José Manuel Barroso la Lausanne (Elveţia) în 2007. (AFP).

Omul greşit în momentul potrivit

Fără să inspire prea mult entuziasm, Jose Manuel Barroso a fost re-ales preşedinte al Comisiei Europene, cu o majoritate confortabilă de 382 de voturi pentru şi 219 împotrivă. The Independent susţine că un şef al executivului mai puţin birocrat ar fi fost mai potrivit într-un moment în care Europa are nevoie mai mult ca niciodată de unitate pentru a recesiunea, schimbările climatice şi securitatea energetică.

Publicat pe 17 septembrie 2009 la 15:31
José Manuel Barroso la Lausanne (Elveţia) în 2007. (AFP).

Nu prea contează câte mari discursuri liderii europeni fac despre democraţie, acţiunile UE îi vor dezminţi întotdeauna. Votul Parlamentului European de ieri care a re-numit preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, pentru o nouă perioadă de cinci ani este un nou caz ce confirmă regula. Iată deci reales un om în care nimeni nu pare să aibă nare încredere pentru sarcina de oficial de vârf al UE poate în momentul cel mai critic al Europei, cu o recesiune încă în curs şi imense subiecte privind schimbările climatice, securitatea energetică şi relaţiile internaţionale. Aceste vorbe nu sunt menite ca o insulte adresate lui Barroso, un fost prim-ministru de centru-dreapta al Portugaliei, care a făcut tot posibilul să-şi croiască drum prin politica încâlcită a noii "Constituţii" şi respingerea acesteia de către electoratele irlandeze, franceze şi olandeze.

Dar simpla realitate rămâne că el a fost primul ales ca preşedinte al Comisiei Europene, acum cinci ani, deoarece puterile Europei nu se puteau pune de acord asupra unei alternative. El a fost reales şi de data aceasta, deoarece liderii tot nu se puteau pune de acord asupra unei alte persoane (cu toate că preşedintele Sarkozy a pus destulă presiune în favoarea unui francez), în timp ce partidele de stânga din Parlament nu au putut prezenta un candidat viabil. Nu poţi arunca vina pe Europa pentru toate. Trebuie numai să aruncăm o privire la Marea Britanie, unde domnesc organizaţii non-guvernamentale cvazi-autonome ca să realizezi că orice loc de muncă ce necesită un consens va tinde nu să fie ocupat de cea mai bună persoană, dar de cea care prezintă cel mai puţin pericol pentru toate părţile. Un conclav de 27 de lideri fiecare văzând UE ca un loc de patronaj pentru candidaţii naţionali nu va susţine pentru postul cel mai înalt al birocraţiei o personalitate remarcabilă, care s-ar întoarce inevitabil împotriva lor.

Dar UE a devenit, cu bună ştiinţă sau neintenţionat, asocierea naturală şi cea mai eficientă pentru dezvoltarea unei politici comune în materie de recuperare economică, obiective de mediu şi iniţiative de politică externă şi, implicit, de apărare şi securitate. Este o nebunie deci în acest moment să re-înscăunezi un şef executiv care nu poate duce instituţia înainte, punând măcar în aplicare politice deja convenite. Dar s-ar putea spune la fel de bine că este o nebunie şi mai mare de a continua impunerea, cum fac liderii UE, a unui tratat constituţional care a fost atât de clar respins de irlandezi într-un referendum, şi care, la fiecare sondaj de opinie, nu stârneşte în general nici un entuziasm în rândul populaţiei europene. Dacă va doriţi pentru Europa o unitate concertată spre viitor, atunci ar fi mai bine ca irlandezii să respingă Tratatul şi a doua oară. Asta, cel puţin, ar forţa şefii Europei să acţioneze împreună pentru a reacţiona. Fără asta, ne vom întoarce la vechile feluri şmechere de a face lucrurile - înţelegerile asupra numirilor în camere închise, politici tăiate cu apă, birocraţia fără scop.

Ca pentru re-numirea lui Barrosa, "establishment"-ul UE îşi va atinge probabil scopul şi cu irlandezii. Dar este o mişcare profund demoralizantă care nu va face nimic pentru a împlini deficitul democratic pe care îl trădează proiectul european. Şi victoria va fi întâmpinată - şi în particular la Londra - nu ca un mijloc de a reînvia Europa, ci ca momentul de a scoate Europa de pe ordinea de zi.

Newsletter în limba română

INSTITUŢII

Domeniul lui Jose Manuel Barroso se prăbuşeşte

UE va avea un preşedinte (deghizat în calitate de preşedinte al Consiliului European) şi un ministru al Afacerilor Externe (deghizat în calitate de Înalt Comisar...), iar competenţele Parlamentului European vor fi mult mai largi. José Manuel Barroso, care acum nu exercită o putere cu adevărat reală, va deveni echivalentul continental al reginei britanice, dar fără coroană, castele, sau proprietăţi rurale. Asta e ceea ce se va întâmpla, scrie Marek Magierowski în Rzeczpospolita, dacă irlandezii spun "Da" Tratatului de la Lisabona la începutul lunii octombrie. Dacă, totuşi, ei spun nu, în 2014 Uniunea Europeană va arăta cam la fel ca acum. Barroso va rămâne faţa Europei şi va continua să pretindă că el controlează afacerile europene.

Liderii UE vor continua să lucreze pentru dezvoltarea unui alt tratat - de data asta de la Berlin, Paris, sau Stockholm - în scopul de a "trezi Europa din apatie şi a face faţă provocărilor globalizării". Şi deputaţii europeni vor continua să bombăne că nu sunt ascultaţi. Iar Barroso se află într-o situaţie ciudată: pe de o parte, el susţine cu tărie Tratatul de la Lisabona, pe de altă parte, îşi dă seama că, o dată ce tratatul va fi adoptat, rolul său de şef al Comisiei Europene va fi marginal. La prima vedere, aceasta poate părea schizofrenie, dar nu te lăsa păcălit de aparenţe ... Barroso ştie prea bine că acest joc nu este despre putere, ci despre o prelungire a unei plăcute, bine plătite poveşti de dragoste politice. Deci, dacă ar trebui să răspund la întrebarea fundamentală: ce reprezintă pentru viitorul Europei alegerea de ieri a lui Barroso, aş spune : nimic. Marek Magierowski, Rzeczpospolita

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect