Comunitatea Voxeurop Israel-Palestina

20 de ani de neputinţă

Publicat pe 26 septembrie 2013 la 10:49

Am aniversat nu cu mult timp în urmă, în 13 septembrie, 20 de ani de la semnarea acordului de la Oslo (cel care lansase speranţa că o negociere directă între israelieni şi palestinieni ar putea duce la crearea unui stat palestinian). Sunt, de fapt, 20 de ani în care marile puteri ale lumii, cu Uniunea Europeană în frunte au aniversat 20 de ani de neputinţă: statul palestinian nu există încă, şi nici nu sunt speranţe ca el să apară foarte curând...Jacques Attali îl încadra la rubrica Perspective, în cronica sa din Le Vif/L'EXpress, cu câteva zile în urmă. O rubrică cu nume optimist dar care s-ar fi putut foarte bine numi Eşecuri!
Se întâmpla în 2009 şi lumea a uitat deja acest fapt ieşit din comun: pe scena concursului Eurovision, Israelul a fost reprezentat de o evreică şi de o arăboaică, ambele cântând în arabă, ebraică şi engleză o melodie care se numea "Trebuie să existe o altă cale". Un eveniment, privit prin prisma relaţiilor pe care Israelul le are cu Europa, cu Palestina, cu restul lumii în general. Şi care i-a prilejuit ziaristului Sarfraz Manzoor o excelentă analiză publicată de The Guardian: "Can Europe be another way for Israel-Palestine?" Întrebarea sa, dincolo de a fi ironică, rămâne la ordinea zilei, chiar dacă fantasticul şi imposibilitatea ei aparentă sunt evidente pentru orice neofit. Pentru Manzoor, "dacă Uniunea Europeană ar face din Palestina şi Israel ţări membre, această soluţie ar dilua toate sursele de conflict dintre cele două naţiuni prin absorbirea lor într-o identitate nouă, europeană".
Insă Israel nu face parte din UE… Tot Manzoor răspunde:

Israel participă deja la toate turneele europene importante [echipa de fotbal este membră a UEFA din 1994 iar ţara participă la toate concursurile sportive europene din 1991] şi la concursul de muzică Eurovision [încă de la începuturile competiţiei], Palestina se află pe statele de plată ale Europei [UE este principalul donator de fonduri pentru reconstrucţie]. Unul din beneficiile integrării în UE ar fi reformarea identităţii celor două naţiuni. Perspectiva obţinerii cetăţeniei europene şi faptul de a fi membru al Uniunii Europene ar avea un impact imediat.
Să adăugăm un citat de pe pagina pe care Wikipedia o consacră relaţiilor euro-israeliene: "Chiar dacă Israel nu face parte din Europa se consideră ca făcând parte din familia europeană, din punct de vedere cultural. Este şi sentimentul multor europeni, situaţia sa geografică fiind comparabilă cu cea a Ciprului. Fostul preşedinte al Consiliului italian de miniştri, Silvio Berlusconi, a declarat în 2010 că cea mai mare dorinţă a sa ar fi să vadă Israelul alăturându-se UE".
Nu mai este vorba despre cruciaţi şi recucerirea pământului sfânt, ci de aceeaşi zbatere perpetuă pentru a le readuce europenilor Ierusalemul, eternul simbol al memoriei colective religioase.
Logica aserţiunii lui Manzoor este însă, până una-alta, contrazisă de actuala relaţie Israel-Europa, subiect al unei dezbateri geopolitico-filosofice-istorice-financiare care încinge spiritele de foarte multă vreme, şi care este ţelul unui aşa-numit Quartet, înfiinţat în 2003 (UE, SUA, Rusia, Naţiunile Unite) şi condus de Tony Blair. Fără a fi găsit, cert, un final sau un punct comun, dar marcând puncte şi dezacorduri, atât pentru Ierusalem cât şi pentru Bruxelles. Israel, stat a cărui populaţie este în mare parte originară de pe continentul european, dispune de un statut de "membru observator" la Consiliul Europei, a devenit stat cu statut de observator la ONU, iar până la începutul anilor 90, mai mult de 50 % din populaţia sa dorea o aderare la Uniunea Europeană. Ca ţară este bogată, şi nu numai în resurse naturale. Şi totuşi, nu face parte din UE, iar când se referă la perspectivele politice şi geo-strategice destinate relaţiei cu această ţară, Bruxelles vorbeşte doar despre acord strategic, parteneriat de vecinătate apropiată, în cel mai bun caz, despre o uniune EuroPanMed.
Istoricul relaţiilor UE-Israel a demarat de fapt în 1975, când Israel devine singura ţară mediteraneană cu care Comunitatea europeană a stabilit o zonă de liber schimb reciproc. Alte trei protocoale adiţionale, tot economice, au urmat în 1988, după ce Israel a promis că nu se va mai opune exporturilor palestiniene către piaţa comunitară. Bruxelles, din ce în ce mai favorabil, de-a lungul conflictului care opune evreii, palestinienilor, creării unui stat palestinian, rezolvării conflictului în limitele stabilite în 1967, (oare şi din cauză că locul minorităţii evreieşti pe Vechiul Continent, în sensul de ţapi ispăşitori, a fost luat în ultimul deceniu de arabi ?) reuşeşte să deschidă în 1993 un birou "temporar şi neoficial" (potrivit termenilor israelieni) al delegaţiei permanente a Comunităţii pe lângă palestienieni.
Dar relaţiile între Bruxelles şi Ierusalem se răcesc începând cu 1995 şi ocuparea Cisiordaniei şi a Gazei, considerată de UE contrara Cartei Drepturilor Omului, debutul colonizării, iar vocile franco-germano-italiene care cer o apropiere şi mai mare UE-Israel se lovesc de vocile europarlamentarilor şi ale ONG-urilor care cer, dimpotrivă, ruperea totală a relaţiilor. În fine, cu greu, în 20 noiembrie 1995 se semnează un acord euro-mediteranean, la Barcelona, dar care a intrat doar parţial (relaţii economice şi de frontieră) în vigoare: până în 1999 doar 13 state plus Parlamentul European îl semnaseră. În 1996 devine primul stat non european care ia parte la programul de cercetare tehnică şi ştiinţifică UE, ca în urma acordului din 2004 să participe efectiv la Galileo, proiectul european de Sistem Global de Navigaţie prin Satelit. In acelaşi an Israel devine partener în cadrul Politicii Europene de Vecinătate care are ca prim efect un Plan de Acţiune cu UE. In 2008, la aniversarea a 60 ani de existenţă a statului creat în 1948, UE decide să-şi "întărească" relaţiile cu Israel.
Teoretic, toate aceste date au permis unor comentatori sau oameni politici celebri, ca jurnalistul David Cronin sau Javier Solana, să se exprime radical asupra subiectului. Cronin scrie în cartea sa din 2010, Europe’s Alliance with Israel : Aiding the Occupation (Pluto Press), că "Israel a legat relaţii politice şi economice atât de solide cu UE, încât a devenit un stat membru al UE din toate punctele de vedere". Iar Javier Solana, fost secretar general al NATO, a afirmat şi el în 2009: "Israel, permiteţi-mi să zic astfel, este membru al UE fără a fi membru al instituţiei". Acelaşi Cronin remarca faptul că holocaustul evreilor a determinat o
eternă datorie morală" a europenilor faţă de statul evreu. Israel, la 65 de ani de existenţă, continuă să intrige şi să pară un stat fără definiţie corectă. Unii îl văd ca pe un pseudo-stat al UE, cu aceleaşi drepturi dar nefiind parte a uniunii, arabii îl văd ca pe un ghimpe european înfipt în inima Orientului Mijlociu, iar israelienii nu mai ştiu unde se situează. Condamnaţi să rătăcească parcă o veşnicie în căutarea identităţii, au crezut, se pare, că o vor găsi raportându-se la palestinieni. Dar acest popor le-a fost şi le este o serioasă piatră de încercare, căci iată, acum, datorită şi din cauza relaţiei controversate pe care o au cu Autoritatea Palestiniană, Ierusalem este pe cale să-şi strice relaţia cu toţi aliaţii şi vecinii: SUA, Egipt, Turcia, şi chiar şi Europa.

Europa, pentru care Israelul rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali (schimburile totale se ridicau la peste 25 de milioane de euro în 2008) dar care a recunoscut Organizaţia de de Eliberare a Palestinei înaintea Statelor Unite, care o vedeau ca fiind "'teroristă', aceeaşi Europă care doreşte crearea unui stat palestinian, şi care ar putea, din nou, 'să cântărească' mai mult, în rezolvarea conflictului, trecând de la simple apeluri de rezolvare a conflictului punctate de 'inacceptabil' la soluţii concrete", potrivit unui articol din Le Monde Diplomatique. Via un serios şi angajat Serviciu European de Afaceri Externe. "Trebuie să existe o altă cale".

Newsletter în limba română

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect