A fost o zi nu chiar identică celorlaltor zile. În 4 iunie, Presseurop a organizat primul său Forum în Parlamentul European, la Bruxelles. De obicei dispersaţi între Paris, Roma, Varşovia, Madrid şi Lisabona, membrii echipei s-au deplasat în capitala UE pentru a modera evenimentul şi pentru a se întâlni cu cititorii noştri. În urma acestei zile, fiecare din cei zece jurnalişti ai Presseurop a păstrat o anumită imagine, o anumită senzaţie, o anumită idee.

Înregistrarea video a primei dezbateri este deja disponibilă. Cele cu integralitatea dezbaterilor care au urmat, a doua şi a treia, vor urma foarte curând.

În căutarea unei soluţii

de Maciej Zglinicki

Vestea bună este că dezintegrarea Uniunii Europene este în prezent improbabilă. Dar există şi veşti proaste. Recesiunea sau creşterea economică slabă, în cel mai bun caz, rata mare a şomajului, starea din ce în ce mai mare de nemulţumire socială, egoismul statelor membre, un deficit uriaş de democraţie şi lipsa unei viziuni comune privind viitorul – o astfel de imagine asupra Uniunii Europene se conturează după 'Forumul Presseurop'.

Nu există niciun dubiu că Uniunea Europeană se află la răscruce de drumuri şi că nimeni nu ştie ce se va întâmpla în viitor. Potrivit eurodeputatei Danuta Hübner, am depăşit cea mai dificilă parte a crizei, nu este necesară o revoluţie, iar cetăţenii ţărilor sud-europene afectate de criza datoriilor, care s-au săturat de măsurile de austeritate drastice, ar trebui – aşa cum au făcut polonezii în 1989 – să strângă din dinţi şi să accepte reforme dureroase pentru a permite statelor în care trăiesc să revină la creştere economică rapidă.

Problema este că recomandările venite de la Bruxelles şi din partea Troicii (Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană) se rezumă doar la satisfacerea solicitărilor pieţelor financiare. “Mai puţin pieţelor financiare, mai mult cetăţenilor”, “opriţi distrugerea companiilor spaniole”, a cerut cititorul Spanishengeneer.

Idei similare au fost evocate de eurodeputatul Miguel Angel Martínez Martínez, vicepreşedintele Adunării Parlamentare comune a organizaţiei ACP-UE (Statele din Africa, Pacific şi Caraibe – UE), care a evidenţiat necesitatea reconstruirii modelului social european, a statului asistenţial şi a încrederii la nivel social. În lipsa acestora, proiectul european nu va rezista testului timpului. Eurodeputatul portughez Rui Tavares a glumit în legătură cu starea deplorabilă a democraţiei europene, afirmând că, “spre deosebire de India, există doar două caste în cadrul Uniunii Europene: demnitarii şi bancherii”.

Dar ce se întâmplă cu cetăţenii europeni? Copleşiţi de problemele zilnice, confruntaţi cu lipsa locurilor de muncă şi cu lipsa de susţinere din partea propriilor guverne, ei protestează vehement pe străzile oraşelor europene. Alegerile europarlamentare programate anul viitor reprezintă ultima şansă a cetăţenilor de a lua problemele în propriile mâini şi de a începe să contureze în mod democratic o Uniune Europeană care să răspundă necesităţilor lor mai bine. Ceasul a început deja să ticăie şi a rămas mai puţin timp decât ar părea.

Presseurop… stresseurop, losteurop, I love Europe

de Iulia Badea-Gueritée

Dacă ar trebui să rezum în câteva cuvinte starea de spirit pe care o am cu ocazia primului 'Forum Presseurop', organizat la Bruxelles, aş cita-o pe una dintre invitatele noastre, jurnalista italiană Adriana Cerretelli (Il Sole 24 Ore): “Atunci când eşti liderul unui stat european, trebuie să fie deschis altor opinii”. Atunci când eşti liderul presei europene din punctul de vedere al multilingvismului şi cosmopolitismului, cum este Presseurop, trebuie să fii deschis spre alţii. Exact acest lucru am încercat să îl dovedim în această zi-maraton.

