“Indignaţii” se retrag discret

Publicat pe 8 august 2012 la 13:03

"Indignaţii părăsesc scena publică fără mare zgomot", scrie La Croix, care revine asupra evacuării a aproximativ douăzeci de militanţi anticapitalişti ai mişcării "Occupy", instalaţi din luna octombrie în faţa Băncii Centrale Europene, la Frankfurt. Pentru cotidian:

la zece luni de la instalare, dispariţia acestei enclave boeme în decorul de zgârâie-nori care adăpostesc cele mai mari bănci europene sună exact ca gongul de final al fenomenului "Occupy" în Europa.

Evacuarea indignaţilor din Frankfurt este într-adevăr urmarea celei din Londra (februarie 2012), Paris (decembrie 2011) şi Madrid (iunie 2011), aminteşte cotidianul francez. Dacă "pe ici pe colo [...], au mai rămas câteva corturi", mişcarea, care denunţă "puterea capitalismului, a banilor şi a băncilor" a "făcut pui" în Europa, consideră La Croix, care atribuie această desumflare mai ales "unei lipse de coordonare şi de strategie globală".

Cotidianul remarcă totuşi că, în ciuda slăbirii mişcării, "condiţiile care au dus la naşterea Occupy sunt încă reale". "Alte mişcări vor apare", explică politologul german Tadzio Müller, potrivit căruia, totuşi, "rămâne o întrebare: unde putem construi oare o adevărată putere socială?"

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect