacerea este că această modificare nu este doar simbolică. Ea reflectă realitatea de bază - schimbarea în echilibrul puterii, ca şi faptul că legile acestei ţări nu mai sunt determinate de Parlamentul de la Westminster. Nu este nevoie să înţelegi detaliile directivei privind AIFM ((n.r. Alternative Investment Fund Management , Fondul pentru Managementul Investiţiilor Alternative) de exemplu, ca să realizezi că vizează afacerile din Londra, şi că riscă să aducă daune considerabile acestor afaceri; şi totuşi Parlamentul nostru de la Londra este total irelevant. Desigur, este un caz care necesită reglementare minuţioasă, şi este încă timp pentru ca această directivă să fie îmbunătăţită. Dar cine va face acest lucru ?
Nu mai are rost pentru capitaliştii de risc şi fondurile speculative să mai încerce să influenţeze miniştri britanici. În conformitate cu noua putere decizională îmbinată cu euro-parlamentul, aceste modificări cruciale vor fi făcute la Bruxelles de euro-parlamentari. Într-adevăr, cu mai multe directive în pregătire, viitorul întregii industrii a serviciilor financiare a Marii Britanii este, probabil, în mâinile lor. De aceea, este atât de grăitor contrastul fizic între uscatul Westminster şi elegantul, încrezătorul în sine Bruxelles. Puterea a trecut, trece, şi, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, va trece în continuare spre Euro-parlament.
VĂZUT DIN AUSTRIA
Scandalagiul Cameron va fi izolat
Un guvern conservator în Marea Britanie va provoca o criză în Europa şi izolarea Londrei, prezice Die Presse, făcând turul consecinţelor dezastruoase pe care intrarea lui David Cameron, favorit în sondaje, în imobilul din 10 Downing Street ar putea să o aibă pe continent. Tories au "divizat deja cea mai importantă fracţiune din Parlamentul European", preferând euroscepticii cehi, polonezi etc. conservatorilor europeni, constată cotidianul vienez. În Consiliu "va sufla un vânt nou", căci Cameron pariază pe "întărirea Statelor"; ceea ce face "aproape imposibil compromisul cu britanicii, cunoscuţi dintotdeauna ca fiind dificili". În acelaşi timp, o reglementare a pieţelor financiare este pură utopie, şi de aceea un înalt responsabil al UE mărturisea unui ziar că se aşteaptă la o izolare a Marii Britanii pe termen lung, exceptând domeniul securităţii, "căci nimic nu se întâmplă fără ştirea englezilor". În fine, notează Die Presse, "dacă Tories reuşesc să-l convingă pe preşedintele ceh Vaclav Klaus să reporteze semnătura Tratatului de la Lisabona până în 2010, Tratatul va fi blocat, o dată ce vor fi la putere": le va fi deci posibilă organizarea unui referendum asupra tratatului şi acesta ar putea fi îngropat.