Dezbaterile (despre criză, cetăţenie, federalism etc), deschise participanţilor mai mult sau mai puţin eurosceptici, au avut meritul de a ieşi din limbajul de lemn, din clişeul conform căruia totul merge bine, un clişeu bine înrădăcinat în conştiinţa lui homo europeus. Uniunea Europeană nu este un monument fixat în marmură de părinţii fondatori, ci un creuzet extraordinar al dorinţelor noastre, al temerilor şi frustrărilor, un creuzet care creşte permanent.

În 1986, România nu cunoştea cuvântul “european”, nici “antieuropean”, ca astăzi! Dicţionarul de neologisme (al Academiei Republicii Socialiste România!), primit în 1986 în timpul Olimpiadei naţionale de limbă şi literatură, care are un loc de onoare pe biroul meu din Paris, îmi reaminteşte că nu ştim niciodată încotro mergem.

Presseurop este un barometru al frustrărilor, dar şi al realizărilor europene. Dacă am fost capabili să reuşim această experienţă la Bruxelles înseamnă că suntem capabili, împreună cu voi, cititorii, de mult mai mult.

Forum.fr

de Emmanuelle Morau

În dimineaţa desfăşurării forumului nostru, oraşul Bruxelles avea culoarea gri. Doar deasupra capitalei europene s-au acumulat nori. Primisem vestea cu o zi înainte, în momentul în care am gustat prima dată berea belgiană: nu există interpreţi [din raţiuni tehnice legate de difuzarea dezbaterii]. Toată dezbaterea va fi în limba engleză.

Deşi am simţit spiritul european de echipă înainte de a face primii paşi în ringul democraţiei celor 27 de state membre, am simţit şi vibraţia fibrei mele patriotice.

Cum se poate ca, într-un moment de criză, să privilegiezi limba utilizată de BCE în detrimentul nobilului dialect al deciziilor Curţii Europene de Justiţie?

În momentul în care preşedintele Francois Hollande oferea o copie europeană mai degrabă convenabilă comparativ cu atitudinea radicală a lui David Cameron, de ce trebuie să cedăm curentului care vine dinspre Stratford-upon-Avon şi nu muzicii rafinate din Gif-sur-Yvette?

Alţi colegi francofoni şi francofili au tras o concluzie radicală: dezbaterea se va desfăşura fără ei dacă limba franceză nu va putea fi folosită. Fiind informată – în franceză – despre situaţie, am fost surprinsă de această atitudine destul de îngustă. Şi am auzit brusc răsunându-mi în urechi ecourile rivalităţilor istorice privind utilizarea limbii engleze în universităţi.

La sfârşitul zilei, soarele apăruse din nou. Iar urechile mele ascultau un alt refren. Cel al cititorilor veniţi din Grecia, din Spania, din Portugalia sau din Franţa pentru a schimba idei, pentru a căuta soluţii, a explica puncte de vedere şi, în final, pentru a demonstra că engleza nu este doar limba utilizată la Frankfurt, ci poate transmite şi furie şi dezacord.

Bruxelles, oraşul Presseurop

de Martina Buláková

Abia am reuşit să deschid cartea pe care o aveam, că trenul traversase deja, cu o viteză care îţi taie răsuflarea, frontiera dintre Franţa şi Belgia. Calmul de duminică din Gare du Midi m-a liniştit imediat. Angajaţii căilor ferate belgiene sunt în grevă de o săptămână? Oraşul adormit îşi deschide braţele, îmi oferă un aer curat de ţară şi o bere pe o terasă însorită. Totul pare a se derula cu încetinitorul, ca într-un vis. Nimeni nu se grăbeşte. Cu toate acestea, este foarte multă agitaţie. Mi se spune că Bruxelles este oraşul care are cea mai mare concentraţie de jurnalişti din Europa. Nu mai ştiu în ce limbă aud acest lucru, pentru că la Bruxelles se vorbesc toate limbile: franceză, flamandă, engleză, italiană, slovacă, portugheză.

Este oraşul Presseurop !, îmi spun; nu sunt singura care gândeşte acest lucru: “De ce nu mutăm redacţia la Bruxelles? Este frumos aici”, îmi spune colega de la secţia de limbă română, care discută la cafeneaua Parlamentului European cu unul dintre compatrioţii ei pentru a afla ce face Lady Ashton, femeia invizibilă a diplomaţiei europene.

