Gazeta Wyborcza, 2 octombrie 2009

Croaţii înapoi în jocul UE

Publicat pe 2 octombrie 2009 la 14:06
Gazeta Wyborcza, 2 octombrie 2009

Cover

În timp ce toţi ochii din Europa sunt întorşi astăzi spre Irlanda, croaţii se întorc la masa de negocieri de la Bruxelles, raportează Gazeta Wyborcza. Timp de aproape zece luni, Slovenia a blocat cu succes negocierile privind aderarea Croaţiei la UE, pentru un litigiu de frontieră, în Golful Piran şi pe râul Dragonja, care durează de la prăbuşirea Iugoslaviei în 1991.

Cu câteva săptămâni în urmă, prim-ministrul sloven Borut Pahora s-a întâlnit cu omologul său croat Jadranka Kosor pentru a găsi o soluţionare pe cale amiabilă a disputei. Croaţia a cedat promiţând Sloveniei accesul la Marea Adriatică, prin Golful Piran, în timp ce slovenii au fost de acord să nu condiţioneze negocierile de arbitraj. Potrivit cotidianului din Varşovia, mulţi experţi consideră că Croaţia este singura ţară cu şanse de a deveni membră a UE în "viitorul previzibil". Majoritatea croaţilor doresc să adere la UE. Până acum, Zagreb a deschis 22 şi închis numai 7 din cele 33 capitole de negociere. Cu toate acestea, comisarul pentru extinderea UE, Olli Rehn, este de părere că negocierile cu Croaţia ar trebui să fie finalizate în a doua jumătate a anului 2010.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect