Ce se întâmplă în România? Văzut de la Bruxelles şi din majoritatea capitalelor europene, guvernul lui Victor Ponta abuzează de puterea sa plasându-şi oamenii în posturi-cheie ale Parlamentului şi justiţiei, precum şi prin încercarea de a-l destitui pe preşedintele Traian Băsescu. Din punctul de vedere al dreptei româneşti, este o lovitură de stat (aproape) mascată, care poate duce la o dictatură. Din punctul de vedere al stângii româneşti, este doar o reechilibrare a puterilor în detrimentul unui şef de stat care a comis abuzuri şi împiedica guvernul să guverneze.

Oricum, evenimentele recente au o importanţă care depăşeşte frontierele României. Deoarece cu 21 de milioane de locuitori, aceasta este a şaptea ţară UE în termeni de populaţie, şi deoarece căderea lui Ceauşescu a făcut din ea un simbol al luptei pentru democraţie în Europa. Dar şi fiindcă în această perioadă de criză, genul acesta de evenimente întinează puţin mai mult portretul Europei actuale.

În ultimul timp s-a făcut mult comparaţia cu Ungaria. Dar, pe când la Budapesta un partid ultra-majoritar a preluat frâiele puterii, la Bucureşti este vorba despre o luptă între tabere echilibrate. Iar, în timp ce partidul Fidesz, al primului ministru Viktor Orbán, aplică un program ideologic, coaliţia USL a lui Ponta pare mai ales să acţioneze din oportunism pentru a acapara puterea (politică şi juridică) care îi este la îndemână. Dar, dincolo de diferenţe, rezultatul este acelaşi: procesul democratic pare compromis, ceea ce este o provocare pentru valorile care se află la baza Uniunii Europene.

Această situaţie pecetluieşte eşecul pariului din 2007, când România a fost admisă în Uniune în ciuda întârzierilor sale în stabilirea unui stat de drept echivalent cu cele ale partenerilor ei. Liderii europeni au mizat pe faptul că aderarea, însoţită de un proces de monitorizare, va fi suficientă pentru a garanta progresele aşteptate. Din păcate, UE rămâne încurcată cu un membru problematic, în timp ce românii continuă să se simtă ca europeni de rangul doi, încă ne-admişi în spaţiul Schengen şi adeseori vizaţi de rapoarte de evaluare punctând insuficienţele statului lor. Eşec dublu, deci, care sporeşte neîncrederea reciprocă şi face foarte delicată orice intervenţie a UE în criza actuală.

Nu este vorba ca UE să ia partea unei tabere împotriva celeilalte. Este evident că elitele politice româneşti din ambele tabere nu s-au lepădat de practicile post-comuniste de tentaţie autoritară şi de înţelegeri pe sub masă între politică şi afaceri. Tonul aspru al unor ziare româneşti arată de altfel că interesele unora şi celorlalţi merg cu mult dincolo de scena politică.

În schimb, Uniunea a avut dreptate să insiste ca referendumul din 29 iulie, care trebuie să confirme sau să anuleze suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, să se desfăşoare potrivit unor reguli clare. Fiindcă trebuie amintit că guvernul Ponta este instalat din mai deoarece precedentul, susţinut de Traian Băsescu, a fost slăbit de manifestaţii repetate împotriva politicii sale economice şi sociale. Deci există un actor al acestei crize care încă nu a fost ascultat şi a cărei voce este preponderantă: poporul român. El va decide o primă oară pe 29 iulie. Şi o a doua oară cu ocazia alegerilor parlamentare prevăzute în luna noiembrie.

Europa poate ajuta la rezolvarea acestei crize continuând să garanteze buna funcţionare a acestor voturi, şi continuând să rămână vigilentă faţă de echilibrul puterilor. Şi arătând că ştie să-şi apere valorile.