Andrei Pleşu (născut în 1948) este un intelectual (filozof, eseist, critic de artă, jurnalist, politician) român. Doctor în istorie, a fost Ministru al Culturii (1990-1991) şi al Afacerilor străine (1997-1999). Este preşedintele fundaţiei "Noua Europă" şi conduce săptămânalul Dilema veche. A scris printre altele "Actualitatea îngerilor" (apărută şi în Franţa în 2005, la editura Buchet-Castel 2005).