Taxa Tobin: Sarko joacă solo

Publicat pe 9 ianuarie 2012 la 11:46

Cover

"Taxa Tobin, marele bluf", titrează La Tribune în timp ce Sarkozy dă asigurări că Franţa "nu va aştepta ca celelalte ţări [ale UE] să fie de acord pentru a implementa" o taxă asupra tranzacţiilor financiare, pentru a lupta împotriva speculaţiilor financiare. Marea Britanie se opune acestei taxe iar Germania doreşte un consens european asupra problemei, însă preşedintele francez promite să prezinte un text în februarie, în faţa Parlamentului.

Pentru cotidianul economic francez, acest anunţ neaşteptat, în ajunul întâlnirii din 9 ianuarie, dintre cancelarul german şi preşedintele francez, este o greşeală justificată de apropierea datei alegerilor prezidenţiale:

Cavalerul însingurat dar curajos afişat de palatul Elysée este mai mult decât o eroare, este o greşeală. O greşeală faţă de Europa, care apără un proiect comunitar, singura modalitate de a cântări pe plan mondial; o greşeală împotriva convergenţei fiscale franco-germane, în momentul în care este nevoie mai mult ca niciodată ca cele două ţări să avanseze în comun; o greşeală şi faţă de Franţa, în sfârşit, care nu are niciun interes să facă să dispară rarele locuri de muncă nu încă delocalizate la Londra.

Newsletter în limba română

În Germania, acest "solo pentru Sarkozy" face să mârâie Spiegel-Online, care-i califică iniţiativa ca "ou de cuc" depus în cuibul german.

Ambalajul verbal grandilocvent al proiectului nu poate disimula faptul că, o dată cu acţiunea sa surpriză solitară, Sarkozy calcă aproape în picioare coordonarea atât de invocată dintre Paris şi Berlin; cea mai puternică integrare a politicii economice în cadrul UE şi al zonei euro, rămâne şi ea la podea. Tocmai de aceea, la Berlin am aflat cu o stupoare iritată această manevră. Astfel, purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, a declarat: 'Obiectivul Germaniei rămâne neschimbat, adică introducerea acestei taxe în toată UE.

Dar de ce Sarkozy a ales să meargă înainte singur? La Barcelona, La Vanguardia a găsit un răspuns simplu: necesitatea de a se debarasa de imaginea sa de lacheu al Angelei Merkel:

O parodie sângeroasă asupra cuplului Merkozy, difuzată în seara Revelionului de canalul german de televiziune ARD, bazat pe un scheci britanic din anii 60 -Dinner for one [Cină pentru unul], rezumă capcana mortală pe care această imagine sudată o reprezintă pentru Sarkozy. În scheci, cancelarul german apare ca stăpâna unei imense proprietăţi, aşezată la o masă unde nu există niciun alt invitat, în timp ce preşedintele francez o serveşte. Metaforă sarcastică a unui summit european, Nicolas Sarkozy este prezentat de vocea în off asemeni unui "loial servitor", mereu gata să umple paharele stăpânei sale şi a-i urma instrucţiunile: 'Doamna Merkel, aceeaşi procedură ca la ultimul summit?', o întreabă el, atent, pe Merkel....

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect