Comisia Europeană

Dorinţa de creştere mai trebuie finanţată

Publicat pe 9 mai 2012 la 12:23

"Creştere: Bruxelles încearcă să reia controlul", constată Les Echos, care estimă că summitul şefilor europeni de stat şi de guvern, convocat în 23 mai, va fi ocazia pentru noul preşedinte francez, François Hollande, de "a-şi clarifica poziţia asupra 'renegocierii' pactului bugetar". Cotidianul economic subliniază că:

responsabilii europeni, îngrijoraţi iniţial de această 'renegociere', se declară astăzi gata să-l ajute pe preşedintele francez să completeze tratatul de disciplină bugetară printr-o iniţiativă asupra creşterii. Într-adevăr, 'revendicările' lui François Hollande au liniştit Bruxelles, căci ele reiau de fapt proiecte deja lansate.

Pe de altă parte, remarcă Les Echos, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, "s-a declarat fericit de a profita de deschiderea creată de sosirea lui François Hollande pentru a încuraja o reluare a investiţiilor, cu condiţia de a nu reveni asupra necesităţii ieşirii din datorii". Totuşi, remarcă ziarul,

această subită dorinţă de a re-evalua proiectul de creştere riscă totodată să se lovească de realitatea finanţelor publice. Căci, pentru a recapitaliza BEI [Banca Europeană de Investiţii], trebuie găsite 10 miliarde de euro, în timp ce pentru a realoca fondurile structurale necheltuite, ar trebui ca statele să dea înapoi către Bruxelles cele 82 de miliarde pe care le-au promis, dar până acum le-au economisit, datorită întârzierii acumulate. Fără a mai socoti factura de 80 de miliarde de euro pentru dotarea capitalului viitorului Mecanism European de Stabilitate (MES). (...) În lipsă de lichidităţi în trezorerie, dezbaterea asupra creşterii se orientează deci spre căutarea drumului strâmt şi periculos între rigoare şi cădere în recesiune.

Newsletter în limba română

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect