Tomáš Sedláček: “Economia a ajuns un obiect fetiș”

Publicat pe 19 mai 2013 la 12:15

Tomáš Sedláček, unul dintre cei mai talentați economiști ai momentului, consideră că ştiinţele economice ar trebui să fie umanizate. Lucrarea sa de succes internaţional ”Economia binelui și a răului” a fost lansata recent și în Franţa, ocazie cu care Presseurop i-a solicitat un interviu.

În cartea ”Economia binelui și a răului” susţineţi că limitările economiei – și anume definirea acesteia ca o ştiinţă exactă, bazată pe formule matematice - ar trebui să fie lărgite pentru a putea lua în calcul filosofia, religia şi artele. Ce aduce nou acest concept şi la ce anume se referă titlul?

Oamenii au tendinţa să separe gândirea tehnică de problemele sufletului. Pe de altă parte, una dintre caracteristicile de bază ale economiei este aceea de a fi cât mai dificilă posibil; ceea ce încerc eu să arăt este că dacă separi trupul de suflet, nici unul, nici celălalt nu mai au niciun sens. Noi, economiştii, ne punem câteva întrebări clasice, cum ar fi: merge economia, este ea eficientă? Ceea ce ar trebui să ne întrebăm este însă care este scopul economiei.

Și care ar fi scopul economiei, atunci?

Newsletter în limba română

Ideea principală este aceea de a îmbina economia cu alte discipline. Biblia își pierde din semnificaţie atunci când este interpretată exclusiv din punct de vedere spiritual. La fel, economia îşi pierde din semnificaţie dacă este privită doar din punct de vedere tehnic. Acesta este mesajul pe care încerc să-l transmit prin cartea mea: să încercăm să vorbim despre sufletul economiei și să-l scoatem în evidenţă.
Dacă dorim ca economia să fie corectă, atunci ar trebui să o privim diferit. Dacă tot ce dorim este ca economia să ne aducă bunăstare, cum credeţi că este posibil? Dacă lăsăm totul pe mâna invizibilă a tranzacţiilor comerciale, atunci piaţa va fi cea care ne va conduce. Îmi place să numesc acest lucru o ”orchestră fără dirijor”: dacă nu poate fi dirijată, atunci ne va dirija ea pe noi.

Credeţi că ar trebui reintrodusă etica în economie?

S-a vorbit destul de mult despre necesitatea de a include etica și umanitatea în principiile economice. Sunt de acord cu acest lucru, dar ştiinţele economice au propria lor etică, care impune următoarele: să fi eficient, raţional și să nu fi emotiv; este acceptabil să fi egoist și este admisibil ca naţiunile să îşi urmărească propriul interes. Orice sistem își are propriile lui reguli.
Recent am citit o poveste despre Sodoma și Gomora. Pe scurt, ideea de etică din povestire se rezumă la faptul că nu trebuie să ajuţi pe oricine. Este povestea a două fete care oferă pâine unui cerşetor flămând. Ele au fost crunt pedepsite când oamenii au aflat că au încălcat legile de etică din Sodoma și Gomora: una a fost arsă de vie, iar cealaltă atârnată de zidurile cetăţii, unsă cu miere și lăsată să fie mâncată de vie de viespi. Nazismul a avut propriile sale legi etice, la fel și comunismul, și la fel le are și economia. În concluzie, dacă nu suntem mulţumiţi de etica timpului prezent, atunci ar trebui să o schimbăm.

Poate fi economia comparată cu un cult religios care impune un echilibru între materialitate și spiritualitate?

Ştiinţele economice în sine au devenit un fel de religie. Ne spun ce să facem, cum să raţionăm, cine suntem, cum să găsim înţelepciune în viaţa noastră, cum să interacţionăm unii cu alţii, care sunt principiile care unesc membrii unei societăţi. Am putea spune că într-un fel economia are nişte caracteristici religioase. Dacă este să scoatem matematica din economie, rămânem cu moralitate pură.