Venim din toate colţurile Europei, dar la Bruxelles nu suntem străini întrucât toată lumea de aici este străină. Acestei cacofonii sonore a Europei i se adaugă vocile puternice ale tinerilor turci care protestează în Piaţa Luxemburg. Care este revendicarea lor? Libertatea presei şi înlăturarea premierului Erdoğan. Îi susţinem calm, după care luăm trenul şi începe povestea cărţii neterminate.

Faţă în faţă cu austeritatea

de Charlie Hamilton

Din confortul oferit de sfera de la Bruxelles, este greu să îţi mai dai seama ce înseamnă cu adevărat o rată a şomajului de 58% în rândul tinerilor. Acesta este nivelul groaznic cu care se confruntă Grecia, potrivit celor mai recente estimări.

Aducerea unei impresii despre această realitate la Parlamentul European este una dintre principalele realizări ale 'Forumului Presseurop'.

În pofida nesfârşitelor materiale de presă, a imaginilor şi înregistrărilor video despre situaţia dificilă a şomerilor greci, realitatea te face atent doar când o priveşti drept în ochi. De aceea a fost atât de important să îl vedem pe cititorul Presseurop din Grecia, Constantinos Papadakis, adresându-se eurodeputatei germane Gabriele Zimmer şi altora, vorbind despre modul în care austeritatea sufocă viaţa acestei ţări. Uniunea Europeană acordă miliarde de euro pentru contracararea crizei datoriilor suverane, dar se confruntă cu o provocare şi mai mare, care nu poate fi rezolvată doar cu bani, în contextul în care încearcă să restabilească legăturile cu cetăţenii Europei. Declaraţii ajunse în titlurile ziarelor făcute de eurodeputatul Miguel Angel Martínez Martínez, vicepreşedintele Adunării Parlamentare comune a organizaţiei ACP-UE (Statele din Africa, Pacific şi Caraibe – UE), care a catalogat Troica drept “demnă de dispreţ”, au un mare impact, dar la fel de importante sunt aprecierile eurodeputatei Gabriele Zimmer, potrivit căreia, dacă nu va fi ţinut sub control, şomajul în rândul tinerilor va însemna moartea Uniunii Europene.

Conform mesajului general al tuturor participanţilor la dezbaterea din clădirea Spinelli, criza mobilizează opinia publică şi îndepărtează cetăţenii de spiritul unităţii europene. În contextul în care rata şomajului continuă să crească în Grecia şi în întreaga Europă, obiectivul unităţii europene va deveni din ce în ce mai greu de atins.

Niciun motiv de îngrijorare

de Gabriele Crescente

Am fost puţin neliniştit înaintea desfăşurării forumului, dat fiind că este vorba de un eveniment original şi nu există precedente la care să ne raportăm. Va fi o dezbatere prea elegantă şi lipsită de confruntări reale, dat fiind statutul instituţional al Parlamentului European? Sau, dimpotrivă, se va transforma într-o dispută acerbă între viziuni contradictorii aşa cum observăm de când criza europeană s-a înrăutăţit?

Dar cititorii invitaţi? Se vor simţi confortabil stând alături de un vicepreşedinte al PE şi de nume grele dintre corespondenţii de presă pe teme europene? În locul lor, nu aş fi fost surprins dacă vocea mi s-ar fi stins în timp ce încercam să îmi exprim opiniile. Dar preocupările s-au dovedit nefondate. Dezbaterile au început într-o atmosferă cordială şi structurată, similară cu cea din spaţiile de comentarii ale Presseurop, menţinându-se permanent în acest cadru. Au existat momente de contrast puternic între vorbitori, dar nu a existat niciun moment de agresivitate. Cititorii noştri au avut contribuţii dintre cele mai interesante şi nu s-au lăsat intimidaţi de adversarii mai titraţi. O dovadă în plus că cetăţenii europeni merită să aibă mai frecvent dreptul la opinie.

Despre monştri şi oameni

de Katja Petrovic

Pentru mine, a fost prima întâlnire cu “monstrul de la Bruxelles”; şi într-adevăr, la vederea Parlamentului, m-am simţit devorată. Ca atunci când am vizitat catedrala Sagrada Familia de la Barcelona, m-am gândit la modestia melcilor, lăudată de Francis Ponge, poetul lucrurilor de zi cu zi: melcii îşi duc, confortabil, casa cu ei oriunde merg şi se pot ascunde în ea când vor. Cu toate acestea, şi monstrul merită respectul meu, căci ai nevoie de mult curaj ca să forţezi limitele şi să-ţi asumi responsobilitatea pentru un proiect care depăşeşte puterile individuale.

