Tiraspol a oferit lumii un lider pentru a calma spiritele? Dincolo de euforia generată de schimbarea la vârful acestei republici imaginare dar mult prea reale, totuşi, Transnistria a ales în această duminică de Craciun, 25 decembrie, schimbarea. Poate că a fost o zi fastă, poate că se va adeveri vorba care zice că această zi este o zi a bunelor decizii, a bunelor rezoluţii. Evgheni Şevciuc – inginer, avocat, foarte tânăr- este buna rezoluţie a transnistreenilor, şi iată aici, fără a ne mai întreba dacă "Transnistria contează sau nu pentru noi", aşa cum o face o excelentă analiză dinTimpul, semnată Victor Chirilă, primul interviu al noului preşedinte. Realizat în 11 decembrie, în timpul primului tur al alegerilor prezidenţiale, când Presseurop, aflat la Tiraspol, a mizat pe o "vorbă":

Smirnov a adus oamenii să lucreze pentru el la alegeri cu forţa, Kaminski (candidat şi preşedinte al Sovietului Suprem) cu bani, Evgheni Şevciuc a făcut oamenii să vină singuri, voluntari. (Ion "Gură de Aur" Timotin).

Presseurop: Transnistrenii şi-au pus multe speranţe în dvs. Tineri sau mai puţin tineri. Cum veţi face pentru a nu-i dezamăgi?

Evgheni Şevciuc: Vreau ca poporul meu să aibă din nou încredere în autorităţile statului. Vreau să termin cu corupţia, cu monopolurile deţinute de o singură familie[Smirnov], cu nepotismele. Gândiţi-vă că 70 % din deciziile guvernului sunt luate astăzi prin prisma corupţiei.

Care vor fi priorităţile dvs ca preşedinte? Ce credeţi că aşteaptă concret din partea dvs şi a partidului pe care îl conduceţi, "Renaşterea", cei care v-au votat? cei 20 % de tineri care se află la şomaj?

Problema noastră cea mai mare este sărăcia [industria teritoriului secesionist se limitează la fabricarea şi exportarea unui coniac, Kvint, şi a pieselor detaşate pentru industria de armament]. Vom stabili un fel de contract cu populaţia prin care vom urmări căderea taxelor, acordarea de facilităţi întreprinderilor care dau de lucru tinerilor, reorganizarea teritoriului agricol [în prezent pământul cultivabil este proprietate a câtorva mari proprietari care îl dau în arendă]. Vreau să am mai multe schimburi comerciale cu Moldova, vreau să avem mai multe facilităţi concrete pentru locuitorii noştrii faţă de vecinii de după Nistru.

Vorbind despre Moldova, care sunt intenţile dvs pentru soluţionarea conflictului care vă opune de mai mult de 20 de ani? O autonomie teritorială? O reîntoarcere la Moldova? La Ucraina?

Eu doresc să realizez visul exprimat de transnistreeni la referendumul din 2006: independenţa. Dar eu o înţeleg altfel. Cred că dacă Transnistria va deveni prosperă, cu o economie în creştere, cu cetăţeni care trăiesc în bunăstare, ea va deveni atractivă pentru marile puteri, care o vor recunoaşte. Pentru mine independenţa înseamnă mai multe proprietăţi pentru oameni, locuri de muncă pentru tinerii care vor rămâne aici, şi care nu vor mai dori să plece în alte ţări.

Nu vă deranjează deci că nimeni nu recunoaşte Transnistria?

Recunoaşterea este imperativă. Dar uitaţi-vă: de 20 de ani nu s-a făcut nimic constructiv în acest sens. De aceea cred că este mai important să ne ocupăm acum de bunăstarea populaţiei. Dorinţa populaţiei este şi rămâne independenţa. Dar vă repet, eu o înţeleg altfel.

Ce reprezintă Europa pentru dvs?

(Zâmbind). Europa? Este vecinul nostru. Trebuie să avem relaţii bune cu vecinii noştrii.