În ”Economia binelui și a răului” susţineţi că societatea noastră a devenit obsedată de ideea creşterii economice. Sunteţi împotriva progresului?

Nu sunt împotriva creşterii și progresului. Problema este că am ajuns să fetişizăm aceste noţiuni. Am apelat la exemple de indivizi din diferite pături sociale, cu diferite nivele culturale şi de educaţie, pentru a arăta că fetişizarea este nocivă pentru orişicine și că se întoarce împotriva ta, distrugându-te. Poate fi vorba de etică, de economie, de religie, sau chiar despre persoana iubită. Dacă îţi idolatrizezi dragostea – te poate înnebuni. Aceasta este ceea ce eu am denumit inversiunea subiect – obiect. Omul crează ceva ce se presupune că ar trebui să fie docil şi folositor, apoi ceva se întâmplă în relaţia subiect-obiect şi acel om sfârşeşte prin a fi el cel controlat şi folosit.
Am găsit în literatură multe exemple, începând cu Golem și până la Lampa lui Aladin sau Stăpânul inelelor. Sunt ferm convins că la începuturile sale sistemul – să-l numim democraţia pieței - a fost un teren foarte fertil pentru dezvoltare. În timp, ceva s-a inversat și acest sistem a devenit o condicio sine qua non a democraţiei pieţei. Ar trebui să fim recunoscători când creşterea economică este posibilă, dar în același timp ar trebui să fim capabili să supravieţuim în caz de stagnare a economiei. Criza apare doar atunci când credem că fără o creştere economică civilizaţia se va prăbuşi. Nu poate exista însă creştere în permanenţă. În unii ani putem inventa lucruri extraordinare, în timp ce în alţi ani poate nu inventăm nimic. În unii ani putem avea o creştere semnificativă a PIB (produs intern brut), în timp ce în alţi ani stagnăm sau avem rezultate negative.

Se poate identifica ceva pozitiv în criza actuală?
Carl Jung a spus că orice se poate schimba pe dinafară în momente de criză, mai puțin natura umană. Aceasta nu este o criză a Europei, ci o criză a vestului. America, Japonia și Europa, fiecare în parte, încearcă să trateze criza în termeni proprii. Cel mai important lucru este însă să vorbim despre criză. Chiar și locuitorii unui sătuc uitat din munţi vorbesc despre Europa în acest moment.
Îi luăm în derâdere pe americani că sunt asa de mândrii de ceea ce au realizat. În Europa, noi nu suntem mândrii de ceea ce am realizat. Criza a forţat Europa să de integreze mai repede decât se aştepta. Dacă acum zece ani cineva ar fi pomenit despre comuniune fiscală, ar fi fost o blasfemie curată. Faptul că în prezent ne ajutăm unii pe alţii este fără precedent. De aceea cred că Europa va ieşi din această criză mai bună și mai puternică. În trecut jumătate din Europa lipsea. Eu văd criza ca pe o oportunitate a Europei de a se autopropulsa.

Ce părere aveţi despre atitudinea euro-scepticilor referitor la Europa și moneda euro?

Comparând situaţia cu cea a anilor 1920-1930, nu cred că reprezintă un pericol semnificativ.

Ce credeţi despre politicile europene de austeritate care au fost implementate încă de la începutul crizei?

Am putea compara situaţia noastră cu cea din America, care se comportă la fel ca înainte de criză, dar adăugând mai multe tensiuni fiscale, nivele crescânde al deficitului și tipărind bani. Aici, în Europa, încercăm să facem faţă situaţiei altfel. Noi ştim că am devenit dependenţi de deficit şi de aceea avem nevoie să trecem printr-o perioadă dureroasă de detoxificare. Dacă nu am face acest lucru, economia ne-ar ucide.
Trebuie să fim competitivi datorită Chinei și a altor piețe care se impun pe plan mondial. Este însă adevărat că suntem forţaţi la austeritate în cel mai inoportun moment. Anul trecut, în Davos, subiectul principal al discuţiilor l-a constituit marea transformare, crearea de noi modele. Niciodată nu te întrebi cine eşti cu adevărat, până în momentul când ai probleme.

Cum explicaţi faptul că unii politicieni germani refuză să plătească pentru datoriile grecilor şi portughezilor şi să impună austeritatea?

Marea controversă este dacă Grecia reprezintă o piaţă comercială sau este un membru al familiei. Dacă cineva din familie îşi rupe piciorul, fugi şi îl ajuţi, dar dacă brutarul tău îşi rupe piciorul – te duci la altul. Fără resentimente, dar nu te interesează brutarul, ci să cumperi o pâine. În America nu au nici o problemă cu asta, au făcut transferuri între state de sute de ani, dar nu este atât de vizibil, pentru că America este o federaţie. În Franţa se face la fel, regiunile mai puternice ajută regiunile sărace. La fel se procedează și în Republica Cehă. Ar trebui să ne întrebăm cine ne este vecin, doar Franţa, sau şi Grecia?

Ştim că situaţiile de criză oferă oportunitatea de a regândi modelele economice. Ce sfat aţi da conducătorilor europeni referitor la ce ar trebui evitat pentru a nu-şi conduce ţările într-un deficit și mai adânc?

Cu câteva generaţii în urmă politicienii europeni aveau două mâini pentru a putea influenţa economia, una pentru a dirija politica monetară, iar cealaltă pentru a controla politica fiscală. Spus mai pe șleau, politica monetară este monopolul fiecărui guvern de a tipări bani, în timp ce politica fiscală este monopolul guvernului de a crea datorii. În zilele noastre, politicienii nu mai pot controla politica monetară.
Ei nu mai pot tipări bani. Au rămas cu o singură mână, prin care doar pot crea datorii oricât de mari doresc și nimic nu îi poate opri. Presiunea creată de Uniunea Europeană și pieţele ei nu este suficientă. Piaţa reacţionează destul de târziu și slab, iar obiectivul european asupra cărora noi am convenit ca federaţie – acela că deficitul fiecărei naţiuni a Europei să nu depăşească 3% din PIB – s-a dovedit a nu fi suficient în reducerea deficitului.
Acesta este motivul pentru care Europa nu are o problemă cu inflaţia şi de aceea noi încercăm să rezolvăm situaţia cu o singură mână, creând datorii. Subiectul de dezbatere ce apare astăzi este dacă ar trebui să eliberăm ambele mâini sau să o legăm și pe a doua? Eu consider că amestecul guvernului ar trebui să fie unul minimal și că guvernele ar trebui să renunţe la controlul nivelului de deficit.

Cu ce mit sau ecranizare aţi compara situaţia curentă a Europei?

Cu Stăpânul inelelor. Spiridușii și piticii se urăsc unii pe alţii, în timp ce hobiții se ajută unii pe alţii și sunt uniţi, trecând peste momentele dificile. Când totul era în regulă, nimeni nu a fost interesat de Europa. Ni se părea firesc să beneficiem de pace și comerţ. Ideea de uniune europeană a pornit de la dorinţa de a face schimburi comerciale și nu război. Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost rezultatul fetişizării ideii de stat naţional. Putem vedea Uniunea Europeană ca fiind un antidot al acelei fetişizări. Ceea ce am făcut a fost o mişcare ingenioasă, aceea de a schimba creşterea geografică a unei naţiuni cu propria creştere economică. Noi nu ne gândim însă la PIB-ul Europei, dar ne gândim în schimb la PIB-ul Franţei comparat cu cel al Germaniei sau al Greciei. Nu este nici un dubiu că schimbarea creşterii geografice cu cea economică a fost o idee bună şi pozitivă. Acum, când am dobândit o creştere economică, putem să o schimbăm pe o creştere în alte domenii, cum ar fi cultura, legături sociale sau alte domenii importante.

Categorii
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!