Alegeți o limbă
Ea râde. Mai există încă oameni care stau în cafenele şi râd. Multe cafenele sunt chiar pline. Să te duci într-o cafenea este un act de opoziţie faţă de aceste zile nebune, de împotrivire faţă de dimineţile în care grecii deschid ochii şi ştiu că au intrat şi mai mult în tunel şi simt cum creşte panica. De multe ori, ei stau ore în şir la un expresso sau la un pahar cu apă cu privirea fixată pe oraş, care li se pare tot mai străin, şi pe ţara care le scapă de sub control. „Voi, germanii, mergeţi în pădure şi culegeţi ciuperci“, spune Ersi Georgiadou. „Noi mergem în cafenea. Este singurul lucru care ne-a rămas”.
Ersi Georgiadou îi cunoaşte pe nemţi. Ea îi învaţă pe greci limba lor. Şi asta nu mai e la fel de uşor ca înainte. La începutul acestui an şcolar nu aveau manuale. Elevii au primit un CD şi trebuie să-şi printeze sau să-şi copieze primele capitole singuri. Ersi Georgiadou îşi sprijină capul de mâini şi râde. Tot un act de disperare. Ea trebuie să accepte că în ochii lumii - ai nemţilor - grecii vor trece deodată cu toţii drept hoţi leneşi. Şi că partea din popor care a furat cu adevărat, a furat şi viitorul ţării. „Nu ştim ce va fi săptămâna viitoare“, spune ea. „Noi toţi nu ne mai gândim decât la ziua de mâine. Noi toţi nu mai vorbim decât despre supravieţuire“. Miercuri este ziua de salariu. Învăţătoarea nu ştie încă, totuşi, cât va primi din salariu.
Un guvern incompetent, care se mişcă haotic în panică, fără un ţel, aşa cum cred majoritatea nemţilor; apoi hoţi şi escroci, care nici până astăzi n-au fost traşi la răspundere. Ersi Georgiadou râde din nou, şi povesteşte depre insula Zakynthos, unde fiecare al cincilea locuitor este declarat ca orb, ceea ce pare surprinzător, dar este legat de faptul că există o alocaţie substanţială pentru orbi. Guvernul a trimis acum oftalmologi pe insulă ca să verifice. Ersi Georgiadou spune că a început să strângă alimente. Ulei, orez, miere. „Dar încerc să port nişte ochelari roz”. Cândva toate astea vor fi trecut. „În zece, poate 15 ani? Sau?“
Grecii, cea mai mare rată de sinucideri din lume
Trebuie să se întâmple ceva. Unii emigrează, ceilalţi îşi exteriorizează furia, iar alţii se sinucid. Suicidul a fost întotdeauna un tabu al acestei societăţi care este atât de puternic ţinută în frâu de Biserica Ortodoxă. Cifrele oficiale referitoare la numărul sinucigaşilor n-au fost niciodată corecte: familiile se ruşinau să recunoască atunci când unul dintre ai lor îşi lua viaţa. „Noi, grecii nu suntem, în fapt, oameni depresivi. Suntem gălăgioşi şi extrovertiţi. N-am avut niciodată multe sinucideri“, spune psihologul Aris Violatzis. „Astăzi avem cea mai mare rată de sinucideri din lume“.
De multe ori factorul declanşator îl constituie circumstanţele sociale şi economice, spune psihologul. De aceea el consideră că guvernul este responsabil. „Aceşti oameni nu vor să moară, ci să-şi ucidă durerea.Aici începe răspunderea noastră“. Psihologul are şi un mesaj pentru europeni: „Demonizarea Greciei este ridicolă. Europenii sunt panicaţi şi spun: Haideţi să ardem o vrăjitoare pentru ca restul dintre noi să fim curăţiţi. Dar este cu adevărat mica Grecie, cu cele 10 milioane de locuitori ai săi, ţara care a provocat acest întreg haos financiar? Aceasta este o vânătoare de vrăjitoare “.
Alţii în schimb se arată cu degetul mai degrabă pe ei înşişi. Este cazul lui Costas Bakouris de la Transparency International, care era cândva un antreprenor de succes. „Ca indivizi suntem mari talente, dar ca şi colectiv un dezastru total“, spune el despre greci. „Valorile noastre trebuie să se schimbe”. Dar există şi veşti bune. Turismul este în boom, exporturile au crescut cu peste 10%, iar în 2010 volumul mitei a scăzut. „Este un început“.
Umorul, singura salvare în infernul datoriilor
Alţii nu vor să recunoască nici această rază de soare. „Este o problemă de demnitate“, spune Thanos Tzimeros. El a făcut tot ce trebuia să facă. I-a scris Angelei Merkel, întocmai cancelarului german demonizat în multe din canalele media greceşti. Această scrisoare este o filipică şi un strigăt de ajutor totodată. În ea este vorba despre „tranzacţii obscene“, de “orgia ilegalităţii” şi bineînţeles, de „cel mai mare violator al legii”, care este însuşi statul grec. Tzimeros cere ca europenii să nu mai dea patriei sale niciun cent, atâta timp cât controlori europeni de durată nu se asigură că promisiunile de reformă se şi respectă. Şi de asta trebuie să se ocupe tot nemţii. El vrea acum să fondeze un nou partid.
Cum este cu umorul în iad? Acolo, unde păcătosul zace legat de picioare şi de mâini pe roata de tortură iar sforile sunt trase milimetru cu milimetru şi nu ne aşteptăm decât la marele pocnet cu care i se vor rupe oasele? „Tocmai acolo!“, spune regizorul şi autorul Michalis Repas. Ah, da? Cum sunt vremurile acestea pentru comedii? Răspunsul vine ca tras din pistol: „Cele mai bune“. Apoi se aude un ecou: „Cele mai bune“, spune co-autorul Thanasis Papathanasiou. Cei doi sunt regizori cunoscuţi de teatru şi film. Au scris o piesă cu titlul german „Raus“ (Afară). Filmul spune povestea proprietarului unui bordel care-şi înregistrează aşezământul drept institut cultural la UE şi a inspectorului german, care este trimis la Atena pentru a verifica unde au rămas banii europeni. De ce un german? „Ăia sunt foarte riguroşi şi severi “, spune unul dintre ei. „Şi inspiră teamă”, completează celălalt. „Raus“ rulează deja de doi ani acum.
Cei doi nu fac afaceri cu caricaturi ieftine; sunt două capete politice care încearcă şi-n comediile lor să pună sub lupă noua specie de oameni care cuceresc lumea pe care-o numesc „oamenii lacomi”. Cei care în final se mănâncă pe sine din lăcomie. Repas şi Papathanasiou sunt europeni convinşi şi tocmai de aceea nu au probleme în a-i ironiza pe nemţii urâţi în acest moment în Grecia. Noua lor piesă este o adaptare după farsa anti-nazistă a lui Ernst Lubitsch, „Sein oder Nichtsein“. (A fi sau a nu fi).
