Alegeți o limbă
Dar unde este Dna Ashton? Nu este prima oară când ne întrebăm ce face şeful diplomaţiei europene, dar întrebarea este cu atât mai pertinentă, în momentul în care Libia pare să basculeze şi ea de partea democraţiei sub lovitura unei intervenţii militare în care europenii au jucat un rol cheie.
Evenimentele din Libia au avut cu siguranţă prostul gust de a se precipita în momentul în care instituţiile bruxeleze sont în mod tradiţional în vacanţă, cu un personal limitat pentru afacerile curente. Şefa Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) le-a tăiat-o alor săi, dar, pentru a se exprima, ea trebuie să-i consulte pe miniştrii Afacerilor Externe din cele Douăzeci şi Şapte. Or, majoritatea sunt încă în concediu. Prima lor reuniune este prevăzută pe… 12 septembrie.
Pe 23 august, Dna Ashton a anunţat totuşi, în timpul unei conferinţe de presă trecută aproape sub tăcere, că a discutat cu şeful Comitetului naţional al tranziţiei libiene (CNT), Mustafa Abdel Jalil despre “mijloacele prin care UE, statele membre, pot contribui la un mai bun viitor pentru poporul libian”.
Capabili de a acţiona în acord militar, trebuie în prezent să o facă şi politic, dacă este posibil prin instituţiile commune. Ocazia este reconstrucţia, un sector în care europenii au o experienţă recunoscută. După ce a fost în mod nechibzuit absentă de la închiderea “primăverii arabe”, Uniunea nu poate să-şi permită să piardă această ocazie. Cu atât mai mult cu cât Libia are o poziţie strategică din cauza poziţiei sale geografice, a greutăţii sale economice şi a rolului său în reglarea fluxurilor migratorii provenind din Africa subsahariană.
Printre ustensilele de care dispune UE pe acest teren, există o Uniune pentru Mediterana (UPM): prost făcută şi oarecum abandonată, ea ar putea renaşte ca un veritabil organism de cooperare şi de coordonare politică. O sarcină de care s-ar putea apuca Dna Ashton şi care i-ar da postului său un sens pe care europenii încă nu reuşesc să-l înţeleagă.
