Trouw, 26 octombrie 2009

Medicii olandezi sunt fani de laboratoare

Publicat pe 26 octombrie 2009 la 11:23
Trouw, 26 octombrie 2009

Cover

Aproape 70 % din medecinii olandezi care au participat la elaborarea directivelor medicale au legături financiare cu industria farmaceutică, scrie Trouw pe prima pagină. Intr-un raport publicat în 26 octombrie, Inspectoratul Sănătăţii semnalează faptul că dintr-un eşantion de 62 de medici şi cercetători însărcinaţi cu definirea practicilor medicale în ţară, 43 au primit renumeraţii sau despăgubiri din partea întreprinderilor farmaceutice.

Aceşti profesionişti au fost plătiţi pentru a face cercetări, pentru a da sfaturi, pentru a interveni în timpul conferinţelor sau pentru a asista la congrese şi stagii finanţate de industrie. "Pentru industria farmaceutică, este de un interes comercial important să poată influenţa directivele medicale", explică ziarul din Amsterdam. "Generaliştii şi specialiştii se servesc adesori de aceste directive pentru a-şi trata pacienţii". Inspectoratul doreşte o "transparenţă completă" până la sfârştul lui 2010.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect