Alegeți o limbă
Săptămâna trecută a fost marcată de publicarea cu ţârâita în cele mai importante ziare europene a unor "note" interne ale diplomaţiei americane, dezvăluite de către WikiLeaks. Am aflat astfel, între altele, că şeful guvernului spaniol era considerat un "petrecăreţ romantic", dar nu chiar atât ca omologul său italian; că Angela Merkel, cancelarul german, este calificată drept "teflon" sau că preşedintele francez este "susceptibil". Nimic nou sub soare.
Mai interesante sunt însă reacţiile pe care le-au general aceste dezvăluiri. Din punct de vedere politic, condamnarea a fost unanimă şi mondială, cu o multitudine de calificative. În presă şi în opinia publică, părerile sunt împărţite. Prima oscilează între entuziasmul pentru mana de informaţii furnizate gratuit şi iritarea pentru metoda care consistă în a impune presei o anumită agendă.
Mai global, unii se întreabă care sunt veritabilele motive care au stat la baza organizaţiei co-fondate de către Julian Assange; ne îndoim de utilitatea operaţiunii pentru pace în lume; justificăm cultul secretului practicat de către diplomaţie ca şi gaj al eficacităţii şi simbol al raţiunii de stat şi ne temem că în viitor cancelariile ar putea să-şi dubleze precauţiile. Se denunţă o "dictatură a transparenţei" şi se ajunge până la afirmaţii de genul "există lucruri care nu sunt necesare să fie cunoscute de public". În fine, că nu este potrivit pentru un rege să se plimbe gol, şi nici nu este potrivit să spui acest lucru.
De cealaltă parte, în schimb, se jubilează: "Cablegate" (scandalul telegramelor) este un imn dedicat transparenţei care însoţeşte în mod necesar democraţia. Căci cetăţenii au dreptul de a şti totul despre activitatea celor care îi conduc, iar aceştia din urmă au datoria de a nu le ascunde nimic. Aşa cum rezumă The Economist, "organizaţii ca WikiLeaks sunt cea ce putem spera mai bine pentru a promova un climat al transparenţei şi al responsabilităţii necesare unei democraţii liberale autentice". Regele trebuie să se plimbe gol şi trebuie să veghem ca acest lucru să se şi producă.
Fără surpriză, primul tip de reacţie este mai răspândit la "latini", iar al doilea, în ţările din nordul Europei (aici nu este apreciat termenul de "anglo-saxoni"). Dacă nu va ajunge probabil să întoarcă pe dos marile echilibre geopolitice, "Cablegate" va fi avut cel puţin meritul de a reînvia dezbaterea asupra virtuţilor transparenţei şi asupra faptului că, datorită Internetului, este cu mult mai dificil pentru guverne să acţioneze din umbră. Scuzaţi-i pentru nimic.
