Alegeți o limbă
Euro poate fi încă salvat, crede Martin Schulz. Dar va fi nevoie pentru asta ca şefii de stat şi de guverne europene să depună eforturi pentru a depăşi jocurile politice inerente funcţiei lor şi să dea o şansă Parlamentului. În interviul acordat Presseurop (citiţi aici prima parte), preşedintele Parlamentului European întreţine imaginea şefului Parlamentului pe care vrea să o construiască: o contra-putere reprezentând poporul în faţa Consiliului European şi a Comisiei.
Dl. Schulz, criza euro a ajuns la a treia vară. Mai poate fi încă salvată moneda unică?
Da, cred că euro poate fi încă salvat. Asta va depinde un pic de voinţa fiecăruia de a pune în sfârşit în practică un mod de gestionare durabilă a zonei euro. În timpul ultimului summit [Consiliul European din 28 şi 29 iunie], ne-am pus de acord în timpul unei reuniuni, noaptea, şi a doua zi două guverne au declarat: “Dar nu este ceea ce vroiam să spunem”. Aceste incidente sunt dezastruoase. Formăm o zonă economică puternică, cu o monedă puternică şi 17 guverne. Asta nu poate dura.
Criza euro a făcut obiectul a 25 de summituri şi de “decizii istorice”, care istoric au doar numele. Ea suscită furia cetăţenilor, nemulţumiţi să vadă guvernele Europei încăpăţânate în statu quo-ul actual. Ce aţi dori să le spuneţi cetăţenilor europeni pentru ca ei să continue să creadă în Europa?
Încerc să mă adresez cetăţenelor şi cetăţenilor europeni mai ales cu mesaje pozitive. Spunându-le că dacă vrem, dacă acţionăm împreună, putem fi foarte puternici. Şi că dacă nu vrem să acţionăm împreună, dacă ne fracţionăm în unităţi independente, cu Germania care va fi cea mai mare ţară, şi Malta cea mai mică, vom deveni jucăria intereselor altor regiuni ale planetei.
Vorbim deseori de ţări “în creştere” precum Brazilia, Africa de Sud, India, China… Sper pentru europeni că nu vom vorbi în curând de naţiuni “în descreştere”. Pentru a împiedica asta, avem nevoie de o Europă puternică şi unită.
Problema, nu sunt instituţiile, ci reticenţa şefilor de guverne, a zonei euro dar şi a ansamblului celor 27 de state membre, de a se uni. Această reticenţă vine din diferenţele ideologice care există în Consiliu între, pe de o parte, o viziune reprezentată de Germania, dar şi Olanda, Finlanda şi alte ţări – “Nu vom plăti pentru ei” – şi pe de altă parte, ideea potrivit căreia doar o punere în comun a datoriei poate să aducă o soluţie problemelor noastre, reprezentată de ţările care exagerează în celălat sens… Dar dacă nu reuşim să construim un pod între aceste două poziţii şi să găsim un compromis solid, ne îndreptăm spre vremuri dificile. Iată ce vreau să spun alegătorilor şi alegătoarelor.
Vreţi să faceţi din Parlamentul European o instituţie capabilă să ţină piept Consiliului şefilor de stat şi de guvern. Ce ar fi mai bine în Europa dacă asta ar depinde de Parlament?
Acţionăm cu majorităţi clare. O să vă dau trei exemple. Acum 2 ani, Parlamentul a cerut şi prezentat un pact de investiţii ce corespunde la 1% din PIB-ul zonei euro. Propunerea a fost respinsă [de Consiliu]. Anul trecut, el a votat taxa asupra tranzacţiilor financiare cu 570 de voturi – o majoritate cum nu am văzut niciodată, toate grupurile amestecându-se. De asemenea, respinsă. În sfârşit, acum doi ani, Parlamentul a cerut cu o majoritate imensă o uniune bancară. Din nou, propunerea sa a fost respinsă.
Și astăzi, cu o amânare a reacției de 24 de luni, Consiliul European decide să pună în practică o uniune bancară, o taxă pe tranzacțiile financiare și un pact de creștere de 1%, și ar vrea să-i oferim flori. Sunt doar idei propuse demult de Parlament, și pe care șefii de stat și de guvern le-au refuzat cu aroganță. Și am pierdut doi ani. Pe scurt: Parlamentul European acționează, șefii de guvern, din păcate, nu.
Nimeni nu ascultă ceea ce spune, la fiecare 5 ani, absenteismul record la alegerile europene. Ce e de făcut pentru ca această dată să nu mai fie ocazia pentru alegători de a se revolta împotriva guvernelor naționale?
Cred că este prima dată când, la alegerile europene, unii candidați își reprezintă linia politică în toată Europa. Există deci un candidat pentru socialiști, unul pentru conservatori, unul pentru liberal-democrați, unul pentru Verzi, etc., care râvnesc președinția Comisiei.
Toate acestea dau loc unor campanii electorale care opun programe și indivizi. Și, în sfârșit, nu mai este vorba de guverne naționale, este vorba de a ști dacă este stânga sau dreapta cea care va guverna Europa.
