Adeziunea Croaţiei încă în suspens

Publicat pe 7 iunie 2010 la 13:07

Cover

Poarta UE s-a deschis larg pentru Croaţia. În 6 iunie, slovenii au aprobat prin referendum un compromis bi-lateral asupra unui diferend frontalier maritim. 51,84 % din alegători au aprobat acest compromis, potrivit rezultatelor provizorii. Dar "problemele cu Slovenia nu sunt încă îngropate", titrează Vecernji list. Cotidianul din Zagreb explică faptul că vocile din diaspora slovenă ar putea pune sub semnul îndoielii acest rezultat şi, mai ales, că opoziţia a anunţat deja faptul că se va opune ratificării acordului care priveşte deblocarea negocierilor de adeziune a Croaţiei la UE. Acestea din urmă sunt blocate de la veto-ul opus în 2009 de către Ljubljana, din cauza acestui conflict frontalier. Pentru a fi ratificat, acordul trebuie aprobat de către două treimi din deputaţi.

"Dacă acordul nu ar fi ratificat, aceasta ar însemna că Slovenia închide poarta UE Croaţiei în momentul în care aceasta este pe cale să finalizeze negocierile", crede Vecernji list. O asemenea respingere, notează şi Novi list, ar izola Primul ministru sloven Janez Jansa în Europa, doar dacă nu coincide cu interesele unor ţări mari, ca Germania, Franţa, Marea Britanie, din ce în ce mai reticente la ideea de extindere a Uniunii.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect