Alegeți o limbă
Cine a spus că românii au un dar natural de a suporta rigoarea? Chiar înainte de izbucnirea protestelor "indignaţilor" din Bucureşti, un editorialist român se scandaliza de faptul că Financial Times sugera că "România este familiarizată cu austeritatea", în timp ce alţii în Europa îşi exprimau admiraţia pentru rezistenţa românilor faţă de măsurile impuse de FMI.
Împrumutul de 13 miliarde de euro contractat în 2009 a salvat desigur creşterea economică a ţării, dar cu ce preţ? Manifestaţii au însoţit fiecare dintre măsurile de rigoare adoptate de executivul român: creşterea TVA-ului, reducerea salariilor funcţionarilor, săptămână de lucru de 60 de ore... De fiecare dată, categoria ţintită a coborât în stradă.
Dar evenimentele din ultimele zile, care au izbucnit ca urmare a demisiei popularului subsecretar de stat Raed Arafat pentru a protesta împotriva privatizării sistemului de sănătate publică, arată starea de saturaţie la care au ajuns toţi românii: de dreapta sau de stânga, ei au coborât în stradă pentru a ataca întreaga clasă politică.
Cred că au ajuns la limitele aşa-zisei lor capacităţi proverbiale de a suporta sacrificii. Guvernul, în schimb, rămâne impasibil.
După ce au suportat discursurile politicienilor care repetă dipticul "austeritate-solidaritate" şi îşi aruncă eşecurile în spinarea Europei, în loc de a încerca să combine rigoare şi creştere economică, românii au spus "destul!".
Revoltaţii români sunt nici mai mult nici mai puţin decât o reflectare a unei nemulţumiri care ar putea încinge întreaga Uniune Europeană. Deoarece europenii suportă din ce în ce mai puţin să li se ceară sacrificii fără a li se da în schimb perspective clare sau fără pedagogie transparentă.
"Pentru ca proiectul Europa să supravieţuiască, trebuie altceva", scria Luca Niculescu, în Revista 22, după summitul UE din 9 decembrie. A face să se înţeleagă că stabilitatea necesită austeritate rămâne o sarcină dificilă în faţa unor popoare deja greu împovărate de criză. "Vor fi şi alte manifestaţii", prevedea Niculescu. Este evident.
Pentru a remedia această situaţie, responsabilii trebuie să-şi schimbe atitudinea. Să termine cu aceste summituri de fiecare dată "critice".
Ei trebuie doar să explice, cu răbdare, că dispariţia monedei unice ar însemna mult mai mult decât o întoarcere la peseta, franc sau marcă, şi să înţeleagă, aşa cum a subliniat şi filozoful olandez Paul Scheffer, că sprijinul cetăţenilor nu se câştigă decât cu argumente solide. Întrucât moartea monedei euro ar însemna sfârşitul Uniunii.
