Palestina, Israel, Gaza : de ce?

Publicat pe 3 august 2014 la 13:47

"Ce-ţi trece oare prin cap atunci când te afli într-o Polo verde, într-o noapte clară, cu o grenadă în geanta de pe genunchii tăi, din imitaţie de piele? Cu degetul încleştat pe declanşator, asemeni unui inel nupţial pe care nu l-ai avut niciodată, pe care nici ea nu l-a avut niciodată, dar care vă uneşte prin legăturile sacre ale căsătoriei, tu şi grenada, arborele cunoaşterii. Ce idei îţi trec prin cap? Aburii de bere îţi umbresc creierul, [...] clipocitul valurilor, toate persoanele care nu încetează să-ţi dirijeze viaţa, unde să mergi, în ce să crezi, pe cine să urăşti, ce să devii. Bunicul Fahmi, care te-a învăţat eroismul şi vroia să facă un dur din tine, mama, care te-a învăţat arbitrariul lucrurilor, Bilalh, care te-a învăţat ura şi vroia să fii un bun credincios, Rana, care te-a învăţat tandreţea şi vulnerabilitatea, tata, care te-a învăţat să fii răbdător şi care visa să ajungi la Beir Zeit, Lulu, care te-a învăţat fericirea şi căreia îi era atât de dor de tine. Ce va mai rămâne din tine după ce toată lumea îţi va fi făcut morală? Cine erai cu adevărat atunci când erai singur şi când un măgar te-a obligat să te interiorizezi? Ai eşuat oare pentru că trecutul te învinsese, că te-a ajuns din urmă şi ţi-a cerut socoteală? Şi cine ai mai dori să fii tu acum, când degetul îţi este prins în inel şi Croc este chiar lângă tine în micuţa maşină verde? Îţi pasă cu adevărat? Are vreo importanţă? Căutai un scop în viaţă. Ce-ar fi dacă, acum, ai coborî din maşină, ţi-ai elibera degetul, ai deschide portiera pentru a te întoarce la Wasime şi, mâine dimineaţă, ai pleca din nou la câmp, sau la Murair, ai căuta de lucru, ai mânca, ai dormi, ai aştepta, te-ai maturiza, te-ai căsători, ai trăi liniştit, toate acestea ar mai schimba ceva? Ai petrece în continuare zile şi nopţi în faţa televizorului, cu urechile ţiuind de zgomot şi furie, cu ochii plini de scene sângeroase, cu un miros de putred în nări, un gust de ars în gură. Dar dacă ai fabrica o bombă? Dacă ai putrezi în pământ? Dacă te-ai înscrie la universitate? Dacă ai pleca în Australia? Dacă nu ai mai arunca această grenadă? Ar mai fi vreo diferenţă? Părăsesc satul, Dayek este aici, timpul trece în ritmul generaţiilor. Lulu, draga mea, Rana, dragostea mea. Timpul trece într-o miime de secundă. Sunt suspendat în mare, pe plajă...plaja a dispărut.”
Fahmi, tânărul palestinian care ar trebui să-l ucidă pe Croc, cel care i-a devenit între timp aproape un prieten, alege să explodeze grenada. Moare, dar nu-l ucide pe Croc. Karma? Toate lucrurile au un suflet, o durată de valabilitate şi un moment de graţie, asemeni unui tren care trece, în viteză, printr-o gară. Aceste lucruri pot să ne rămână, să ne schimbe, sau pot dispare. Fără urmă. Croc Attack, cartea lui Assaf Gavron, mi-a rămas. Scriam despre ea în Prăvălia culturală, excelentul webzine cultural din Craiova, cu doar un an în urma.
Şi nu încetez să derulez povestea prieteniei improbabile dintre acel palestinian care nu se poate decide să-şi omoare prietenul israelian. Care preferă să se sinucidă. Dacă aş putea, aş obliga milioane de oameni să citească această carte. Să priceapă că ceea ce se întâmplă de atâţia zeci de ani între Israel şi Palestina nu e o joacă.
În jurul meu, prin Paris, aud tot felul de idei...Frizerul israelian îmi spune că se întoarce la Tel Aviv pentru că în Franţa viaţa evreilor nu mai este în siguranţă. Un jurnalist coleg îmi semnalează lucruri care ar putea fi coincidenţe: în 1958, retragerea ruşilor din Budapesta, dar şi conflictul din zona canalului de Suez. De fiecare dată, îmi spune, când se întâmplă ceva important în estul Europei, se declanşează ceva şi în Orientul Mijlociu. Îi spun că nu de fiecare dată. Îmi zice că nu vrea să elaboreze o teorie a complotului, dar că acum, în timp ce în Ucraina nimic nu s-a terminat şi zilnic au loc lupte care se termină cu zeci de morţi, practic nimeni în Franţa nu mai scrie despre. Toţi ochii sunt întorşi spre fâşia Gaza.
La televizor, zilnic nu doar ştiri despre Gaza şi victimele copii, apa murdară care este aruncată peste palestinieni ca şi cum ar fi peste nişte şoareci, răpirile de soldaţi israelieni, ci, acum, şi imagini cu copii mutilaţi. Ca într-un creier care zapează de la un canal de ştiri la altul, mă întreb cum se face că minunatele servicii secrete care sunt capabile să anihileze pe oricine în câteva ore, nu sunt cu adevărat reale decât în filmele de acţiune americane, cum de nu sunt capabile să regleze ceva din povestea asta cu organizaţia Hamas. Cum de lumea lasă acest masacru să continue. Mi se pare nedrept şi pentru o parte şi pentru alta. La grămadă, amintirea navelor pline cu scriitori şi voluntari care au fost bombardate de Israel, cu câţiva ani în urmă. Supliciul, tortura la care a fost supus tânărul Ilan, până când a fost lăsat gol şi mort pe calea ferată, tot aici, în Franţa. Totul, toate. Nu sunt normale, nu sunt logice, nu sunt acceptabile. Până când?
Nu au trecut 20 de ani de neputinţă (cum scriam în Dilema veche, nu foarte de mult), ci 21 de ani, în curând, în 13 septembrie, de când statul palestinian ar fi trebuit să existe. Şi el. Fără a fi de partea cuiva sau a altcuiva, remarc neputinţa. Durerea. Absurdul. Nu este suficient. Deloc. Ce putem face oare? Unde este răspunsul? Cine ar putea pune capăt acestui masacru reciproc? Conflictelor care macină în general lumea în permanenţă? Poate că e prea mult să cred că lumea s-ar putea consacra, în energie şi bani, mai degrabă soluţiilor la boli incurabile, decât la inventarea unor alte arme şi mijloace de tortură. E naiv, ştiu, dar e o opinie. Suntem mai mulţi, din ce în ce, chiar dacă nimeni nu ne aude. Poate că important este nu să se manifesteze, separat, pentru palestinieni sau pentru israelieni, ci pentru ca totul să înceteze.

Articol publicat pe site-ul Adevărul.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect