Alegeți o limbă
"Necunoscut", "ectoplasmatic", "lipsit de carismă"...acestea sunt elogiile făcute de presa europeană primului preşedinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy. Comparat cu Tony Blair, primul ministru belgian este considerat drept un om al consensului care nu riscă să facă umbră "adevăraţilor" lideri ai Europei, cum ar fi Nicolas Sarkozy sau Angela Merkel.
Iar dacă aceste epitete puţin măgulitoare se datorează simplului fapt că Van Rompuy vine dintr-o "mică" ţară membră a Uniunii de care celelalte ţări şi media nu se interesează aproape deloc, îndreptate cum sunt către "marile" ţări - Marea Britanie, Franţa, Germania... luxemburghezul Jean-Claude Juncker şi olandezul Jan Peter Balkenende ar fi fost la rândul lor consideraţi puţin carismatici şi ar fi provenit din ţări mici.
Ca şi cum suprafaţa geografică a unui stat ar avea influenţă asupra personalităţii celui care o reprezintă. Iar presa a trecut repede la ironii asupra pretinsei lipse de "carismă" a unui personalităţi ori a alteia "de plan secund". Totuşi, aceştia figurau printre favoriţii la post. Iar dacă belgienii văd în Rompuy omul care a reuşit să menţină unitatea ţării lor, Balkenende şi Juncker au ştiut să se menţină la putere de multă vreme şi se bucură încă de cote de popularitate de invidiat, şi asta în timp ce popularitatea "marilor" lor parteneri lor este în scădere. Secretul succesului lor? Ştiinţa de a practica arta compromisului şi a consensului. Acesta este exact modul de funcţionare ales de Uniune încă de la înfiinţare, pentru a face faţă dreptului la veto pe care îl au naţiunile componente, şi care i-a permis să devină ceea ce este astăzi. J.S.
