Astăzi, comisarul european pentru Justiţie şi Drepturi Fundamentale, Viviane Reding, prezintă la Bruxelles "o măsură monumentală" cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, scrie specialistul inovaţiei, Riccardo Luna în La Repubblica:
O măsură care are drept scop de a schimba pentru totdeauna ceea ce înseamnă pentru noi protecţia datelor cu caracter personal şi care încearcă să rezolve o dată pentru totdeauna dreptul de a fi uitat în epoca internetului. Cu alte cuvinte: avem dreptul de face să dispară de pe web lucrurile care ne privesc, cele pe care le-am postat, poate cu mult timp în urmă - dar şi pe cele postate de alţii, dar care ne jenează?
Răspunsul este conţinut în două seturi de norme care vor fi prezentate astăzi la Parlamentul European: primul, o directivă, priveşte utilizarea datelor cu caracter personal de către autorităţile judiciare şi de poliţie, al doilea, un regulament, stabileşte procedurile prin care persoanele fizice vor putea gestiona datele care-i privesc în relaţiile lor cu administraţiile, întreprinderile şi reţelele sociale. Sancţiuni, care pot să meargă până la 1% din cifra de afaceri sunt prevăzute în caz de încălcare a legii.
Va fi de ajuns pentru a asigura "dreptul de a dispărea"? Probabil că nu, scrie, pe blogul său, Luna, potrivit căruia "dreptul de a dispărea de pe Web" nu există, ca şi dreptul de a dispărea din lume.
În viaţa reală [...], putem încerca să ne evaporăm, dar vor exista întotdeauna documente care vorbesc despre noi, ca şi memoria celorlalţi. Aceste lucruri nu pot fi şterse cu un clic. Şi nici cu vreo lege europeană sau intergalactică. Dreptul de a fi şters de pe Facebook [...], de a naviga fără a lăsa urme [...], de a fi avertizat că datele sale vor fi stocate şi utilizate în scopuri comerciale există deja, şi o lege europeană detaliată nu serveşte la a face revoluţie, ci pur şi simplu de a consolida un principiu, un drept fundamental al omului. [...] Dreptul de a face să dispară orice articole sau bloguri unde se vorbeşte despre noi, cum pretind unii, nu există: aceasta se numeşte istorie.