Alegeți o limbă
Militant european convins, desenatorul franco-britanic este unul dintre cei mai prolifici apărători de subiecte europene - şi unul dintre preferaţii Presseurop. În timpul trecerii sale la Festivalul ziarului Internazionale, partener al Presseurop, la Ferrara (Italia), ne-a oferit viziunea asupra meseriei sale şi asupra Europei.
Presseurop: Putem râde şi să provocăm râsul atunci când vorbim de Europa?
Nicolas Vadot: Trebuie să reuşim să râdem de noi înşine, căci subiectul poate părea oareşcum plictisitor. Dar da, putem râde de Europa. Asta ne permite să mai detensionăm lucrurile.
Ce v-a inspirat cel mai mult în actualitatea europeană în aceste ultime luni?
Încerc să nu reacţionez prea mult în raport cu Europa, căci am o poziţie militantă: sunt un ultra-federalist, aşa am fost mereu. Deci, atunci când [fostul prim ministru belgian] Guy Verhofstadt şi [euro-deputatul din partea Verzilor] Daniel Cohn-Bendit şi-au prezentat cartea, nu am criticat-o. Chiar dacă este, pentru mine, un catalog de bune intenţii, încerc să am o atitudine pozitivă, chiar dacă pot fi şi critic. Nu trebuie să uităm niciodată că UE a fost creată, la începuturi, pentru a nu ne mai bate între noi, europeni, şi că, dacă nu am cunoscut de atunci alte războaie pe continent - în afara fostei Iugoslavii, care nu făcea parte din UE - este totuşi, ca uniune, o super-reuşită.
Dacă am o misiune vizavi de cititorii mei, mai ales cei tineri, este cea de a le aminti: "hei, voi, voi trăiţi în pace, însă pacea se construieşte în fiecare zi, între democraţi, şi ea nu este niciodată dată pentru totdeauna, se poate opri oricând". Lucrez şi pentru presa financiară, pentru Les Echos. Aici, este vorba de subiecte cu mult mai delicate, cum ar fi dobânda directoare a BCE, armonizarea fiscală...şi aici, este posibil ca uneori să fiu foarte didactic. Acest aspect mă interesează.
Putem găsi în actualitatea UE inspiraţie pentru un desen zilnic?
Zilnic, poate nu. De altfel nici nu produc unul pe zi pe acest subiect: să zicem că, în medie, fac unul din cinci, ceea ce este foarte corect.
Sunt alţi desenatori care vă inspiră în particular?
Am o specificitate în raport cu alţi desenatori: nu sunt un autodidact. Am învăţat să desenez într-o academie, şi sunt partizan al liniei clare [stilul şcolii belgiene]. Când americanii îmi văd desenele, spun: "Este un desen în stil Hergé" şi o iau ca un compliment, deoarece cred că linia clară este extrem de eficace. Inspiratorul meu este şi Plantu, pentru că a fost primul care a editorializat desenele şi cred că desenul politic nu trebuie doar să descrie actualitatea, ci şi să o comenteze. I-am studiat un pic şi pe toţi desenatorii francezi - Cabu, Loup, Faizant, Jean Eiffel, Dubout - apoi pe cei englezi - Searle, Scarfe, Steadman. Ceea ce am vrut să aduc nou, este o apropiere de linia clară, cu ceva mai multă culoare. Culoarea a fost prea mult neglijată în desenul politic, ori, în actualitatea europeană mizăm mult pe drapeluri şi pe culorile lor.
Ce vă place şi ce nu vă place în UE?
Ceea ce iubesc este turnul Babel, adică faptul că nu vedem lucrurile dintr-un punct de vedere etnocentrist. Iar pentru mine, este foarte importat, căci nu sunt doar pe jumătate britanic, ci, în plus, ao o soţie australiană. Am trăit şase ani în Australia, şi acolo nimănui nu-i pasă de Europa. La limită, sunt chiar mai europeni decât noi, căci nu zic "merg în Franţa, Italia sau Germania", ci zic "merg în Europa". Cât despre eurofobia britanicilor, mă exasperează profund: marea eroare a lui Tony Blair a fost de a nu-şi fi utilizat cel de al doilea mandat pentru a forţa Marea Britanie de a intra în zona euro. Îmi place şi ideea supranaţională, capacitatea de a putrea traversa frontierele.
Ceea ce nu-mi place este birocraţia; toţi aceşti oameni care mişună în birourile UE şi nici nu ştiu ce fac exact, ca şi faptul că am făcut dintr-un mare ideal cum a fost ideea europeană un struţ birocratic despre care nu ştim nici cum şi nici pe unde va scoate capul.
Putem deci reprezenta într-un fel Europa, şi cum aţi ales dvs să o reprezentaţi?
Da. O văd ca pe o Miss Europa: o femeie foarte frumoasă. Era blondă cu ochii albaştri la început, apoi s-a transformat într-o brunetă - m-am căsătorit cu o brunetă şi vroiam pace în cuplu. Este foarte drăguţă şi suplă, chiar sexy - pentru că aşa văd Europa. Pentru mine, Europa are o parte foarte feminină, deci pozitivă. Mi se întâmplă să reprezint birocraţia europeană ca un bărbat în gri, cu o geantă diplomat: este tehnocraţia. Omul gri şi Miss Europa nu se înţeleg prea bine, şi aici ajung probabil la limita desenului politic, în sensul în care trebuie să caricaturizez în mod obligatoriu, deci să forţez liniile, să utilizez stereotipuri.
Credeţi că Europa mai are vreun viitor sau am ajuns la final?
Sper sincer că nu am ajuns la sfârşit, căci dacă ar fi cazul, m-aş teme pentru copiii mei, ar putea cunoaşte ce înseamnă războiul. Cred că sunt pericole peste tot şi de aceea cred că saltul federalist trebuie făcut acum.
Interviu realizat de Gian Paolo Accardo
