Din 14 iulie în 21 iulie. De la căderea Bastiliei la jurământul lui Leopold I. În calendarul sărbătorilor naţionale din Europa, comemorarea revoluţiei franceze este urmată, ironic, de celebrarea unei monarhii, cea belgiană. Iar anul acesta, data este şi mai importantă: după 20 de ani de domnie, regele Albert al II-lea înmânează coroana fiului său, Philippe.
Semnificaţia acestui eveniment depăşeşte ceea ce vor arăta fotografiile de fericire regală şi solemnitate dinastică în presa de scandal. Fiindcă, într-un anume fel, regele Belgiei este ultimul monarh util al Europei. Aşa cum au reamintit şi ziarele, atât flamande cât şi francofone după anunţul abdicării sale din 3 iulie, Albert al II-lea a jucat un rol crucial în îndelungata criză politică şi instituţională care a paralizat şi a pus ţara la grea încercare în 2010-2011. Iar succesorul său va trebui cu siguranţă să joace rolul de garant al unităţii naţionale după alegerile legislative din primăvara anului 2014.
Uniunea Europeană mai numără încă şapte monarhii. Şi deşi puţini oameni mai confundă încă republică şi democraţie întru a critica legitimitatea monarhiilor constituţionale, suveranii şi-au pierdut oarecum aura şi trebuie să se conformeze din ce în ce mai mult uzurilor societăţilor noastre moderne. Regele Philippe va trebui astfel să plătească impozite, o măsură căreia i se supune până şi regina Elisabeta a Angliei.
Chiar şi desacralizaţi, regii sunt adeseori consideraţi drept o întruchipare a naţiunii, o figură imparţială deasupra partidelor, în timp ce preşedinţilor republicilor le este din ce în ce mai greu să se distanţeze de jocurile politice, şi, în general vorbind, guvernanţii sunt implicaţi în mod regulat în afaceri de corupţie. Dar şi această frontieră se dizolvă încetul cu încetul, după cum demonstrează, în Spania, problemele paralele ale prim-ministrului Mariano Rajoy şi ale regelui Juan Carlos, ambii slăbiţi de scandaluri afectând Partidul Popular, pentru primul, şi familia regală, pentru cel de-al doilea.
Într-o Europă în care naţiunea este un concept mai puţin evident, cererea de democraţie mai puternică şi criza economică mai profundă, evoluţia rolului regilor şi reginelor Vechiului Continent ar putea să nu fie suficient de rapidă. Atenţie viitoarelor generaţii de sânge albastru. Pică bine, Royal baby soseşte curând!