Alegeți o limbă
La Copenhaga, Europa avea întâlnire cu istoria: conferinţa internaţională asupra schimbărilor climatice (COP15) se derula pe teritoriul său, ea afişează performanţe bune în materie de mediu înconjurător şi, lucru rar, ea reuşise să exprime o poziţie comună şi ambiţioasă în materie de reduceri de emisii CO2. Ar fi putut avea deci un rol primordial în negocieri.
Dar Europa a ratat această întâlnire: chiar de la începutul conferinţei era clar că discuţiile vor fi purtate cu prioritate de Washington şi Beijing, "G2" al ţărilor cele mai poluante. Nicolas Sarkozy, Gordon Brown şi Angela Merkel, ca şi organizatorii danezi au jucat, poate cu cele mai bune intenţii, individual, în loc să joace cartea comunitară. În faţa lor, à "G2" şi a ţărilor emergente (Brazilia, India, Africa de Sud), preşedinţia suedeză a Uniunii nu valora nimic şi nici nu era rolul preşedintelui Comisiei, José Manuel Barroso. Iar dacă preşedintele Consiliului Uniunii, Herman Van Rompuy, ar fi fost prezent, acest aspect nu ar fi schimbat nici el mare lucru.
Rezultat: din punct de vedere al climatului, acordul obţinut cu forţa în comitet restrâns nu fixează obiective pe termen lungîn materie de emisii de CO2, prevede ajutoare insuficiente pentru a permite ţărilor în curs de dezvoltare să aibă acces la tehnologiile non poluante şi, mai ales, nu este constrângător pentru semnatari. Şi mai mult de 46 000 de tone de CO2, potrivit cabinetului Deloitte, au fost emise pentru nimic timp de doisprezece zile.
Din punct de vedere politic, prima putere mondială şi ai ei 600 milioane de cetăţeni gata să facă un efort în numele generaţiilor viitoare a rămas pe banca de rezerve. Lecţia pe care o tragem este şi ea, identică: divizaţi, europenii nu cântăresc mare lucru pe scena mondială. Conducătorii lor şi-au dat oare seama de acest lucru?
G.P.A.
