Alegeți o limbă
Trăiţi în Belgia, Danemarca, Islanda, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania sau Suedia? Atunci puteţi să nu citiţi aceste rânduri. Într-adevăr în aceste ţări persoanele de acelaşi sex se pot căsători. În celelalte ţări europene, subiectul este pus în mod regulat pe masă în dezbaterea politică şi societală, mai ales în preajma alegerilor.
În Franţa, de exemplu, socialistul François Hollande a promis în timpul campaniei prezidenţiale că va "deschide cuplurilor homosexuale dreptul la căsătorie şi la adopţie". După ce a fost ales, el a anunţat o lege în această privinţă "pentru primăvara anului 2013", şi este probabil că o parte a opoziţiei de dreapta o va vota. În Finlanda, un proiect de lege care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex a fost depus în luna martie. În Germania, deşi Curtea Constituţională a decis că cuplurile de acelaşi sex trebuie să dispună de acelaşi tratament ca şi cuplurile heterosexuale, dreapta şi liberalii la putere se opun concretizării unui proiect de lege federală. În Luxemburg, proiectul de lege privind "căsătoria gay" ar trebui să fie votat în 2013. Iar în Marea Britanie, guvernul şi-a anunţat intenţia de a legaliza căsătoria între persoane de acelaşi sex "înainte de sfârşitul mandatului său". În alte ţări, precum Italia, Polonia sau Grecia, pentru moment se dezbat pactele civile, primul pas spre recunoaşterea căsătoriei.
Acolo unde există, dezbaterea este adeseori pasionată, şi chiar înflăcărată. Dar este viciată, din punctul nostru de vedere, de o neînţelegere, care apare ori de câte ori o problemă de societate (avortul, divorţul, eutanasia, căsătoriile între homosexuali, ...) se află pe un teren unde sunt implicate convingeri religioase. Ori, este posibil să abordezi problema în mod laic şi liberal: este o extindere a drepturilor unei părţi a populaţiei, fără a afecta drepturile restului populaţiei, deşi ofensează convingerile unora. A recunoaşte un drept nu înseamnă a obliga pe toată lumea să îl aplice. A oferi o alegere nu obligă să alegi. A se opune unei măsuri care are de-a face cu sfera intimă a celuilalt înseamnă intoleranţă.
În cazul "căsătoriei gay" este vorba despre a pune capăt unei discriminări care, din momentul în care admitem că doi bărbaţi sau două femei doresc să trăiască împreună, nu mai are de ce să existe. Parlamentul European a dat startul votând, deja din 2003, o rezoluţie care cerea statelor membre de "a aboli orice formă de discriminare - legislativă sau de facto - ale cărei victime sunt homosexualii, în special în ceea ce priveşte dreptul de a se căsători şi de a adopta copii".
Opozanţii "căsătoriei gay" şi ai înfierii de către cuplurile de homosexuali argumentează că aceasta ar submina fundamentele societăţilor noastre, presupuse a fi întemeiate pe familia heterosexuală, şi că a avea părinţi de acelaşi sex ar dăuna stabilităţii copiilor. Dar nimic nu dovedeşte primul postulat: Belgia, Olanda sau Spania mai sunt încă prezente, încă democratice şi paşnice. Iar în ceea ce priveşte cel de-al doilea, deocamdată niciun studiu nu a dovedit că a avea părinţi de acelaşi sex ar fi avut o influenţă negativă asupra dezvoltării copiilor.
De fapt, întrebarea ar trebui să fie inversată: există un motiv obiectiv - în afară de obstacolele legale - de a împiedica doi oameni care se iubesc unul pe celălalt, indiferent de sex, să se căsătorească?
