Alegeți o limbă
In ultima sa carte, Retournez les fusils(Intoarce-ţi armele, editura Seuil), sociologul elveţian, vice-preşedinte al Comitetului Drepturilor Omului al ONU, denunţă fărădelegile “oligarhiilor financiare globalizate”, şi acuză, la cei 80 de ani ai săi, elitele europene de laxism. De incapacitate de a realiza ameninţarea pe care o exercită asupra statelor de drept şi asupra coeziunii naţionale.
Cartea dvs este impregnată de referinţe la Marx şi la filosofii şi sociologii marxişti. La un sfert de secol de la Căderea Zidului de la Berlin, de la dispariţia regimelor care se inspirau din marxism, oare analiza acestuia îşi mai are sensul?
Marx este în permanenţă actual, chiar dacă s-a înşelat asupra unui singur punct: până la moartea sa a fost convins că ceea ce lipseşte din punct de vedere obiectiv, carenţele materiale, deci, va dura o perioadă foarte lungă - ori suntem capabili astăzi să hrănim 12 miliarde de persoane. In afara acestei erori, Marx a creat conştiinţa analitică critic a modului capitalist de producţie. El a dat instrumentele de analiză ale unui capitalism financiar care este încă de actualitate şi care permite o mai bună înţelegere a mecanismelor după care acesta funcţionează.
Cartea mea este o lucrare a unui combatant. Este vorba de o încercare de a dota noua societate civilă planetară cu o adevărată armă. Aceasta există şi chiar funcţionează. Luaţi de exemplu Forumul Social Mondial, al cărui ultim summit a avut loc în Tunis, în 2013: mai mult de 15 000 de persoane venite pentru a dezbate despre alternativele posibile capitalismului mondial. Este o armată din umbră născută din fronturile refuzului sectorial: Via Campesina, împotriva celor care au fost expropriaţi de pe pământurile lor, Attac, împotriva absenţei de reguli de pe pieţele financiare, Greenpeace, pentru protecţie mediului înconjurător, Amnesty International, pentru respectul drepturilor omului. In Germania, IG Metall, cel de al doilea sindicat al ţării, ca şi sindicatele din Austria vecină, se bat împotriva Partenariatului comercial şi investiţional transatlantic (TTIP).
Exact, TTIP este prezentat de partizanii săi - mai ales Washington şi Comisia Europeană - ca o revoluţie care va permite crearea a câteva sute de mii de locuri de muncă în interiorul pieţei unice transatlantice, care ar urma să fie creat.
Baliverne! Dacă acest TTIP atât de dorit de societăţile internaţionale va trece, toate normele şi toate legile pe care le are UE în materie de protecţie socială, de mediu înconjurător şi sanitare riscă să se ducă pe apa sâmbetei. Locurile de muncă despre care este vorba, în ce condiţii vor fi ele create? Date fiind premisele, nu avem niciun motiv să fim optimişti.
Acel "trade dialogue" iniţiat în 2005, între cele mai mari 70 de întreprinderi internaţionale şi departamentul de comerţ american, s-a transformat într-un proiect de TTIP care este negociat, din 2013, în cea mai mare opacitate: nu există niciun deputat european sau naţional care să ştie cu precizie care este limita pe care o au negociatorii TTIP pentru Uniunea Europeană.
Doar că, pur şi simplu, societăţile internaţionale doresc să se debaraseze de toate constrângerile normative care împiedică maximizarea profitului, ca şi durata brevetelor, pe care ar dori, în schimb, să o prelungească.
In domeniul sănătăţii, al protecţiei mediului înconjurător sau al alimentaţiei, este vorba de lichidarea normelor europene. Căci o clauză centrală a acstui acord este cea care prevede ca o curte arbitrală - judecători desemnaţi de părţile din conflict - să decidă în caz de neînţelegere, şi fără vreo posibilitate de apel în faţa judecătorului naţional! Dacă acest acord ar fi semnat, dacă Parlamentul European l-ar aproba, dacă cele 28 de state membre l-ar semna şi ar intra în vigoare, orice societate internaţională particulară ar putea depune plângere împotriva unui stat suveran care ar fi luat o decizie defavorabilă interesului sau dorinţei sale. Pe scurt, dacă TTIP ar reuşi, ar însemna controlul definitiv al societăţilor internaţionale asupra politicilor economice şi financiare ale statelor.
In cartea dvs, vorbiţi de riscul dispariţiei naţiunilor. Este oare cazul şi în Europa, unde statele sunt formate totuşi de foarte mult timp?
Oh da, jungla avansează şi în Europa şi ea ameninţă statele de drept şi toate realizările din domeniul legislaţiei sociale. Este de fapt ceea ce face ca răspunsul la agresiunea capitalismului financiar global să sosească mai repede decât fusese prevăzut. În Spania, 18.2% din copiii cu vârste mai mici de zece ani sunt subalimentaţi în permanenţă. In Marea Britanie, sau la Berlin, există exemple unde sindicatele din învăţamânt organizează colecte pentru că elevilor le este foame. Democraţia poate dispare în Europa, da. Va fi Armageddon, dacă democraţii nu se vor trezi!
Şi cine ar trebui să sune trezirea, de fapt?
Este rolul tradiţional al stângii, însă stânga europeană duce lipsă de idei: nici mişcările sociale şi nici intelectualii nu mai oferă muncitorilor codurile necesare pentru a analiza, a gândi, a percepe şi a înţelege lumea. Integrarea muncitorilor europeni în strategia proiectului imperialist a dus la moartea oricărei teorii şi oricărei practici a solidarităţii cu clasele subalterne din lumea a treia. Astfel, violenţa cu care se confruntă cei care se supun şi cei care muncesc, este astăzi percepută ca fiind normală, inevitabilă, căci intrinsecă de facto capitalului.
Iar consecinţele sunt deja vizibile: în Elveţia, ultimele consultări populare confirmă acest lucru. In ultimii ani, elveţienii au votat liber şi adeseori în mare majoritate împotriva unor serii de noi proiecte sociale care de fapt erau toate în interesul lor, cum ar fi creşterea duratei vacanţelor legale, casa unică de asigurări sociale, creşterea pensiei minime, limitarea salariilor patronilor şi chiar instaurarea unui salariu minim.
In Europa, asistăm de o generaţie încoace la apariţia unor idei de extrema dreaptă, la o banalizare a rasismului şi a xenofobiei. Intr-un asemenea hal încât pentru o mare majoritate de persoane este vorba doar de o opinie la fel de legitimă ca oricare alta. Şi, peste tot pe continent, partidele politice şi mişcările xenofobe obţin un număr de voci mereu mai consistent: în Franţa, Frontul Naţional este pe cale să devină primul partid al ţării; în Italia, Liga Nordului domină clar în trei regiuni; N-Va, în regiunea flamandă a Belgiei, dominină Nordul şi în Anvers; în Elveţia, Uniunea Democratică de Centru domină parlamentul federal şi a reuşit votarea, în februarie 2014, a unei iniţiative împotriva liberei circulaţii între Elveţia şi UE. In Olanda, Slovacia, Bulgaria, Danemarca, Anglia, mişcările de extrema dreaptă prosperă iar în Ungaria sunt chiar la putere.
Există oare vreo soluţie împotriva acestei creşteri a extremismelor?
Conştiinţa naţională: naţiunea aparţine tuturor celor care aderă la contractul social şi respectă legile Republicii. Ei nu pot fi excluşi, de oriunde ar veni. Cumulul apartenenţelor culturale singulare dintr-o societate, ca şi apartenenţele multiple ale fiecărui individ din interiorul ei, constituie bogăţia naţiunilor europene, marca acestor mari civilizaţii.
Interviu realizat de Gian Paolo Accardo.
