Alegeți o limbă
Lumea îl credea dispărut de pe scena politică, dar Silvio Berlusconi a reapărut recent în spaţiul public. Fostul prim-ministru italian a întrerupt recent tăcerea cu care îşi înfrunta problemele juridice pentru a profita de acelaşi val de euroscepticism incarnat şi de umoristul Beppe Grillo, vorbind despre ieşirea Italiei din zona euro, sau chiar a Germaniei, dacă aceasta nu acceptă să consolideze rolul Băncii Centrale Europene. O atitudine criticată de cotidianul La Repubblica, potrivit căruia ar ameninţa stabilitatea guvernului tehnocratic al lui Mario Monti, sprijinit de cele trei partide principale:
exact în momentul când este nevoie de o coeziune naţională maximă‚a noastră 'Grosse Koalition’ este în pericol să se sfâşie şi să fie tentată de alegeri anticipate. Mario Monti este prins în această menghină, în ajunul summitului european. Cancelariile continentului îl văd drept mediatorul de care depinde succesul operaţiunii. Conducerile partidelor politice italiene îl văd drept catalizatorul pe care se poate arunca vina pentru un eventual eşec. [...] Poporul Libertăţii, partidul său, a fost zguduit de o înviere puţin probabilă şi inoportună a lui Cavaliere. Versiunea berlusconiană a Zorilor Aurite [partidul grecesc de extremă dreapta] promite două lucruri: un război patetic împotriva Germaniei, şi o luptă autarhică împotriva monedei euro. Această revanşă populistă [...] este o propunere politică disperată. Guvernul nu are alternative. Monti, cu toate limitele şi greşelile lui, este cel mai credibil om pe care îl poate oferi Italia astăzi. Ceea ce nu înseamnă că Monti trebuie să fie menţinut numai din acest motiv.
Cabrările lui Cavaliere stârnesc îngrijorări şi dincolo de frontierele italiene. În Marea Britanie, de exemplu, The Guardian se teme de o eventuală întoarcere a lui Berlusconi. Într-un articol intitulat "Please, not again" (Vă rugăm, nu din nou), cotidianul londonez scrie:
Miliardarul pare să aibă cantităţi ilimitate de bani de aruncat pe o campanie. Şi s-a întors cu un discurs câştigător potenţial de alegeri, cu, de exemplu, o pledoarie a avantajelor de a negocia din nou în lire pentru o industrie italiană întoarsă spre exporturi. Italia este mult mai euro-sceptică decât pare. Rămâne pro-europeană, în sensul că Bruxelles este văzut ca fiind o guvernare mai bună decât Roma, dar moneda unică în sine este asociată cu inflaţia. Astăzi a devenit simbolul stagnării.
Newsletter în limba românăPopularitatea lui Mario Monti, ca tehnocrat a cărui unică sarcină este de a reduce deficitul bugetar, s-a prăbuşit. Italia nu are bani în vistierie pentru a stimula creşterea economică, ceea ce a fost confirmat de îndelungata întârziere a decretului de creştere. Acesta a fost aprobat de guvern doar după ce a fost uşurat de dispoziţiile sale cele mai radicale de către Trezorerie. Şi totuşi, fără creştere, Italia va fi în imposibilitatea de a-şi rambursa muntele de datorii care continuă să se umfle. Moneda euro a prins un fel de miros urât şi Berlusconi este departe de a fi singurul politician care se agaţă de ideea că Italia ar putea recâştiga ceva creştere printr-o întoarcere la liră, devalorizare şi deci un avânt bazat pe exporturi. Dar el încă se poate poziţiona pentru a fi beneficiarul principal al acestei idei.
