Prima pagină

Publicat pe 3 decembrie 2012 la 10:48

Social-democratul Borut Pahor a fost ales președinte al Republicii cu 67,24% din voturi, învingându-l pe președintele care își încheie mandatul, conservatorul Danilo Türk. Participarea a fost de doar 41%, ceea ce se poate explica prin rolul onorific al șefului statului, dar și prin criza economică, corupția și șomajul, care îi îndepărtează pe cetățeni de politică. De altfel, mai multe manifestații au avut loc în ultimele săptămâni, împotriva corupției și a clasei politice. Pahor a promis să adune taberele antagonice de dreapta la putere, implicată într-o riguroasă politică de austeritate, și stânga în opoziție.

Cover

Pohor a câștigat cu o majoritate de aproape două treimi – Delo

Guvernatorul Băncii Franței, Christian Noyer, cere Europei să acționeze pentru ca tranzacțiile în euro să fie efectuate în sânul zonei euro mai degrabă decât în City. Noyer spune că “nu există motive” să permită hubului financiar al euro să fie “offshore” în Londra. Peste 40% din tranzacțiile internaționale în euro au loc în capitala britanică, adică mai mult decât în ansamblul zonei euro.

Newsletter în limba română

Cover

Supremația comercială a Marii Britanii atacată – Financial Times

Secretarul Partidului Democrat (PD) Pierluigi Bersani a câștigat cel de-al doilea tur al alegerilor primare care trebuiau să-l desemneze pe cel care va conduce centrul-stânga în timpul campaniei pentru alegerile generale din 2013. Cu peste 60% din sufragii, el l-a învins pe primarul Florenței, Matteo Renzi. Puternica participare la scrutin cu peste 3 milioane de votanți este de bun augur pentru PD pentru următoarele alegeri.

Cover

Toți cu Bersani – L’Unità

Aproape 50 000 de persoane s-au adunat în fața Parlamentului la apelul Fidesz, partidul conservator de la putere, al Partidului Socialist MSZP și al mișcării “Adunarea 2014” (centru-stânga). Ele denunțau declarațiile unui deputat Jobbik, partidul de extremă dreapta, care a cerut pe 26 noiembrie să fie stabilită o listă de deputați și miniștri evrei, “care reprezintă o anumită amenințare pentru securitatea națională”.

Cover

Împreună împotriva virusului fascist – Népszava

Săptămâna trecută guvernul ucrainean a semnat cu mare pompă un acord de 1,1 miliarde de dolari cu spaniolii de la Gas Natural Fenosa pentru construcția unui nou terminal de gaz lichefiat care ar putea reduce dependența țării de gazul rusesc. Dar la puțin timp după, partea spaniolă a susținut că nu cunoaște persoana care a semnat acordul în numele său. Mai târziu s-a aflat că era Jordi Sarda Bonhevi, un avocat spaniol ce lucrează în Kiev, care nu era autorizat să semneze. Ambele părți au declarat contractul nul.

Cover

Kiev a semnat un acord, acum verifică și cu cine – Gazeta Wyborcza

Acum 20 de ani, pe 6 decembrie 1992, Elveția spunea “nu” Tratatului asupra Spațiului Economic European (SEE) după o campanie care a divizat profund țara. Pe 1 decembrie, partidele antieuropene au manifestat la Bienne pentru a avertiza față de o “o adeziune în creștere la UE”. 62% din elvețieni (un record) cred că drumul bilateral între Berna și Bruxelles este cel mai bun și mai puțin de 10% doresc să adere la UE.

Cover

Viitorul european al Elveției? Cuvântul e la președinții de partid – Le Temps

Este doctrina Merkel: să înarmezi “țările partenere” pentru ca ele să-și asigure securitatea, mai degrabă decât să trimită soldați germani în regiunile în criză. În 2011, Berlin a acordat autorizații de export pentru peste 10 miliarde de euro, dintre care 42% țărilor din afara NATO și UE. “Israel va avea rachete antitanc. Saudiții vor putea poate să cumpere blindate și să înarmeze și mai mult această regiune explozivă. Tot mai multe regimuri autoritare vor să cumpere arme nemțești”, notează săptămânalul.

Cover

Arme nemțești pentru lume – Der Spiegel

Categorii
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!