Berna reînchide uşa europenilor din Est

Publicat pe 19 aprilie 2012 la 12:09

Cover

De la 1 mai, numărul muncitorilor provenind din opt ţări membre ale UE (Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Republica Cehă) va fi din nou supus cotelor, scrie Tribune de Genève. Berna a decis într-adevăr să reactiveze “clauza de salvgardare” prevăzută în acordul dintre Elveţia şi UE despre libera circulaţie a persoanelor, semnat acum un an. Consiliul federal (guvernul elveţian) vrea astfel să reducă imigraţia provenind din UE (1,1 milioane de persoane din 7,9 milioane de locuitori), estimând că cei 38 000 de noi veniţi care debarcă în fiecare an pun probleme de integrare şi de respect al condiţiilor de muncă şi al salariului maxim.

Elveţia închide uşa europenilor din Est”, rezumă astfel pe prima pagină Tribune de Genève, potrivit căreia totuşi măsura “ţine de gesticulare”, deoarece “înainte necesita libera circulaţie un control pentru a rămâne în limite acceptabile”. Le Matin crede că ea nu va avea decât “puţine efecte practice”, în timp ce Le Temps estimează că este vorba de o măsură “pur cosmetică” şi că:

Consiliul federal, acţionând clauza de salvgardare prevăzută în acordul de liberă circulaţie cu UE, a vrut să dea un semnal politic clar unei opinii tot mai neliniştite a creşterii imigraţiei europene în Elveţia.

Newsletter în limba română

În Elveţia germanică, mai ales consecinţele acestui anunţ asupra relaţiilor cu UE sunt cele care neliniştesc. Tagesanzeiger prevede o scădere a “bunăvoinţei faţă de o Elveţie percepută mereu ca fiind recalcitrantă”, în timp ce St-Galler Tagblatt consideră că guvernul a estimat că era atât de important să dea “acest semnal poporului” încât este gata să “enerveze autorităţile de la Bruxelles”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!