Disputa privind panourile solare poate lansa un război comercial

Publicat pe 6 septembrie 2012 la 11:58

Pe 6 septembrie, lansarea de către Comisia Europeană a unei investigaţii privind posibile încălcări ale legislaţiei anti-dumping de către companii chineze suspectate că ar fi comercializat panouri solare sub preţul pieţei semnalează începutul unui nou război comercial între UE şi China, în contextul în care Beijing ameninţă cu represalii împotriva vinurilor şi materiilor prime europene.

Potrivit ziarului The New York Times, această situaţie intervine după ce, în ultimii ani, “o serie de producători europeni de panouri solare au intrat în faliment şi după închiderea a numeroase fabrici”. “Plângerea depusă la Bruxelles vine din partea unui grup de aproximativ 20 de producători europeni, reprezentând 25% din piaţa comunitară de panouri solare”, scrie The Guardian. Conform unei surse europene citată de publicaţia britanică, “aceasta este cea mai semnificativă plângere privind activităţi de dumping primită de Comisia Europeană până în prezent”.

Cotidianul continuă:

Anul trecut, China, reprezentând două-treimi din producţia globală, a exportat în spaţiul UE panouri solare în valoare de 21 de miliarde de euro, adică 80% din totalul exporturilor în acest sector. Piaţa este foarte largă. În doar câţiva ani, China a devenit cel mai mare producător de panouri solare din lume, în timp ce Uniunea Europeană este de departe cea mai mare piaţă pentru exportul produselor chinezeşti.

Newsletter în limba română

Ancheta riscă să fie destul de amplă şi extrem de sensibilă din punct de vedere politic. Guvernul german, care se bucură de relaţii comerciale “speciale” cu China, doreşte să evite atragerea furiei Beijingului, deşi plângerea a fost formulată în primul rând de firme germane.

Comisia Europeană a promis că va oferi un verdict provizoriu în această dispută, care s-ar putea concretiza în impunerea unor taxe temporare asupra mărfurilor chineze începând chiar din iunie 2013. Ulterior, guvernele statelor europene vor trebuie să decidă cum să procedeze, pe baza verdictului final aşteptat la începutul lunii decembrie 2013.

Anunţul privind declanşarea investigaţiei a stârnit dezamăgire la Beijing, în contextul în care, potrivit The Guardian, autorităţile chineze depuseseră eforturi intense la Bruxelles pentru evitarea anchetei. Publicaţia oficială de limbă engleză a Guvernului chinez, China Daily, a avertizat că, dacă Bruxelles va continua investigaţia, Beijing va riposta prin măsuri ce vor afecta schimburile comerciale cu Uniunea Europeană. Ziarul adaugă:

China şi-a exprimat 'regretul profund' în legătură cu decizia Comisiei Europene (…), argumentând că ancheta va afecta dezvoltarea unei industrii energetice ecologice la nivel global.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect