La ora la care în aceste zile de final de februarie la Dublin au loc negocieri în format 5+2, altele, este momentul să admitem că meciurile politice ale Republicii Moldova cu Transnistria se joacă şi în lojele partidelor de fotbal. În tribuna oficială a clubului Sherrif Tiraspol, premierul moldovean Vlad Filat şi liderul transnistrean Igor Smirnov nu au găsit soluţii pentru pace, dar au făcut paşi pentru normalizarea cotidianului cetăţenilor de pe cele două maluri ale Nistrului.

Fotbalul nu are sex, morală, scrupule sau limite. În fotbal se insultă, se calcă pe principii, se ajunge la excese şi la violenţă. Din acest punct de vedere, fotbalul seamănă cu politica. Este evident, diplomaţia fotbalului nu s-a inventat nici de şi nici pentru Transnistria. A existat iniţial un război al fotbalului, în iunie1969, când Honduras şi Salvador au disputat două meciuri contând pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 1970. Scorul şi efectele – o tânără suporteră s-a împuşcat la aflarea înfrângerii echipei sale – au dus la un război-fulger de patru zile soldat cu peste 2000 de morţi. Turcia, în încercarea de a-şi normaliza relaţiile cu Armenia, a recurs la ceea ce numim "diplomaţia fotbalului" pentru a crea măcar premisele unui dialog (Abdulahh Güll a fost primul şef de stat turc care a vizitat astfel Armenia, în 2008, în timpul meciului cu Turcia, de la declararea independenţei sale, în 1991). La fel, în 23 noiembrie 2010, miniştrii de Externe suedez şi polonez, Carld Bildt şi Radoslaw Sikorski, au discutat la meciul contând pentru Liga Campionilor, Shaktar Donetsk-FC Porto împreună cu afaceristul ucrainean Rinat Akhmetov despre cazul Iuliei Timoşenco, aflată în închisoare. Sigur, în niciunul din aceste cazuri diplomaţia aceasta nu a dus la pace. Dar a dus la acorduri.

Din ce în ce mai multe voci descriu acum în aceşti termeni geopolitica acestei fâşii de pământ care nu depăşeşte 7 km în locul cel mai strâmt, aflată ca un tampon între Moldova şi Ucraina : Transnistria. O ţară imaginată şi imaginară dar care a devenit peste noapte un obiect de troc. Un obiect nedefinit, neînţeles, un ONA – Obiect Neidentificat Absurd – ale cărui iţe se descurcă din ce în ce mai mult în jurul, în tribunele şi în culisele fotbalului.

Cum se petrec de fapt lucrurile ? Vorbim despre o diplomaţie a fotbalului atunci când, odată epuizate căile obişnuite ale diplomaţiei, se recurge la o stratagemă simplă, umană, la o slăbiciune, dacă doriţi, pentru a angaja un dialog pe un teren neutru. Fără naţionalitate. Meciul de fotbal este un pretext pentru ca liderii, care altfel nu se înţeleg, să discute în tribunele oficiale. Între Vlad Filat, primul ministru al Moldovei, şi Igor Smirnov, fostul preşedinte al nerecunoscutei republici a Transnistriei, au avut loc între 2010-2011 trei astfel de întâlniri. În tribuna oficială a clubului Sherrif Tiraspol cei doi lideri nu au găsit soluţii pentru pace, dar au făcut paşi pentru normalizarea cotidianului cetăţenilor de pe cele două maluri ale Nistrului- după o pauză de patru ani a fost reluată circulaţia feroviară pe ruta Chişinău-Cuciurgan-Odesa, prin Tiraspol, iar jurnalistul Ernest Vărdănean, condamnat la 15 ani de închisoare pentru "spionaj în favoarea Moldovei", a fost eliberat. De mai mult de 20 de ani, de când Transnistria făcuse secesiune, aceste gesturi cotidiene simple, necesare însă, vitale, nu găsiseră loc pe masa de negocieri a celebrului format 5+2 (cele două părţi aflate în conflict, plus Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană, OSCE şi Statele Unite, ca observatori). Mai mult, analişti moldoveni afirmă că aceste discuţii neoficiale "la un meci" au dus la relansarea negocierilor, întrerupte în 2006, la cererea Tiraspolului, capitala regiunii secesioniste. Şi, mai mult, Petru Bogatu vorbea într-un articol pe acest subiect ("Sudanul de Sud se întrezăreşte la Nistru", în Jurnal de Chişinău)despre faptul că "Angela Merkel a marcat în poarta lui Dimitri Medvedev datorită diplomaţiei fotbalului" pentru a demara faimosul plan ruso-german despre care nimeni nu ştie nimic dar toată lumea se sperie: vize pentru ruşi în UE contra soluţionării acestui conflict îngheţat şi a retragerii trupelor ruseşti din teritoriu (conform rezoluţiei OSCE din 1999, la Istanbul). "Occidentul a preluat astfel initiaţiva în meciul disputat cu Rusia pentru Transnistria", scrie mai departe Bogatu, căci Smirnov a participat la întâlnirea cu Vlad Filat, din Bad Reichenhall, Germania, în 9 septembrie 2010.

Diplomaţia fotbalului a dat deci, evident, roade. La mijlocul lunii decembrie 2010, în 15, la summitul UE-Rusia, José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat semnarea acordului de demarare a procedeului de liberalizare a vizelor pentru Rusia. Nu cred în coincidenţe, dar cred în hazardul care face lucrurile bine. Sau rău. În fine, care le aranjează strategic. Este oare o întâmplare că minunata decizie care îi va mulţumi enorm pe lobbyiştii nemţi şi pe oligarhii ruşi intervine la doar câteva zile de la alegerile prezidenţiale din Transnistria, 11 decembrie, care au dus la eliminarea încă din primul tur a "tiranului" Smirnov?

Ei bine, lucrurile nu stau chiar atât de roz. În timpul călătoriei întreprinse la Chişinău şi Tiraspol, în timpul alegerilor prezidenţiale, am realizat că de fapt atât noul preşedinte cât şi cel vechi poartă acelaşi tip de pălărie: ambii vor independenţa ţării, în niciun caz revenirea la Moldova, la Ucraina, un statut autonom sau alte invenţii birocratice europene. Mai mult, cei câţiva transnistreeni cu care am discutat, moldoveni sau ruşi, vorbesc despre "rodina" (patrie) cu o mândrie nedisimulată. "Independenţa? Dacă nu o recunoaşte nimeni, asta e. Noi vrem doar să circulăm, să avem turişti, spitale, mai puţină corupţie, bani pentru sport", ne spunea Ion Timotin, antrenor al echipei moldovene de judo ! Echipa are în componenţă sportivi din Tiraspol şi din Moldova.

Atunci, sportul nu are naţionalitate? Este o evidenţă. Ca şi faptul că Sherrif Tiraspol, clubul strălucitor şi în jurul căruia circulă atâtea legende, nu este doar teatrul unei diplomaţii a fotbalului, ci şi liderul campionatului naţional de fotbal...din Moldova. Un exemplu de proiect reuşit comun celor două maluri ale Nistrului. În fine, se mai spune şi că de fapt interesele obscure şi mafiote din jurul acestui brand – echipă de fotbal, benzinării, restaurante, magazine – controlat până nu demult de fiul lui Igor Smirnov, sunt cele care l-au propulsat pe tânărul Evgheni Şevciuc (43 de ani, inginer, avocat, cinci licenţe), noul preşedinte al Transnistriei, în iţele puterii. Dar oare şi în ale fotbalului? Nu ştim încă nici dacă este microbist, nici dacă a fost jucător, nici dacă stilul acesta de diplomaţie îi convine. Ştim doar ce ne-a spus pe când nu era decât un simplu candidat, fost preşedinte al Parlamentului: "Într-o ţară cu 20 % şomaj în rândul tinerilor, dacă voi reuşi să aduc prosperitate economică, să elimin nepotismul şi corupţia, restul lumii, Europa, vecina noastră, vor fi obligate să ne recunoască".

* Articolul integral în Foreign Policy România

* Foto: 23 noiembrie 2010, miniştrii de Externe suedez şi polonez, Carld Bildt şi Radoslaw Sikorski, au discutat la meciul contând pentru Liga Campionilor, Shaktar Donetsk-FC Porto împreună cu afaceristul ucrainean Rinat Akhmetov