Summit european

Berlusconi face concedierile mai uşoare

Publicat pe 27 octombrie 2011 la 11:44

Cover

Concedieri tot mai uşoare pentru a fi pe placul UE”, titrează La Stampa după summitul pe tema crizei euro, desfăşurat ieri, la Bruxelles. Noi măsuriprezentate de Berlusconi partenerilor săi europeni includ o vânzare a activelor statului italian – ce aduc 5 miliarde de euro anual în următorii trei ani, creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani din 2026 (în prezent este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi) şi, cel mai important, relaxarea legilor muncii. Potrivit noului plan, muncitorii cu contracte permanente pot fi concediaţi dacă firma poate dovedi că are dificultăţi financiare.

Liderii europeni au fost mulţumiţi de eforturile italiene dar au şi cerut “o programare viitoare” şi o strictă “îndeplinire a obligaţiilor”. Între timp, partidele din opoziţie, din Italia şi sindicatele au reacţionat violent la planul de concedieri. “Faptul că se opun îngrijorează deja UE”, notează Corriere della Sera. Într-adevăr, Parlamentul italian şi Senatul vor vota în curând pachetul de austeritate al lui Berlusconi, dar guvernul său ar putea fi prea slab. Pe 26 octombrie, a fost învins de două ori în Parlament. “Unde va găsi Berlusconi majoritatea pentru a aproba planul?”, comentează La Stampa. Şi cotidianul din Roma, La Repubblica este sceptic faţă de propunerile lui Berlusconi: “UE cere măsuri concrete dar Berlusconi încă mai face promisiuni vagi”.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect