Alegeți o limbă
Vineri, 13: nimic de semnalat în Franţa. Între scandalul legat de proasta interpretare a unei simple şedinţe de federaţie (cum că ar fi prea mulţi jucători de culoare în echipa naţională a cocoşului galic, ceee ce, între noi fie vorba, nu e tocmai fals) şi apatia legată de concursul Eurovision (care nu preocupă pe nimeni aici), aleg varianta literară a unui text primit de la un prieten, dacă îmi dă voie să-i spun aşa. Adrian Cioroianu scrie şi-mi trimite un fragment de delicios text despre Qatar. sau despre cum e să vezi lumea arabă la ea acasă, cu proprii tăi ochi. Hai să evadăm deci în lumea celor o mie şi una de nopţi...
"Nimic mai interesant în aceste tulburi zile ale noastre – mi-am zis eu – decît să laşi CNN-ul în pace şi să vezi lumea arabă la ea acasă, cu proprii tăi ochi. Şi aşa se face, onorabile cititor al acestor nedemne rînduri, că m-am gîndit să trimit către tine răvaşe cu doar cîteva firimituri din minunăţiile ce-mi sînt date să le văd aici, în atît de îndepărtata de noi ţară a Qatarului, mai precis în uimitoarea capitală a acesteia, pe nume Doha (unde anual are loc unul dintre cele mai interesante forumuri de dezbatere a actualităţii internaţionale). Dacă nu ştiţi pe unde se află Qatarul, puteţi să vă uitaţi pe harta lui Ptolemeu (cea din secolul al doilea al erei noastre) şi veţi găsi acolo aşa numita ţară Katara: după numele unor nomazi ai Arabiei pe care, cu un secol înaintea hărţii, istoricul Pliniu cel Bătrîn îi numea katharrei – probabil (spun istoricii) cu trimitere la încăpăţînarea acestora de a căuta apă prin deşert. Dacă, cumva, nu aveţi la îndemînă vechea hartă de acum 2000 de ani (sau dacă, pur şi simplu, nu vă interesează cine au fost Ptolemeu, Pliniu ş.a.m.d.), e de ajuns să luaţi orice hartă a lumii din prima benzinărie şi, în estul Arabiei Saudite, pe malul Golfului, veţi vedea o peninsulă în formă de con de brad ce se ridică parcă din nisip şi împunge apa. Aceasta este Qatarul.
Cu totul previzibil, ediţia din acest an a Forumului Doha a avut ca temă (r)evoluţiile din Orientul Mijlociu. Desigur, o să redau în umila mea misivă cîte ceva din cele discutate acolo, de către oamenii (unii dintre ei luminaţi) ce au participat. Dar mai înainte, o!, mărite destinatar al acestei epistole, permite-i nevolnicului cronicar să-ţi împărtăşească din măruntele sale impresii de drum.
Cum ar fi cîteva cuvinte despre doamnele stewardese de pe linia Qatarairways. Poate să pară curios că încep o scrisoare despre arabi vorbind taman despre femeile lor – dar rar mi-a fost dat, pe avioanele infinitului adîncurilor văzduhurilor latitudinilor şi longitudinilor pe care le-am întretăiat pînă acum, să văd un personal mai amabil şi mai profesionist. Nu, nu vă imaginaţi că m-am găsit să fac reclamă pentru astă companie de avioane – ci mai curînd extazul meu are legătură cu un mieluşel nevinovat ce mi-a ieşit în cale chiar acolo, dincolo de nori, sub cea mai agreabilă formă a lui pe care-o poţi întîlni prin Arabia. Ce vreau să spun: cum stăteam eu îngîndurat şi legat de scaunul avionului, pe drumul de costişă noroasă ce duce către Doha, mi-a fost dat să gust cele mai fantastice costiţe de berbecuţ din viaţa mea – şi zic asta ca unul care nici măcar nu e înnebunit după carnea de miel, ci mai curînd o gustă ca tot românul, din Paşti în Paşti. Ei bine, stimabililor, vă place sau nu oaia, mielul & familia lor gastronomică, tot ce pot să vă spun este că acele costiţe au fost fe-no-me-na-le! Pînă acum credeam că cel mai bun miel se gustă prin tavernele grecilor. Cu regret spun ţie, Irene Papas… şi ţie, Onasis… şi ţie, Zorba, grecule – de azi cred că cel mai bun e, totuşi, pe avioanele katharreilor(...). Ajuns aici cu firul poveştii, strănepotul Şeherezadei văzu lumina zorilor mijind şi, sfios peste poate, tăcu. (va urma)"
Newsletter în limba română
Adrian Cioroianu promite că textul va fi în linie pe site-ul Dilema Veche
