Rzeczpospolita, 22 ianuarie 2010

Uniunea vrea să protejeze creştinii

Publicat pe 22 ianuarie 2010 la 16:25
Rzeczpospolita, 22 ianuarie 2010

Cover

Parlamentul european ia apărarea creştinilor persecutaţi în lumea întreagă, se felicită cotidianul polonez Rzeczpospolita. După recentele evenimente din Egipt, unde şase creştini copţi au fost ucişi la ieşirea de la o slujbă, în 21 ianuarie, a fost adoptată o rezoluţie, condamnând persecutarea creştinilor şi invitând instituţiile europene şi Consiliul Europei să abordeze problema în timpul viitoarelor summit-uri cu Egiptul. Malaezia a fost şi ea citată, în urma mai multor atacuri împotriva locurilor de cult ale comunităţii creştine din ţară. Mai mulţi oameni politici speră ca această rezoluţie să constituie un prim pas spre o protecţie crescută a creştinilor de către diplomaţia europeană. Potrivit lui Jonathan Racho, de la International Christian Concern(Icc), organizaţie bazată la Washington, situaţia creştinilor din ţările musulmane şi comuniste s-a agravat, cu multiplicarea exacţiunilor, a deportărilor şi a crimelor. Alţii se tem dimpotrivă că intervenţia UE contribuie la exacerbarea tensiunilor dintre creştini şi musulmani.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect