\

Numărătoarea inversă a început. Peste 25 de zile, în 6 mai, grecii sunt chemaţi la urne în cadrul unor alegeri legislative decisive, conform deciziei luate ieri de către primul ministru Lucas Papademos, care conduce din noiembrie 2011 un guvern de coaliţie. Pentru To Ethnos, este vorba, nici mai mult nici mai puţin, decât de "legislativele anticipate cele mai cruciale din istoria Greciei moderne":

Mesajul către naţiune al lui Lucas Papademos era aşteptat de mai multe săptămâni. Data de 6 mai nu este deci deloc surprinzătoare, dar miza este decisivă.

Conform ultimelor sondaje, partidul de dreapta Noua Democraţie este favorit, dar cu intenţii de vot între 13 şi 20 %, ar fi obligat să se alieze cu socialiştii din PASOK sau cu alte partide mai mici.

Cotidianul atenian Ta Nea scrie:

Trebuie să ştim dacă vom vota în mod rezonabil sau dacă preferăm haosul politic. Toate instituţiile de sondaje prevăd formarea unui guvern de coaliţie, pentru că niciun partid nu va obţine majoritatea pentru a guverna. Partidele populiste câştigă teren în sondaje mizând pe anti-austeritate, iar europa ne observă. De data aceasta, nu există loc pentru promisiunile de campanie, şi instabilitatea politică, provenind din oboseala unui sistem politic bipartid vechi de 40 de ani, este o realitate.