Exact din acest motiv cetăţenii nu vor putea vota, la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, persoane izolate, ci fracţiuni uriaşe, constând din grupuri de partide cu orientare de stânga, de dreapta sau liberală. E drept că europenii trebuie să voteze şi pentru partidele din ţările lor, dar cei care se informează îi cunosc pe conducătorii acestora şi vor decide mai curând în favoarea sau împotriva lor decât în favoarea sau împotriva unei ideologii. Cu atât mai anevoios se conturează campania electorală în vederea alegerilor pentru Parlamentul European din 2014. Cum va putea Uniunea Europeană, zguduită cum e de criză, să-i câştige pe oameni de partea ei? Răspunsul pe care mi l-a dat Doris Pack, preşedinta comisiei parlamentare europene pentru cultură şi educaţie, mi se pare logic: “UE nu are loc la Bruxelles”, a accentuat ea, “ci acolo unde sunt oamenii, de aceea are nevoie de ambasadori ai culturii şi ai societăţii care să susţină cu convingere cauza europeană: regizori, scriitori, profesori, politicieni locali”.

Şi astfel, monstrul de la Bruxelles a căpătat o faţă simpatică. E bine de ştiut că în fortăreaţa europeană există oameni care nu au pierdut contactul cu lumea exterioară.

Lăsaţi cititorii să intre!

de Judith Sinnige

În 4 iunie, şase cititori ai Presseurop au participat direct la dezbateri, având în faţă deputaţi europeni şi jurnalişti. Această întâlnire a fost una neobişnuită, şi chiar am putea spune că a fost vorba de un eveniment fără precedent. Dacă 'jurnalismul participativ' sau 'jurnalismul cetăţean' sunt pe cale să intre în moravurile jurnalismului web, întâlnirile în timp real sunt destul de rare.

Site-ul nostru a devenit un veritabil 'forum' asupra actualităţii europene şi al viitorului UE datorită cititorilor săi, şi al sutelor de persoane care comentează articolele noastre. Aceşti cititori, care se 'ascund' în spatele unor pseudonime ca 'spanishengineer' ou 'continental drift', postează uneori reacţii vehemente, provocatoare chiar, alimentează dezbaterea şi fac să trăiască acest spaţiu de schimb de idei. Este exact scopul Presseurop, încă de la lansarea sa, în 2009. Până nu demult invizibili în spatele ordinatoarelor lor, iPad-urilor sau al altor gadget-uri, aceşti cititori constituie un element-cheie al Presseurop.

Reuşita dezbaterilor şi intervenţiilor cititorilor noştri din acest 4 iunie – chiar dacă unii nu vorbiseră niciodată în public şi chiar dacă engleza nu este limab lor maternă pentru mulţi dintre ei – au arătat necesitatea reală a unui dialog direct între cetăţeni şi jurnalişti, pe de o parte, bărbaţi şi femei, oameni politici, pe de altă parte. Acest forum 'live' demonstrează în acelaşi timp că cetăţenii europeni au o sete de interacţiune pe care presa, tradiţională sau web, nu o poate calma de una singură. Acesta din urmă joacă un rol important dar nu se poate substitui întâlnirilor directe. Să sperăm deci că acest forum va fi urmat de alte numeroase întâlniri de acest gen, ca sunt sau nu organizate de Presseurop!

O zi în “Casa Europei”

de Cristina Pombo

O uşoară nervozitate a pus stăpânire pe mine de dimineaţă. Și nu degeaba: urma să cunosc teatrul democraţiei europene şi pe unii dintre actorii săi, eurodeputaţii. De asemenea, urma să-i cunosc pe cititorii cei mai fideli, cei care alimentează paginile Presseurop cu discuţii pasionante, şi pe unii dintre jurnaliştii ai căror articole fac din acest proiect o realitate. Pentru mine, care citesc zilnic, scriu şi respir Europa, nu e puţin lucru.

Coborând din taxi, în piaţa Luxemburg, în Bruxelles, privirea mi-a fost atrasă de acest edificiu din sticlă unde se iau deciziile vitale pentru viitorul continentului, astăzi, din nefericire, prea confuz. Și tocmai pentru a vorbi despre viitorul Europei, despre austeritate, despre rolul instituţiilor europene şi despre cetăţenia Uniunii ne-a reunit Presseurop aici. Pentru a dezbate Europa, cu punctele sale slabe şi cu punctele puternice, cu un an înainte de alegerile europene din 2014.

Obiectivul era clar şi a fost, după părerea mea, îndeplinit: promovarea unei dezbateri care să transcendă barierele statelor, transformându-se într-o dezbatere paneuropeană, fundamentală pentru edificarea cetăţenilor Uniunii. Și spre acest punct au convers opiniile participanţilor la 'Forumul Presseurop' – este indispensabil să se consolideze instrumentele puse la dispoziţia cetăţenilor Europei pentru a-şi exersa dreptul lor civic la alegerile din 2014. Pentru a şti pe cine votează, sau ce pot spera de la Europa sau ce aşteaptă aceasta de la ea.

Unele din frazele ascultate în timpul acestei zile au avut ecou în mintea mea. Cuvinte care reflectă temerile şi aşteptările celor care ni s-au alăturat pentru a salva, chiar şi doar pentru câteva ore, spiritul unei Uniuni care nu merită să moară. Sunt complet de acord cu eurodeputata Gabriele Zimmer când spune că “dacă nu va exista un viitor pentru noile generaţii, dacă acestea nu vor simţi că UE este casa lor, va fi sfârşitul”. Este absolut necesar să evităm acest lucru cu orice preţ.

O poveste europeană

de Sergio Cebrián

I-am cumpărat fiului meu o carte frumoasă din librăria Parlamentului European, al cărui titlu este “Micii europeni”. Ce bine, m-am gândit, să-i educi pe micii europeni pentru a învăţă să fie aşa, departe de prejudecăţi. Am deschis pagina dedicată Spaniei. Potrivit cărţii, fetele spaniole cântă şi dansează după miezul nopţii. Ce părinţi iresponsabili! Bineînţeles, aşa merg lucrurile, ia te uită, din nou, m-am gândit. Dacă Bruxelles, inima unei Europe “unite în diversitatea ei”, continuă să fie regatul prejudecăţilor, mergem într-o direcţie greşită. Să fie produsul unui vechi clişeu istoric şi cultural? Fructul unei proaste politici de marketing? Corolarul unui eşec macroeconomic? Un destin manifest biologic şi genetic? Sau o realitate iremediabilă?

Între reflecţiile mele inutile încălzite de soare în piaţa Luxemburg, replica umană pe care o poate da Bruxelles giganticului edificiu al Parlamentului European, din sticlă, rece, mi-am amintit că în holul acestuia se află un stand pentru a anunţa o acţiune care avea loc de asemenea în acea zi acolo: promovarea cu surle şi trâmbiţe a ceva ce se numeşte Marca España, aproape un neologism cât şi o formulă banală şi repetitivă folosită de instanţele oficiale pentru a recupera imaginea ţării. Da, Guvernul spaniol convoca o acţiune pentru a-i convinge pe eurodeputaţi şi ceilalţi trecători prin Bruxelles de excelenţele ţării sale ca destinaţie sigură pentru investiţii şi solvenţă economică.

Situaţia mi s-a părut profund paradoxală. Continuam să mă întreb, în cărţulie începea şi prin această acţiune se termina marea neînţelegere europeană? Pe imensele culoare demne de un aeroport ale edificiului, un ritm frenetic de sosiri şi plecări te făcea să uiţi în unele momente actualul marasm european.

În aceeaşi zi, Presseurop se prezenta în Parlamentul European, cu europeni veniţi din toate colţurile continentului pentru a vorbi de Europa şi de un viitor care vrem să ghicim că există. Am invitat eurodeputaţi, ziarişti, experţi, dar şi pe cititorii noştri. La ei mă gândesc. Dacă este vorba de crearea unui demos european, şi edificiul care ne-a primit pretinde să-l reprezinte, aici vorbea poporul, direct şi faţă în faţă cu reprezentanţii săi. Și am simţit că munca mea, în ciuda a orice, era utilă.