Tineretul polonez de astăzi este prima generaţie "sătulă". Conform raportului guvernamental "Młodzi 2011" ("Tinerii 2011"), polonezii de 15 – 34 ani seamănă cu tovarăşii lor din Europa de Vest: hedonişti care se asumă, consumatori entuziaşti, ei afişează o relaţie destul de lejeră faţă de instituţia căsătoriei, îşi cultivă individualismul, dar doresc să fie utili pentru colectivitate.

Ei consideră munca drept baza reuşitei şi fericirii lor de viitor, dar le este din ce în ce mai greu să găsească locuri de muncă. Polonezii de 18-34 ani reprezintă mai mult de jumătate dintre şomerii declaraţi, iar rata şomajului în această categorie de vârstă este de două ori mai mare decât media naţională de 11.7% (date din iulie 2011).

Contextul social este exploziv, aşa cum se poate vedea din exemplul Europei occidentale, adeseori vătămată în ultimii ani de izbucnirile de mânie ale tinerilor săi. Suburbiile Parisului în flăcări, luptele de stradă în centrul Atenei, manifestaţiile masive în Madrid şi, mai recent, revoltele din Londra sunt semne evidente ale unei crize sociale.

Nesiguranţa zilei de mâine

Tinerii sunt principalele victime ale crizei economice. În momentul de faţă, 20.4% dintre europenii între 15 şi 24 de ani în căutare de locuri de muncă rămân şomeri. Ceea ce reprezintă o treime mai mult decât în 2008. Această rată nu este totuşi decât o medie europeană, care ascunde diferenţe între ţări care au rate îngrijorătoare de şomeri, de 42% printre tineri în Spania, 30% în Statele Baltice, Grecia şi Slovacia, sau 20% în Polonia, Ungaria, Italia şi Suedia.

Iar atunci când tinerii reuşesc să găsească un loc de muncă, acesta este rareori stabil. Slovenia şi Polonia sunt campionii muncii temporare, deoarece 60% dintre salariaţii de mai puţin de 25 de ani lucrează cu astfel de contracte. Situaţia nu este mai bună în Franţa, Germania, Suedia, Spania şi Portugalia, unde acest procentaj depăşeşte 50%.

Remunerarea redusă a tinerilor este un alt fenomen larg răspândit în Spania, Franţa şi Portugalia. Spaniolii cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani primesc doar 45.5% din salariul unui adult, iar cei între 20 şi 24 de ani 60.7%. Aceste salarii mici au un impact direct asupra creşterii numărului de lucrători săraci care, deşi au un loc de muncă, nu reuşesc să-şi asigure pâinea cea de toate zilele. Aceştia sunt numeroşi în România (17.9%) şi Grecia (13.8%), în faţa Spaniei (11.4%), Letoniei (11.1%) şi Poloniei (11%).

Toţi aceşti oameni au în comun nesiguranţa zilei de mâine, ceea ce împiedică orice proiect, şi salarii atât de mediocre încât nu permit o viaţă decentă. În latină, Precarius înseamnă "obţinut prin rugăciune". În sociologia de astăzi, este o persoană suspendată între prosperitate şi sărăcie, fără nicio securitate materială, şi ameninţată constant de prăbuşirea statutului său social.

Asistăm astfel la naşterea unei noi clase sociale, afirmă Guy Standing, profesor de Securitate Economică la Universitatea din Bath şi autor al cărţii "The Precariat: The New Dangerous Class" (Precariatul, noua clasă periculoasă, încă nu a fost tradusă în limba română).

Pactul cu diavolul

De 20 de ani, guvernele occidentale au reuşit să ascundă precaritatea crescândă a claselor de mijloc. Statele Unite şi Marea Britanie subvenţionează salariile mici prin intermediul sistemului fiscal. Danemarca, Germania şi Olanda şi-au orientat politica socială spre un sistem de încurajare a întoarcerii la muncă, pentru a atenua cu orice preţ statisticile şomajului. În Franţa, Italia şi Spania, guvernul susţine indirect tinerii vărsând pensii părinţilor care îşi întreţin copiii la şomaj. Guvernele din ţările dezvoltate au făcut un pact cu diavolul. Acest sistem nu se putea menţine pentru totdeauna. Şi tocmai a plesnit.

Criza financiară a adus deasupra Europei norii grei ai ameninţării falimentului statelor iar guvernele pur şi simplu nu-şi mai pot permite să ascundă precariatul azvârlind ajutoare financiare. În acelaşi timp, recesiunea din 2009 a umflat exponenţial cifrele şomajului şi a condus la un nou val de precarizare. 97% din locurile de muncă create anul trecut în Marea Britanie sunt contracte temporare. În Germania, aproape jumătate din noile locuri de muncă sunt pe perioadă determinată, fără a mai vorbi de cele 7 milioane de oameni care acceptă "mini-joburi", munci plătite cu mai puţin de 400 de euro pe lună. În Portugalia, 300 000 de oameni muncesc cu jumătate de normă. În Franţa, 20% dintre studenţi trăiesc sub pragul sărăciei.

Apă la moara extremiştilor

Potrivit lui Guy Standing, precariatul european este compus din trei grupuri. Primul, înrudit cu lumpenproletariatul industrial, este o minoritate adeseori incriminată, predispusă la violenţă, aşa cum s-a dezlănţuit cu câteva săptămâni în urmă pe străzile din Londra. Al doilea grup este tineretul educat, predispus la a găsi un loc de muncă, dar care în situaţia actuală nu mai vede nicio posibilitate de a reuşi în viaţă, dar care continuă încă să viseze la o lume mai bună. Aceşti tineri au ieşit în luna mai pe străzile din Madrid. Dar cel mai important este al treilea grup, format din lucrătorii mai în vârstă: de-a lungul anilor, aceştia şi-au pierdut siguranţa materială şi statutul social, se trezesc marginalizaţi, şi dau vina pe străini.

Această populaţie este o adevărată mană cerească pentru partidele extremiste şi un adevărat pericol pentru actualul model de societate, avertizează economistul. Dacă precariatul reprezintă o ameninţare pentru Europa, aceasta nu ia forma revoltelor, deşi vor fi probabil din ce în ce mai multe în următorii ani. Adevăratul pericol este întocmai împuternicirea populiştilor anti-imigranţi şi anti-europeni, susţinută de o o parte din ce în ce mai mare a populaţiei.

Pe spinarea precariatului mai în vârstă prosperă Marine Le Pen în Franţa, Geert Wilders în Olanda, "Adevăraţii Finlandezi" în Finlanda şi "Democraţii din Suedia" în Suedia. În ceea ce priveşte precariatul tânăr, politizarea sa eventuală va rezulta mai probabil printr-o alianţă cu extrema stângă, cu mişcări anarhiste sau neo-comuniste.

Iar nimic din cele sus-citate nu prevesteşte lucruri bune pentru Europa. Având în vedere slăbiciunea liderilor europeni în faţa crizei economice, este dificil să credem că vor fi mai operaţionali în faţa crizei sociale iminente. Atunci nu va mai fi vorba despre divergenţe între naţiuni, ci de divergenţe între generaţii: conflictele se vor desfăşura intern între tineri şi bătrâni. Astăzi, elitele politice îmbătrânite din Europa îşi apără în primul rând interesele propriei lor generaţii, ceea ce nu face decât să adauge gaz pe focul frustrării tinerilor şomeri.