Tinerii francezi, elevii nedisciplinaţi ai Europei

Publicat pe 1 iunie 2012 la 12:30

"Consumul de tutun, de alcool, dar şi de canabis de către tinerii francezi şcolarizaţi în vârstă de 16 ani a crescut mult între 2007 şi 2011", arată un studiu realizat de către Consiliul suedez pentru informaţia asupra alcoolului şi a celorlalte droguri publicat în Le Monde. Poziţia Franţei scade în clasament faţă de celelalte 36 de ţări europene studiate care, la rândul lor, înregistrează adesea progrese.

Cotidianul francez subliniază că aceste "cifre europene relansează dezbaterea în jurul politicii franceze de luptă împotriva toxicomaniei care a fost marcată, în perioada fostului guvern, de accente represive".

Jean-Pierre Couteron, preşedintele Fédération addiction (Federaţia dependenţă), citat de Le Monde, consideră că această politică:

a ignorat adevărata problemă: contextul care împinge spre dependenţă în trăiesc adolescenţii, într-o societate care favorizează senzaţiile tari şi consumul excesiv.

Newsletter în limba română

La rândul său, Observatorul francez al drogurilor şi toxicomaniilor (OFDT), atrage atenţia că "problema este că obiectivul fixat a fost să se evite cu orice preţ prima utilizare, în timp ce experimentarea canabisului este un semn de identificare printre tineri".

Le Monde citează de asemenea un alt dezavantaj al acestei politici criticate de către specialişti:

O focalizare asupra canabisului, în timp ce tutunul este o poartă de intrare spre această substanţă, iar tinerii sunt poli-consumatori.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect