Alegeți o limbă
A fost subiectul neglijat al Consiliului European din 22 mai, dintr-un anumit motiv: în timp ce evaziunea fiscală, “starul” summitului, “cântăreşte” aproape 1 000 de miliarde de euro pe an în Europa, dependenţa energetică a Vechiului Continent în materie de combustibili fosili nu valorează “decât” 388 de miliarde de euro pe an.
Totuşi, problema aprovizionării cu energie a fost discutată mult timp de cele Douăzeci şi Șapte. În contextul unei economii în stagnare, liderii europeni mizează pe o scădere a facturii la electricitate pentru a inversa tendinţa şi a relansa competitivitatea companiilor. Fascinaţi de exemplul Statelor Unite, unde relansarea economică este stimulată de o energie mai ieftină datorită exploatării gazelor şi petrolului de şist, şi terorizaţi de evoluţia tarifelor la electricitate, liderii europeni vizează un triplu obiectiv: garantarea unor tarife accesibile clienţilor, reducerea facturii la importurile de energie şi asigurarea unei producţii interne continue. Totul, bineînţeles, respectând angajamentele asumate în materie de reducere a emisiilor de dioxid de carbon.
Pentru a ajunge la acest miracol, ar trebui nu doar ca statele membre să îşi depăşească interesele naţionale – iar energia este unul dintre domeniile în care interesul naţional prevalează în mod sistematic în cadrul UE -, ci ar fi nevoie şi de investiţii masive în energiile “verzi”, ar trebui create noi instalaţii de producere a energiei termice şi infrastructuri pentru transportul materiilor prime şi electricităţii. Un cost estimat de Herman Van Rompuy la “1 000 de miliarde de euro de acum până în anul 2020”. 1 000 de miliarde…, nici mai mult, nici mai puţin.
În acelaşi timp, a reamintit preşedintele Consiliului European în conferinţa de presă de la finalul summitului, “statele pot dezvolta şi mijloace sigure şi durabile de exploatare a propriilor resurse – convenţionale sau nu. Şi, da, acest lucru include şi gazele de şist, care pot intra în mixul energetic al anumitor state membre”, adaugă el. Alte state, precum Marea Britanie şi România, nu au aşteptat Consiliul European pentru a se lansa în explorarea acestor hidrocarburi, zăcămintele anunţându-se enorme în Europa, dar exploatarea fiind controversată, din cauza impactului durabil asupra mediului. Iar companiile de profil nu cer nimic altceva.
Înainte de a întoarce spatele ambiţiei de a deveni pionieri ai epocii post-petrol prin descoperirea zăcămintelor şi începerea forărilor, statele membre ar putea, dacă ar vrea cu adevărat să stimuleze măcar puţin companiile din sectorul energiei, să înceapă prin reducerea taxelor impuse acestora: în Statele Unite, taxele pe electricitatea vândută în industrie sunt zero, în timp ce, în Uniunea Europeană, sunt, în medie, de un eurocent pe kilowatt-oră.
