Căile ferate

Marea reţea europeană pe şine

Publicat pe 20 octombrie 2011 la 12:12

Cover

În 19 octombrie, Comisia a prezentat proiectul său de integrare a reţelelor europene de transport. Însoţit de un buget de 37.7 miliarde de euro, el prevede modernizarea infrastructurii şi "raţionalizarea transporturilor transfrontaliere" până în 2030. În fiecare ţară în parte, anunţul a fost interpretat în funcţie de consecinţele pe care proiectul le-ar putea avea pe plan naţional. Astfel, La Vanguardia poate scriepe prima pagină că "Europa a ales Mediterana", evocând coridorul feroviar de-a lungul coastei, de la frontiera franco-spaniol de la Algéciras, în sudul Spaniei. Cotidianul subliniază faptul că includerea ţării în reţeaua transeuropeană de transport va aduce 20 % din finanţarea proiectului, al cărui cost total este estimat la 19 miliarde de euro. Iată de ce "culoarul mediteranean este o victorie", scrie editorialul cotidianului catalan, care notează în trecere că principiul potrivit căruia orice linie feroviară trebuie să treacă prin Madrid "a fost amendat". "S-a impus bunul sens", adaugă La Vanguardia: 40 % din PIB-ul ţării provine din regiunile mediteraneene ale ţării.

În Estonia, Eesti Pävaleht vede în acest proiect "o clară liberă trecere" pentru noua "cale ferată baltică". Marchează în acelaşi timp finalul proiectului de linie de mare viteză dintre Riga şi Moscova, susţinută de ex-preşedintele leton Valdis Zatlers şi contestat de primul ministru desemnat Valdis Dombrovskis, şi este o dovadă a îndepărtării practicate de Letonia faţă de Rusia.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect