Criza datoriei publice

“Merkozy” nu reuşeşte să iasă din austeritate

Publicat pe 10 ianuarie 2012 la 12:42

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy se tem "să ia frâiele în mână" în cazul crizei datoriei publice, regretă Rzeczpospolita, a doua zi după întâlnirea în cursul căreia cei doi lideri şi-au prezentat ultimul proiect de pact fiscal. Însă a impune o disciplină bugetară mai strictă şi sancţiuni automatice nu va duce la salvarea euro, afirmă cotidianul polonez:

Conducătorii german şi francez nu ştiu încă de unde ar putea scoate banii pentru a salva Spania şi Italia - dacă este nevoie. Nu au nici măcar un plan de urgenţă pentru Grecia (în cazul în care negocierile cu creditorii vor eşua). Le este frică să recapitalizeze băncile şi în acelaşi timp evită întrebările asupra a ceea ce înseamnă salvarea ţărilor euro-ruinate. Strategia lor este una a eşecului.

O decepţieîmpărtăşită de El Pais, care cere în editorialul său ca "Merkozy" să treacă de retorică. Cei doi lideri "au abordat problema mijloacelor pentru a crea locuri de muncă şi a da noi mijloace pentru creşterea economică". Dacă ar fi să-i credem pe cuvânt, afirmă cotidianul din Madrid,

ne-am regăsi în faţa naşterii unei noi faze a politicii economice europeene, concentrată până în prezent pe monocultura austerităţii şi pe curăţirea finanţelor publice [...]. Dacă lucrurile nu avansează, tratatul care va urma va consacra o inacceptabilă asimetrie între rigoare fiscală extremă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, o politică economică comună declarativă.

Newsletter în limba română

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect