Îndrăznesc să spun că summitul care începe astăzi la Newport, în Ţara Galilor, nu va fi unul obişnuit. Summitul NATO nu va fi un alt summit de discuţii goale de conţinut, şi nici unul de curtoazie. Va avea cel puţin importanţa celui de la Bucureşti, dacă nu mai mult.

Revista 22 a spus-o deja, prin vocile lui Octavian Manea şi Liviu Tatu: va fi summitul în care NATO îşi va aduca aminte acut de "Articolul 5 şi reîntoarcerea la rutina primilor paşi: apărarea teritorială". Nu pentru că cineva ar fi foarte dornic să recitească tratatele, ar fi prea puţin. Şi dacă ar face-o, ar trebui probabil să se întoarcă şi la Actul fondator NATO-Rusia, cel în care, o spun tot confraţii de la Revista 22,

Alianţa îşi asumă în­de­plinirea mi­siunii sale centrale prin alte mij­loa­ce decât 'staţionarea permanentă de forţe pe te­ri­to­riul statelor membre'.

Ci pentru că noua geopolitică a Europei Orientale o cere. Ne aflăm într-o fază extrem de delicată a războiului ruso-ucrainean, război niciodată declarat dar mai prezent ca niciodată şi cu atât mai teribil cu cât chiar este real, cu cât chiar reaminteşte, prin negarea sa (de către ruşi), de invadarea Poloniei de către Germania, în 1939, tot fără a declara, sau de invadarea Poloniei de către Rusia, pentru "a sprijini un popor rămas fără conducere". Ştim cu toţii ce a urmat.

Doar că azi ne prefacem că nu ar mai putea fi aşa. Privim, aşteptăm şi, în afară de micile state baltice, curajoase, asemeni preşedintei Lituaniei, Dalia Grybauskaite, care nu se teme să ceară răspicat ajutor armat pentru Kiev, tremurăm pe undeva la fiecare răbufnire de-a "fac ce vor muşchii mei" a preşedintelui Vladimir Putin. Uităm, tot zilnic, că istoria este o iubită extrem de răzbunătoare: ea nu uită şi nu iartă nimic. Calcă în picioare pe toţi cei care nesocotesc sau iau în derâdere aceste principii: a nu uita lecţiile trecutului, a nu uita nimic din ceea ce poate însemna un atac la suveranitatea statului de drept.

Summitul NATO de la Newport va fi simbolic sau va fi uitat rapid. Estul aşteaptă măsuri concrete de apărare, prin instalarea de noi baze, de ce nu, prin o reaşezare a pionilor pe masa de şah aşternută de Putin. Occidentul, unele state chiar din centrul Europei, ca Ungaria, Slovacia, sau Ciprul, în sud, care s-au şi opus noilor sancţiuni dorite de Uniunea Europeană, ar dori ca nimic să nu se schimbe. Totuşi, comparabil cu UE, care tocmai a ales în fruntea diplomaţiei sale o italiancă, Federica Mogherini, cu preferinţe rusofile, America, element major al Alianţei, decide un pas deja simbolic, după cum scrie Eric Maurice pe blogul său: "preşedintele Barack Obama nu va vizita Parisul sau Berlinul înainte de summit, ci Talinul, capitala Estoniei". Un gest şi un simbol.

NATO devansează Europa, o Europă din nou repetentă la capitolul apărare. Nu ştiu dacă ar mai avea rost să ne întrebăm cât timp va mai dura atitudinea aceasta de mic copil ateptând ca americanii să ne spele rufele. Dar dacă tot o fac ei, ar fi mai bine să recunoaştem că Statele Unite sunt cel mai bun posibil aliat al statelor din Europa Orientală şi basta. Ştim astfel spre ce să ne îndreptăm ochii, visele, speranţele, în timp ce Europa o să ne fie doar aşa, o floare de agăţat la butonieră când ieşim la plimbare la şosea. În niciun caz o apărătoare utilă pe timp de iarnă, ger, crivăţ, lunecuş.

Omul înţelept îşi face vara sanie, şi iarna car. Moldovenii o ştiu deja. Se bucură şi înţeleg să profite de statutul şi invitaţia de observator la acest summit. Este şi cazul Georgiei şi al Ucrainei. Analiştii de peste Prut par şi ei mai lucizi decât colegii de la Bruxelles. Vitalie Cojocari oferă, la Chişinău, cele patru soluţii posibile:

Varianta ideală a ruşilor. Ruşii sunt lăsaţi în pace. Toată lumea este de acord că nu te pui cu ei şi li se dă dreptul, un drept tacit, să facă în Ucraina ce şi cum vor ei. Singura condiţie, să lase restul lumii să trăiască în linişte. Evident că ruşii nu o să îi lase pe vestici în pace, mai ales că nici vesticii nu o să facă asta, dar, pentru o vreme, lumea va răsufla uşurată.

Varianta ideală a occidentalilor. Ruşii pricep că au fost tăntălăi. Îşi dau seama că nu se pot rupe de restul lumii, că sancţiunile economice o să-i doboare, aşa că îşi iau coada între vine şi armele subsuoară şi se cară din Ucraina. Evident, nu înainte de a face o plecăciune şi a spune umili, izvinite, adică iertare.

Varianta pesimistă; foarte, foarte, foarte pesimistă. Se adeveresc comparaţiile ţăcăniţilor care îl compară pe Putin cu Hitler. Acesta chiar vrea să cucerească lumea şi se pune pe treabă. Anschluss-ul Ucrainei odată terminat continuă cu Moldova, ţările Baltice, Polonia şi tot aşa mai departe. De ce este foarte, foarte, foarte pesimist scenariul acesta? Pentru că s-ar folosi arma nucleară, iar într-un astfel de război, după cum se ştie, nu există învingători, doar nenorocire şi apocalipsă.

Varianta pesimistă realistă. Putin nu o să cedeze niciodată Ucraina. Niciodată! Niciodată! Niciodată. Aşa că până la urmă o să ne obişnuim cu războiul. Până la urmă Donbasul o să fie o zonă controlată de ruşi. Occidentul se va supăra rău pe Rusia, dar va avea mâinile legate. Nu ştiu dacă vor trimite armament ucrainenilor… Dar chiar dacă o vor face, Rusia se va apăra din toate puterile şi nu cred că există vreo ţară, nici chiar SUA, care să vrea un conflict armat deschis cu Rusia. Aşa că, Ucraina este pierdută. Rămâne a ruşilor, cel puţin partea de est. Ne aşteaptă mulţi, mulţi ani în care conflictul va mocni încet, încet. Între timp economia Europeană va avea de suferit din cauza pierderii pieţei ruseşti, dar şi economia rusească va avea enorm de pierdut pentru că nu vor putea merge în vest. Va fi un dezastru economic, un dezastru al populaţiei civile din Ucraina, un dezastru politic şi democratic. Asta ne aşteaptă. Eu cred că trebuie să ne pregătim de un război prelungit în Donbas.

Mie niciuna nu-mi sună bine. Să vedem ce zic cei de la summit...