Europenii erau toţi ocupaţi să rezolve probleme de ultimul minut înainte de votul ONU privind Palestina [prevăzut în 23 septembrie]. Prima problemă: încercarea de a găsi o poziţie comună între ţările europene; a doua problemă, evitarea jenei faţă de americani în cazul în care Europa nu va vota cu ei împotriva acordării palestinienilor un scaun în ONU; şi a treia problemă, evitarea jenei faţă de palestinieni în cazul în care Europa nu va vota pentru ei, conform promisiunii de a sprijini independenţa unui stat palestinian "în timp util".

Europa a dorit să rămână pe linia mediană. Marile sale minţi au scos o propunere de compromis, pe care Catherine Ashton [Înaltul Reprezentant al UE însărcinat de politica externă] a încercat să-l vândă triadei americano-israeliano-palestiniane şi care era în detrimentul palestinienilor.

Era vorba de a-i împinge să prefere un vot în Adunarea Generală şi să renunţe la votul în Consiliul de Securitate, pentru a nu-i stânjeni pe membrii acesteia. De asemenea, era o încercare de a le băga pe gât propunerea lui Nicolas Sarkozy, de a accepta un statut similar cu cel al Vaticanului, cu o serie de competenţe suplimentare, cum ar fi calitatea de membru al UNESCO, etc. În schimb, ei ar fi obţinut promisiunea americanilor de a nu vota contra în Adunarea Generală şi cea a douăzeci şi trei ţări europene de a vota pentru, ceea ce ar fi dat statutului de observator al palestinienilor o greutate politică suplimentară.

Promisiuni frumoase

În schimb, palestinienii au trebuit să se angajeze la două lucruri: în primul rând, revenirea la masa negocierilor după regulile date de Barack Obama, anume că graniţele din 1967 trebuie să fie la baza negocierilor, cu posibilitatea de schimburi de teritorii [majoritatea coloniilor evreieşti în Cisiordania ar face parte din Israel]; şi în al doilea rând, promisiunea de nu a apela la Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga împotriva Israelului.

Primul punct nu are nimic nou. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas el-însuşi, a declarat că negocierile ar fi următorul pas după votul ONU. Este totuşi nouă ideea de a priva palestinienii de dreptul de a apela la CPI. Aceasta înseamnă a priva scaunul palestinian de arma care i-ar fi permis să reechilibreze relaţiile de putere în cadrul negocierilor. Dacă palestinienii ar putea apela la această instanţă cu privire la ocupaţie, la colonizare, la asasinate şi la pedeapsa colectivă, care este, de exemplu, asedierea din Gaza, aceasta le-ar permite să încolţească Israelul şi să scoată negocierile din impas.

Astfel, cu propunerea sa "mediană", Europa se poziţionează ca alternativă faţă de americani pentru a proteja interesele Tel Aviv-ului. Ea întotdeauna a dat dovadă de generozitate faţă de palestinienii şi le-a făcut adeseori promisiuni frumoase. Ea acum speră să-şi recupereze miza ipotecând viitorul următoarelor generaţii palestiniene. Propunerea pe care eu o fac palestinienilor este aceasta: să trimită înapoi compromisul întocmit de europeni cu menţiunea "Nu, mulţumesc".