François Hollande este el "răsfăţatul celor de la Bruxelles", aşa cum asigură cotidianul de stânga Libération, sau un "om destul de periculos" pentru Europa, aşa cum se teme săptămânalul liberal The Economist? Un lucru este cert: promiţând să ceară un pact pentru creştere dacă va fi ales pe 6 mai, candidatul socialist pentru scrutinul prezidenţial francez a deschis o dezbatere care răspunde aspiraţiilor multor europeni, şi a dezlegat gura unor lideri ţinuţi până acum la respect de Angela Merkel.

Pe 25 aprilie, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a reluat expresia "pact de creştere", şi a primit sprijinul cancelarului german. Dar faptul că aceşti doi mari susţinători ai reducerii datoriilor şi ai disciplinei bugetare au adoptat cuvintele francezului nu înseamnă că se convertesc la programul lui. Ci mai degrabă că ambele tabere se organizează în lupta din următoarele luni.

Pe de o parte, François Hollande preconizează proiecte de infrastructură finanţate de obligaţiuni europene botezate "project bonds", un rol mai important pentru Banca Europeană de Investiţii, o taxă pe tranzacţiile financiare şi utilizarea fondurilor structurale UE care nu sunt cheltuite. De cealaltă parte, Mario Draghi reaminteşte că politicile bugetare trebuie să fie "supuse supravegherii reciproce şi corectate dacă este necesar", şi că "reformele structurale în favoarea creşterii economice pentru a facilita antreprenoriatul, crearea de noi întreprinderi şi crearea de locuri de muncă" sunt necesare, chiar dacă acestea "dor".

Ofertă contra cerere, reformă liberală contra redresare keynesiană. Dezbaterea nu este nouă în economie, dar aproape dispăruse în UE. Cine va câştiga? Dacă el devine preşedinte, Hollande ar veni cu prospeţimea şi legitimitatea noului-ales care lipsesc colegilor săi. Dar nu este sigur că va fi capabil să creeze un adevărat raport de forţe în favoarea sa.

Să ne amintim că acum abia două luni, doisprezece lideri europeni lansaseră deja un apel pentru măsuri care să stimuleze economia. Dar marile linii conturate în acest text – reforme ale pieţei muncii, deschiderea sectorului de servicii, etc... – se apropie mai mult de ceea ce au exprimat Draghi şi Merkel decât de ceea ce doreşte francezul. În acest sens, apropierea cancelarului de Mario Monti seamănă a manevre pentru a-l izola pe Hollande, care are nevoie de o altă mare economie europeană. Chiar dacă se poate aştepta la o victorie a laburiştilor în viitoarele alegeri olandeze.

Se pare că o adevărată alternativă stânga-dreapta este pe cale să se schiţeze în sânul Consiliului European, şi deci o adevărată dezbatere privind orientarea socio-economică a Uniunii. După doi ani de criză, o discuţie sinceră, să spunem chiar un pic de democraţie, nu poate strica.